Știri
Boala care l-a ucis pe Avram Iancu! Tortura din închisoarea de la Alba Iulia a contribuit la moartea „Crăișorului Munților”
Mărturii rare despre Avram Iancu, publicate la câteva zile de la moartea lui de prietenul său Gheorghe Bariţiu, ofereau explicaţii pentru boala care l-a îngenuncheat pe cel mai ilustru personaj al Transilvaniei de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Avram Iancu a fost liderul românilor din Transilvania, în timpul sângeroaselor revolte din anii 1848 – 1849, în care au murit mii de români şi maghiari. La trei ani de la încheierea Revoluţiei, tânărul Avram Iancu, atunci avocat şi prefect şi încă un personaj ilustru al vremii, a căzut într-o depresie profundă, din care nu şi-a mai putut reveni până la moartea sa din septembrie 1872. „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”, obişnuia Crăişorul munţilor să spună, în momentele de luciditate din ultimii ani ai vieţii sale.
Bunul său prieten Gheorghe Bariţiu a fost unul dintre puţinii oameni care au încercat să ofere explicaţii pentru decăderea abruptă a lui Avram Iancu. Gheorghe Bariţiu, istoric şi întemeietor al presei româneşti din Ardeal, a oferit mărturii rare despre Avram Iancu, în două numere consecutive ale ziarului Transilvania (1 noiembrie 1872 şi 15 noiembrie 1872), la câteva săptămâni după moartea sa.
În scrierile sale, Bariţiu deplângea moartea eroului transilvănean, primită cu durere de români, dar însoţită de „blesteme barbare” de unele publicaţii neromâneşti, relata Bariţiu. „Această manifestare de doliu general la români pentru moartea lui Avram Iancu este un adevărat fenomen, apariţiune pe care orice popor ajuns la conştiinţa de sine îl va lua în cea mai de aproape consideraţiune. Au nu era Avram Iancu mortu pentru sine şi patria sa încă din anul 1852? El petrecea între noi, conversa cu noi, aşa este. Iancu însă nu mai simţea nici durerile noastre alăturea cu noi, contemporanii săi, nici nu mai participa la bucuriile noastre, când ni se întâmpla să avem şi noi una între legiunile de dureri. Şi cu toate acestea, Avram Iancu mort pentru sine şi pentru societate vieţuia în spiritele şi în inimile noastre, ale acelora care acum ştiu să aprecieze meritele lui, zelul şi amorul lui pentru naţiunea căreia i se devotase, până când îşi sacrificase el toată existenţa sa”, scria Gheorghe Bariţiu.
- Salvat de români
Istoricul transilvan relata cum s-a petrecut retragerea lui Avram Iancu din viaţa publică, la scurt timp după încheierea războiului civil din anii 1848 – 1849. Primul episod care ar fi contribuit la declinul lui Avram Iancu s-a petrecut în decembrie 1849, când acesta a fost arestat în târgul de la Hălmagiu. „S-a dus bravul nostru Iancu la Hălmagiu la târg, unde ajungând şi preumblându-se pe uliţe, poporul român ce se afla acolo la târg se lua după dânsul, care de care întrecându-se de a-l putea vedea şi saluta pe vrednicul fiu al naţiunii sale. Într-aceea, iată, o patrulă de poleci vine, întreabă după Iancu şi voiesc să prindă pe un român anume Fodoru, care încă se afla la târgu, ocotind că acesta ar fi Iancu.
Dar Fodor nu se lasă să îl aresteze. Când deodată sosi Iancu acolo şi aflând că sodaţii voiesc pe dânsul să îl aresteze, a răspuns cum că merge el de bună voie. Într-aceea, înţelegând poporul că Iancu este prins, îndată se aruncă asupra gardurilor, rupse pari, merse la vadră şi năvăli asupra soldaţilor, cerându-l afară pe Iancu.
Atunci, căpitanul ce comandă miliţia de acolo se duse minteni la localul unde se afla Iancu şi îl rugă să domoloească furia poporului căci arestarea lui s-a întâmplat din greşeală. Aşa Iancu îndată ţine cuvântare la popor, dojenindu-l ca să fie liniştit căci dândul nu se află în niciun pericol, apoi încălecă pe cal şi porni spre casă”, relata Gheorghe Bariţiu, în ediţia din 15 noiembrie 1872 a ziarului Transilvania.
- L-a refuzat pe împărat
Arestarea din târg i-a lăsat urme sufleteşti lui Avram Iancu, deşi în următoarele luni a continuat să lucreze ca avocat şi ca reprezentant al românilor din Transilvania, făcând dese călătorii de la Sibiu la Viena. Treptat, însă, povestea Bariţiu, Avram Iancu a căzut într-o depresie tot mai profundă. Al doilea episod care contura starea psihică precară a eroului transilvan s-a petrecut în vara anului 1852, când împăratul Franz Ioseph a vizitat Transilvania.
Avram Iancu a pregătit întâmpinarea sa la Vidra de Sus, însă în ziua în care Franz Ioseph a ajuns pe Muntele Găina, Iancu nu s-a mai prezentat în faţa împăratului. „Împăratul a făcut pe voia muntenilor, a venit la ei cu toată comisia sa strălucită, însă cel care nu se prezentă la împăratul, din toţi bărbaţii români de renume, este unicul Avram Iancu. Faime diverse, unele mai fabuloase decât altele, se lăţiră despre acea absenţă misterioasă a lui Iancu. (…) Cu toate acestea, adevărata cauză imediată pentru care Avram Iancu nu a voit să se prezinte la împăratu în iulie 1852 este şi rămâne una secretă, pe care dânsul a dus-o cu sine în mormânt, dacă nu cumva nu a încredinţat-o vreodată la vreunul dintre intimii săi”, relata Gheorghe Bariţiu.
- Arestat şi torturat
Câteva luni mai târziu, Iancu dispărea definitiv din viaţa publică. Traumele unei arestări, în timpul căreia a fost torturat l-au îngenuncheat definitiv. În septembrie 1852, relata Bariţiu, Avram Iancu a fost arestat şi închis în temniţa din Alba Iulia, unde a fost maltratat de un sas pe nume Hohn. A fost eliberat apoi şi adus la prietenul său Ilie Măcelariu, din Sibiu, într-o stare psihică deplorabilă. „În zilele petrecerii lui Iancu la Sibiu s-au întâmplat multe scene dintre care unele într-adevăr tragice: scena de la băile de abur, plânsul cel amar al lui Avram Iancu, atât în baia cât şi în casa lui Măcelariu şi strigătul lui cel dureros: <>. După aceea Iancu adormi distrus sufleteşte şi înfrânt sufleteşte. După ce se deşteptă, începu să ceară mereu vinars, ca şi cum încerca să îşi amorţească durerile”, cria Gheorghe Bariţiu.
- Ultimii ani ai lui Avram Iancu
Publicistul l-a întâlnit ultima dată pe Avram Iancu în 1865, la Abrud. A încercat, fără succes, să îl ajute. „Atunci iarăşi mi-au zis oamenii noştri că se încerc doar amu îl voi îndupleca să se lase de băut şi să se reapuce de avocatură. L-am luat frumuşel numai de la diploma sa de avocat, i-am accentuat nenumăratele calamităţi ale poporului şi necesitatea de a i se da ajutor pe la tribunale şi la autorităţile politice. Până la un loc Iancu îmi vorbea, cum se zice, în toată firea, dintr-o dată însă ficsându-se îmi zise: <>. Această apostrofare a lui Iancu mă dezarmă, cauzându-mi o întristare profundă. Aşadar, atentatul de la Hălmagiu, arestarea şi maltratarea din 1852, lăsaseră în sufletul lui Iancu impresiuni atât de dureroase, încât ele se prefăcură în idee fixă, care îl urmăriră ca un spirit necurat în toată viaţa lui”, scria Gheorghe Bariţiu, în Transilvania (15 noiembrie 1872). Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea. La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat.
A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tusei chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui român din Baia de Criş. Au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii.
sursa: adevarul.ro
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.
-
Știriacum 2 săptămâni
Ăștia sunt ardelenii: Care sunt expresiile folosite în Ardeal
-
Știriacum 4 zile
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum 2 săptămâni
Țara Moților, inima Apusenilor: Cătune, peșteri, legende, obiceiuri, atrag turiștii aflați în căutare de peisaje de poveste
-
Știriacum 2 săptămâni
Nume românești despre care nu știai că simbolizează flori
-
Știriacum 3 zile
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
-
Știriacum 6 zile
Cugireana, trenul care a făcut naveta 100 de ani între Teiuș și Cugir: Cândva, cel mai lung tren de călători din Europa, ducea zilnic până la 10.000 de navetişti
-
Știriacum 5 zile
Povestea lui Mihăilă Gritta, legenda din Apuseni: Minerul din Roșia Montană a extras din baia ”Despicata” tone de aur, ridicând biserici și școli pentru românii din partea locului
-
Știriacum 2 săptămâni
23 martie, Ziua Mondială a Meteorologiei: La Alba Iulia a funcționat cea mai veche stație meteo din România, mai bine de 100 de ani