În data de 09.12.2014, ora 01:35, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, au oprit pentru control un autoturism ce era condus pe strada B.P. Haşdeu de B.C.G.,...
Federatia Sindicatelor Independente din Educatie se solidarizează cu greviștii belgieni, care vor întrerupe lucrul la nivel national pe data de 15 decembrie 2014 împotriva măsurilor de...
În timp ce participa la Târgul Caciulilor din municipiul Blaj, un tânăr din localitate a sustras o căciulă şi a vrut să o vândă. A fost...
Trei sferturi dintre cele peste 40 de magazine sau raioane de jucării controlate de reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba prezentau nereguli. Declarația a fost...
Doi patroni s-au ales cu dosare penale, iar aproape 80 de firme au fost amendate în primele 10 luni din acest an cu câte 10.000 de...
Deputatul independent de Alba, Cornel George Comșa, a câștigat în prima instanță procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a declarat în stare de incompatibilitate,...
La data de 07.12.2014, ora 02,55, poliţiştii de siguranţă publică din Sebeş l-au depistat pe L.M., de 26 de ani, din Miercurea Sibiului, în timp ce...
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Alba au intervenit pentru stingerea a 3 incendii izbucnite în nici două zile în județul Alba...
Amenzi de circa 20.000 de lei aplicate în domeniul relațiilor de muncă și două avertismente acordate pe linia sănătății și securității în muncă în urma controalelor...
Un număr de 160 de fermieri au absolvit în acest an cursurile de formare profesională organizate de Camera Agricolă Județeană Alba. Potrivit directorului executiv al instituției,...