Rămâi conectat

Știri

Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa, cu o vechime de 6 secole și o istorie pe măsură

Publicat

în

În județul Alba se află Mănăstirea Lupșa, cu a sa biserică de lemn construită în secolul XV.

Biserica acestei mănăstiri are o vechime de șase secole și o istorie pe măsură.

Este vorba despre austriacul Buccow, purtător al gradului de general și reprezentant al puterii imperiale în Ardeal. Hotărârea de a fi distrusă mănăstirea a fost urmarea faptului că un anume monah, numit Procopie, a luat parte la o răzmeriță îndreptată contra celor ce voiau aducerea românilor sub puterea papală și modificarea dogmelor bisericești. După izgonirea monahilor, efectuată la recomandarea înaltului cleric (episcop al bisericii ardelene unite cu Roma), biserica mănăstirii Lupșa a fost cruțată de la distrugere de către autoritățile imperiale (habsburgice) și a intrat în stăpânirea credincioșilor greco-catolici. Comunitatea greco-catolică a tot folosit-o până când, la jumătatea secolului XX, autoritățile (cele comuniste) au întors iarăși roata, dacă s-ar putea spune așa, biserica fiindu-le restituită ortodocșilor. De apreciat rămâne faptul că biserica a rămas intactă, mulțumită strădaniilor (fie ele și interesate) lui Petru Pavel Aaron, episcopul greco-catolic. Istoria îi va consemna meritul de a fi salvat acest lăcaș.

Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa, sat Mănăstire, comuna Lupșa, județul Alba, datează din secolul al XV-lea, refăcută în anul 1694, devenind greco-catolică de la cca. 1832 până în 1948, când a fost redată Bisericii Ortodoxe. Biserica are hramul „Sfântul Nicolae”. Biserica se află pe lista monumentelor istorice din județul Alba sub codul LMI cod LMI AB-II-m-A-00384. Nu trebuie confundată cu biserica de zid din satul Lupșa, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, monument istoric care datează din 1421, aflat sub codul LMI AB-II-m-A-00248.

Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa are o mare importanță istorică datorită vechimii, 1429, și a implicării în ridicarea sa a familiei cneziale Cândea de Lupșa. Izvoarele documentare au reținut intenția de a o dărâma a generalului austriac Buccow, din cauză că ieromonahul Procopie, un călugăr al mănăstirii, era implicat în mișcarea de împotrivire la uniatism condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara. Petru Pavel Aron, episcopul unit de la Blaj, care era originar din Bistra (sat învecinat cu Lupșa), în scrisoarea sa din 9 octombrie 1762 adresată generalului Buccow, o numește “per antiquum”, iar în cea din 17 iulie, același an, îl roagă să n-o dărâme, ci, alungându-l pe Procopie, să o dea uniților. Printre cărțile cu care era înzestrată mănăstirea se numărau: Faptele Apostolilor sau Praxiul, tipărit la Brașov, în 1563, de diaconul Coresi, și Noul Testament, din 1648, de la Alba Iulia.

Dezvoltarea picturii a aflat la Lupșa o ambianță propice. Cele câteva icoane păstrate sunt edificatoare în acest sens: icoanele împărătești, probabil de la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu bogat decor floral pe ramă și pe aureole, vădesc confluența aici a artei moldovenești cu aceea de la sudul munților. Icoana Adormirea Maicii Domnului, de factură bizantină, poate fi atribuită lui Simion zugravul ot Bălgrad.

Lăcașul de cult are un plan dreptunghiular, cu absida decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Silueta sa se distinge prin armonia proporțiilor și prin accentuata înălțime a acoperișului, cu învelitoare de șiță. În decursul vremii, construcției i s-au adus înnoiri, cu prilejul lucrărilor de reparație. Între acestea se numără supraînălțarea pereților și, respectiv, desfacerea bolților originare și înlocuirea lor cu tavane drepte, casetate. Modificarea a avut loc înainte de 1694, sau în acel an, când elementele respective au fost și împodobite prin pictură, cu un decor inspirat din tavanele ale bisericilor reformate. În naos se repetă trei motive (florale și geometric), pe tavanul altarului neapărând însă decât soarele și luna, alături de o casetă cu inscripția în limba latină, dar cu anul redat cu grafie chirilică, fapt nu lipsit de însemnătate în ceea ce privește originea etnică a semnatarilor. În 1865, pereții au fost tencuiț la interior și exterior, ancadramentele originale ale intrărilor fiind și ele înlocuite.

Sursa:wikipedia.org, sursa foto:wikipedia.org


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba