Știri
Blaj: investiții în aparatură în valoare de peste 1,7 milioane de lei, la Spitalul Municipal Blaj; aparatul laparoscopic, cea mai spectaculoasă achiziție
Spitalul Municipal Blaj a realizat, în 2018, cele mai mari investiții din venituri proprii din ultimii 15 ani. Acestea sunt în valoare de 1.774.020 lei, suma provenind din serviciile medicale decontate de Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate Alba. Una dintre cele mai importante investiții o reprezintă achiziționarea unui aparat laparoscopic, care permite secției chirurgie să efectueze, începând din luna iulie, așa-zisele operații cu laser, care scurtează și simplifică, din toate punctele de vedere, intervențiile chirurgicale.
„Acestea sunt cele mai importante investiții făcute în ultimii 15 ani la Spitalul Municipal Blaj din venituri proprii. Meritul aparține exclusiv personalului medical, medici și asistenți medicali, care, în urma serviciilor contractate și realizate cu Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate Alba, au reușit, și prin acest mod, să întoarcă în beneficiul pacienților serviciile medicale prestate. Aceste investiții vor duce cu siguranță la creșterea calității actului medical în spitalul nostru”, afirmă managerul Spitalului Municipal Blaj, economist Iacob Suciu.
Din punct de vedere medical, cea mai importantă achiziție pare a fi aparatul laparoscopic pentru chirurgie generală, pentru care s-au plătit 361.020 lei. Acesta funcționează de aproximativ două săptămâni, așa cum ne-a declarat directorul medical al Spitalului Municipal Blaj, medicul Mihai Nemeți: „Avem un colectiv tânăr care este interesat de aceste tehnici, sunt tehnici laparoscopice cu foarte multe avantaje în ceea ce privește chirurgia generală, pacienții beneficiază de incizii relativ mici, trauma pacientului este mult mai redusă, le fel stând situația și în cazul complicațiilor și a zilelor de spitalizare post-operatorii. Astfel, în cazul unei apendicite rezolvate cu aparatul laparoscopic, pacientul poate părăsi spitalul în 48-72 de ore de la intervenția chirurgicală. Prima intervenție chirurgicală laparoscopică a fost o apendicectomie realizată de doctorul Barabas, iar de atunci se fac în mod cotidian intervenții laparoscopice la apendicectomii sau colecistectomii. Important de reținut este faptul că și la Blaj se fac operații chirurgicale de tipul ‘chirurgia cu laser’, așa cum sunt ele cunoscute popular.”
În afara aparatului laparoscopic, Spitalul Municipal Blaj a achiziționat deja un aparat de radiologie mobil pentru ortopedie (250.000 lei), o masă de operație pentru ortopedie (130.000 lei), care din momentul în care va intra în funcțiune va permite rezolvarea cazurilor la Blaj, o stație de oxigen medicinal (225.000 lei), care va deservi întreg spitalul, în timp ce pentru laboratorul de analize s-au cumpărat un aparat biochimie pentru ioni (21.000 lei), un aparat electroforeză automat (35.000 lei) și un analizor automat coagulare sânge (80.000 lei). Au mai fost achiziționate trei tărgi hidraulice (50.000 lei) pentru Secția UPU și o lampă scialitică (32.000 lei). Urmează să fie achiziționate un depărtător abdominal (10.000 lei) și un aspirator chirurgical (10.000 lei), iar pentru secția pediatrie vor fi cumpărate un detector de vene (30.000 lei) și un monitor funcții vitale pentru copii (10.000 lei).
Investiții s-au efectuat și în infrastructură. Astfel, a fost reamenajat spațiul fostei centrale termice, în care se va muta farmacia spitalului, conform noilor norme de autorizare, și a mai fost achiziționată o centrală telefonică nouă, care deservi întreg spitalul blăjean (80.000 lei).
Vă reamintim, la începutul anului 2018, la Spitalul Municipal Blaj, a fost reinaugurată Secţia Neurologie, cu 25 de paturi, care a fost modernizată, la cele mai înalte standarde, tot din fondurile proprii ale unității medicale blăjene, lucrările, care au durat trei luni, costând 150.000 de lei.
Știri
Conferință științifică, în premieră, la Cugir: „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective”, în 31 ianuarie
Conferință științifică în premieră, la Cugir, în 31 ianuarie 2025
Orasul Cugir, Centrul Cultural Cugir și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir organizează vineri, 31 ianuarie 2025, în Sala de Conferințe a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, Conferința științifică „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective „.
Evenimentul științific aflat la prima ediție aduce la Cugir specialiști de la Academia Română filiala Cluj-Napoca: Institutul de Arheologie și Istoria Artei, universități (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universitatea de Vest din Timișoara) și muzee partenere din țară (Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Astra Sibiu și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva), care vor aborda teme de interes major (de la metalurgia dacilor până la istoria armamentului cugirean), pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural de sorginte tehnică.
De asemenea, în cadrul conferinței se va lansa și cartea colegului nostru, istoric dr. Claudiu Purdea, ̦ ̦. ̦ ̦̆, apărută la editura Mega în 2024.
Știri
Tragere la sorți pentru optimile de finală ale Cupei României, faza județeană
Tragere la sorți pentru optimile de finală ale Cupei României, faza județeană
Vineri, 31 ianuarie 20025, la ora 16.00, la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba va avea loc tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României, faza județeană.
Partidele se vor disputa în perioada 8-10 aprilie, iar cele 16 echipe au fost împărțite în două urne, prima fiind aceea a formațiilor gazdă.
Iată cele două urne: *Urna 1 (gazde): Cuprirom Abrud, Limbenii Limba, Viitorul Vama Seacă, Academia Șona, VCG Vințu de Jos, ACS Oiejdea, Dacia Mihalț și Spicul Daia Română; *Urna 2 (oaspeți): Inter Unirea, Hidro Mecanica Șugag, Performanța Ighiu, Energia Săsciori, Voința Stremț, CS Ocna Mureș, Viitorul Sântimbru și Industria Galda.
În această fază, sunt, așadar, patru echipe din liga a cincea și restul din cel de-al patrulea eșalon (de la nivelul căruia au fost eliminate deja CS Zlatna, AFC Micești și Fortuna Lunca Mureșului).
sursa: Ziarul Unirea
Știri
Mobilitatea urbană în cartierele din Aiud: Soluții propuse de primărie privind problemele legate de parcări, căi de acces și spații verzi
Mobilitatea urbană în cartierele din Aiud: Soluții propuse de primărie privind problemele legate de parcări, căi de acces și spații verzi
Reprezentanții Primăriei Aiud au anunțat recent că vor să găsească cele mai optime soluții în ceea ce privește problema parcărilor, căilor de acces și spațiilor verzi din municipiu.
Astfel, primăria va organiza dezbateri publice cu cetățenii și un concurs de soluții și idei.
„Parcările, căile de acces și spațiile verzi reprezintă o problemă veche și intens dezbătută în comunitatea noastră. Am început efectuarea vizitelor în teren pentru a identifica cele mai viabile soluții privind locurile de parcare și decongestionarea zonelor pietonale. În perioada următoare, vom organiza întâlniri cu aiudenii pentru a dezbate și a decide împreună cum va arăta mobilitatea urbană din cartiere. Este foarte important să păstrăm un echilibru între locurile de parcare, spațiile verzi și zonele pietonale. Aceste aspecte vor fi analizate de experți și chiar de cetățeni care vor putea participa la un concurs de soluții și idei”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.
-
Știriacum 4 zile
Cum a evoluat uniforma școlară de-a lungul anilor: În 1897, primele uniforme
-
Știriacum 3 zile
27 ianuarie 2025: Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește 89 de ani
-
Știriacum 6 zile
Curiozități legate de MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române, aspecte mai puțin cunoscute
-
Știriacum 6 zile
24 ianuarie 1990: „Deşteaptă-te, române!”, imnul actual al României, stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale
-
Știriacum 2 săptămâni
Cafeaua, energizantul de dimineață: Care sunt beneficiile consumului dar și riscurile
-
Știriacum o săptămână
21 ianuarie 1648: La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament
-
Știriacum 6 zile
Cum a avut loc Mica Unire: Care este semnificația zilei de 24 ianuarie
-
Știriacum 2 săptămâni
Cele mai frumoase locuri din România de vizitat iarna: În top 5, Munții Apuseni