Rămâi conectat

Știri

Asta mâncau strămoșii noștri! Mihai Viteazul – voievodul care a înfăptuit prima Unire, era înnebunit după mămăligă

Publicat

în

În lumea în care trăim, avem parte de oferte culinare la tot pasul. Diversitatea acestora nu mai reprezeintă un moft, precum era în urmă cu veacuri, atunci când strămoșii noștri mâncau la desret – PÂINE ALBĂ! Ce mâncau strămoșii noștri? Aflăm din rândurile următoare:

Medicul Ion Claudian afirma, în lucrarea „Alimentaţia poporului român” (1939), că românii au fost dintotdeauna un „popor mâncător de lapte”, lucru demonstrat şi de ocupaţia sa de bază:creşterea animalelor, alături de agricultură.

De unde provine imaginea românului-cioban?

„Odată cu năvălirea romanilor, populaţia s-a retras în munţi şi în dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată. De la grâul lui Burebista, trecem la alt sistem de alimentaţie”, declară pentru adevarul.ro prof. univ. dr. Iulian Mincu, din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Nicolae Paulescu”.

Ce animale puteau fi crescute în regiunile montane? Oile. Aşa s-au născut marii ciobani şi marii crescatori de oi. Dar nu se putea trăi numai din laptele şi carnea de oaie, era nevoie şi de cereale.

„Strămoşii noştri au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri.

Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)”, adaugă prof. dr. Iulian Mincu, fost ministru al Sănătăţii în perioada 1992-1996.

Medicul Ion Claudian, fost expert în nutriţie al ONU, preciza în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale, ei erau vegetarieni. Păstorul „nu era dispus să-şi împuţineze turma”, care era „propriul său capital”, ci se mulţumea „cu dobânda-laptele, lâna”. Ciobanul român sacrifica doar animalele bolnave.

„Ştefan cel Mare nu era mămăligar”

Pe lângă lapte şi produsele derivate, românul de altădată îşi completa hrana cu turte coapte din mei, „care jucau un rol de căpetenie în alimentaţia masei mari a populaţiei”. Carnea de porc, şi rar de oaie, capră sau vită mare, era „o hrană ocazională, excepţională, sau un aliment de conservă pentru iarnă (slănină, pastramă)”

.Potrivit prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopshi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, soiurile vechi de grâu şi mei de acum câteva secole erau mult mai hrănitoare decât cele de astăzi.

“Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi. Mâncarea era bazată în special pe mei. Toate erau preparate natural, nu erau industrializate ca acum, iar compoziţia cărnii şi a laptelui era apropiată de starea naturală”.Potrivit acestuia, untul de primăvară pe care îl preparau păstorii din zonele subalpine “era medicament, pentru că vegetaţia pe care o mâncau oile era alcătuită, în mare parte, din plante medicinale”.

Mihai Viteazul, poreclit „Mălai-Vodă”

Prof. dr. Iulian Mincu (foto) notează, în lucrarea sa „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români” (2000), impresiile unui călător străin din anul 1576:

„Pe când (Ştefan) Bathory (Principele Transilvaniei, n.r.) călătorea prin Moldova cea devastată de turci şi tătari, Voevodul, care ştia lipsa generală, îi trimise ca un dar preţios – o pâine de secară!”

O sută de ani mai târziu, un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că „tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în bătaie de joc, Mălai-Vodă”.

Porumbul şi cartoful schimbă ordinea alimentară

Apariţia porumbului (sec. XVII-XVIII) şi ulterior a cartofului (sec. XIX) a reprezentat un punct de cotitură în alimentaţia românilor, în special a ţăranilor.

„Porumbul a scăpat ţărănimea de la noi şi din alte ţări de foamete şi a evitat o criză economică gravă”, afirmă fostul ministru al Sănătăţii, Iulian Mincu.

În alimentaţia ţăranului, meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun, iar productivitatea era mare.

Totuşi, consumul excesiv de porumb, fără alte alimente, a generat pelagră-boală caracteristică populaţiilor sărace.

“În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului era mămăliga din făina de porumb, la care se mai adăuga fasole, varză, lapte, ceapă şi usturoi. El mânca foarte rar carne sau ouă pentru că, în general, acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma. Porumbul a provocat mari epidemii de pelagră”, afirmă istoricul Alin Ciupală.

După 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt în detrimentul creşterii animalelor.

Boierii români au fost obligaţi, până în 1829, să vândă turcilor grâu ieftin. Schimbările în plan economic au loc după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, împusă în anul 1829.

Atunci au luat amploare cultivarea cerealelor (grâu, porumb, mei, orz), care erau însă destinate exportului.

Laptele, folosit ca medicament

Micşorarea păşunilor şi sărăcirea populaţiei, în special din Muntenia şi Moldova, au scăzut şi mai mult consumul de lactate.

„Laptele este aşa de puţin, că nu se întrebuinţează ca aliment, ci ca medicament!”, nota doctorul Nicolae Lupu, într-un studiu igienico-sanitar de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Deşi transilvănenii consumă, în cursul secolului, lapte acru, smântână, caş, brânză şi unt, istoricul George Bariţiu aminteşte de marea foamete din Ardeal.

