Adică niciun copil să nu fie discriminat și să poată susține examenul. Facem niște săli speciale în care ei să susțină evaluarea. În altă sală decât restul copiilor, astfel încât să nu se simtă ceilalți în pericol”, a spus Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, pentru stiriedu.ro.
Înscrierile sunt programate în perioada 3 – 10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie – echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 23 iunie proba la Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă. În data de 24 iunie va avea loc Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă. Rezultatele vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 12,00. Contestaţiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, în intervalul orar 16,00 – 20,00, şi pe 1 iulie între 8,00 – 12,00. Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe 5 iulie.
În contextul epidemiologic actual, conform ordinului, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare.
Cum se va desfășura examenul de bacalaureat
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.
„Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi”, afirmă aceeaşi sursă.
MEC precizează că elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei SARS-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.
Sursa:dcnews.ro, digi24.ro