“Între 1815-1817 a căzut peste Transilvania o foamete dintre cele mai înfricoşătoare. Până şi cocenii de păpuşoi se tăiau, se măcinau, folosind la prepararea mămăligii”, scria Bariţiu în lucrarea sa intitulată „Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” (1891).

Pâinea albă, prăjitură pentru copii

Grâul, principala cereală exportată, era folosit doar de orăşeni şi de românii avuţi.

“Pâinea albă figurează ca un fel de prăjitură pentru copii, când sunt bolnavi. Cozonacii, plăcintele se fac numai la zile mari ca Paştele şi Crăciunul”, nota dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX.Medicul Gheorghe Crăiniceanu afirma în lucrarea sa “Igiena Ţăranului Român” (1895), că mămăliga era “stâlpul casei”, iar legumele erau “cel mai uzitat şi mai plăcut adaos”.

Pe lângă mămăliga fiartă sau pripită, cu cartofi sau cu lapte, ţăranii mai mâncau fasole păstai sau boabe, în special în vremea posturilor, varză, castraveţi, ambele proaspete sau murate, lăptuci, ştevie, urzici sau susai.

Dovleacul se consuma, în special, în postul Crăciunului.

Ca şi în prezent, în secolul al XIX-lea ei dregeau mâncărurile cu ceapă, praz, ardei, pătrunjel, hrean, usturoi, mărar, leuştean, oţet, zeamă de varză sau borş.

În zilele de sărbătoare, ţăranii mai mâncau şi peşte, provenit în special din Dunăre, pentru care dădeau la schimb mălai.

Orăşenii, în special cei cu „dare de mână” din Bucureşti, mâncau carne de purcel şi mititei, serveau la cafenele prăjituri, şerbet, cafea şi chiar „mezelicuri”.

În privinţa tehnicii de preparare a alimentelor, medicul Ion Claudian afirma, în lucrarea sa apărută în 1939, că „prăjirea” alimentelor este relativ recentă, de bază fiind fierberea sau frigarea.

În perioada postului, grăsimea animală, în special de porc, era înlocuită de uleiul de in, rapiţă sau cânepă.”

Ne mureau satele de foame”, în 1919Şi la începutul secolului XX, alimentaţia românului era deficitară, pe fondul unei sărăcii crunte.În aprilie 1919, în publicaţia „Muncitorimea nouă”, apărea un articol referitor la nivelul de trai al muncitorului român:„Leafa noastră dintr-o zi nu ne ajunge să luăm un kilogram şi jumătate de mălai care îndestulează masa de prânz. Ca să mai cumpărăm fasole sau alte alimente nu mai avem cu ce, iar seara ni se culcă copiii morţi de foame”

.Situaţia sumbră era descrisă şi într-un articol publicat în „Adevărul”, sub titul semnificativ „Ne mor satele de foame”, toate acestea în contextul în care România ajunsese cel mai important exportator de porumb, grâu şi orz dintre statele agricole de pe cursul Dunării.

Mămăliga, deseori unic fel

În gospodăriile româneşti de după Primul Război Mondial, pâinea dospită, mălaiul, turta din făină de porumb nedospită şi mămăliga erau principalele preparate din cereale.

În majoritatea caselor româneşti se serveau ca fel principal, de multe ori unic.

În Oltenia, Muntenia, Ardeal şi Basarabia se prepara o mâncare scăzută numită „chisăliţă”, o simplă fiertură din fructe mai puţin coapte ce se serveau cu nelipsita mămăligă.

În Banat, aceasta poartă numele de „brusceală”. Mâncarea tipică era „tocată”, pregătită cu ceapă tăiată grosolan.

Grâul ia locul porumbului, după ’40

Situaţia alimentară a populaţiei din România a continuat să fie precară şi în primii ani după cel de-al Doilea Război Mondial.

Cauzele au fost:seceta, lipsurilor din 1946-1947, industrializarea şi urbanizarea rapidă prin mutarea a 55% din populaţia României la oraş.

De acum, cartofii apăruţi în secolul al XIX-lea completează regimul bazat pe preparate din porumb şi grâu.

Abia după 1940, consumul de făină din porumb scade, în favoarea celui din grâu. Totodată, consumulul de carne şi produse lactate creşte, eliminându-se astfel cazurile de pelagră.

Alimentaţia românilor se îmbunătăţeşte în anii ’60 – ’70, potrivit profesorului Iulian Mincu.

La rândul ei, medicul nutriţionist, Mihaela Bilic face o uşoară comparaţie între obiceiurile alimentare ale românilor din prezent şi a celor de acum 30 – 40 de ani.

„În anii ’70-’80, mâncam mai sănătos pentru că aproape totul era gătit în casă, folosind produse alimentare de bază, mai puţin procesate. Viaţa de zi cu zi era alta. Aveai timp să mănânci acasă, în familie, cele trei mese zilnice.”

sursa: historia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești

Publicat

în

Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie

Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .

Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.

Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.

Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie

Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.

 Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului.  În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.

Obiceiul Lazaritelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că    Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

 Sărbătoarea dinților

Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.

  Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie

Publicat

în

De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei

În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.

Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.

In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.

Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.

ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.

Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.

La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:

=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.

=> Copiii nascuti de  ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.

=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.

=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei

Publicat

în

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.

Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.

Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.

Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.

Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.

Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba