Organizațiile de familii afirmă că promotorii educației sexuale nu-și doresc o dezbatere pe acest subiect și din acest motiv, părinții copiilor sunt ignorați. Asociațiile susțin că introducerea „educației sexuale” în școli este promovată de interese private și nu de persoane care sunt interesate de soarta copiilor sau a familiilor.
„În prezenta scrisoare dorim în schimb să accentuăm faptul că în mult discutata şi spinoasa ecuaţie a „educaţiei sexuale” în şcoli există o parte ignorată de cei care susțin această materie: părinţii.
Și nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că în jurul acestui subiect nu a existat niciodată o dezbatere publică, solicitarea introducerii „educației sexuale” fiind exclusiv un subiect pus în scenă – cu crescânde accente de bâlci – de interese private, reprezentate prin ONG-uri care nu au avut și nu au cea mai mică intenție de a lua în considerare părerile sau opțiunile părinților.
În campaniile pro-educație sexuală părinţii lipsesc sau, dacă li se dă atenție este doar pentru a li se comunica, pe un ton savant, că nu sunt abilitaţi să îşi educe propriii copii cu privire la chestiunile de sexualitate, deoarece… nu au cunoştinţe experte în materie de sexualitate”, se arată în scrisoarea ce ne-a fost trimisă la redacție.
Semnatarii scrisori îi amintesc ministrului educației că drepturile părinților în alegerea educației pentru cipii se numără printre drepturile fundamentale ale omului. Aceștia consideră că Statul nu trebuie să uzurpe rolul și autoritatea părinților.
„Ne permitem să reamintim, domnule ministru, că, legal vorbind, drepturile părinţilor în alegerea educației pentru copiii a căror răspundere le revine se numără printre drepturile fundamentale ale omului . Mult invocatele „drepturi sexuale şi reproductive”, care ar servi ca suport legal demersului pro-„educație sexuală”, în schimb, NU . De unde rezultă așadar obligația pe care statul român ar avea-o de a include în curiculă o materie predată într-un mod care promovează practici sexuale imorale, un stil de viaţă promiscuu şi plin de riscuri pentru sănătatea și viața copiilor?
Legislația drepturilor omului nu a intenționat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorității părinților. Interpretările contrare sunt forțate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generații, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinții și luând controlul școlilor. Nici măcar nu este o noutate, la scara istoriei. Lenin spunea: „Dați-mi un copil de 8 ani și vă garantez că va fi bolșevic toată viața”, iar expresia „Când un oponent declară: nu voi fi de partea ta, eu îi răspund calm: Copilul tău deja ne aparține” îi este atribuită lui Hitler”, scriu familiștii.
Autorii scrisorii notează faptul că o parte din promotorii educației sexuale în școli sunt aceiași care s-au opus, în trecut, adoptării unei legi pentru limitarea efectelor pornografiei.
„Legiuitorul a identificat corect faptul că disponibilitatea fără opreliști a pornografiei online este o mare amenințare pentru copii. Din păcate însă, firavele încercări de a traduce în practică acest drept au eșuat. Două propuneri legislative  care vizau restricționarea accesului minorilor la website-urile pornografice au fost respinse de către Parlament pe motiv că ar fi inaplicabile și ineficiente. Deși este adevărat că ele erau deficitare, vă rugăm să remarcați faptul că unii dintre susținătorii vehemenți ai „educației sexuale”, care își motivează demersurile prin supra-saturarea cu informații despre sexualitate a canalelor de comunicare s-au opus, în timpul dezbaterilor, adoptării propunerilor legislative, pe motiv că deficiențele din acestea ar fi dus la limitarea libertății de expresie!  Cu alte cuvinte, ei susțin indirect răspândirea acestei adevărate „maladii a secolului XXI”, pornografia, pentru a avea apoi motive să aplice un „panaceu” otrăvit rănilor pe care maladia le provoacă”, se afirmă în scrisoare.
În final, asociațiile arată că singurii care pot determina când și cum se pot furniza informații despre viața intimă unui copil sunt părinții.
„Nu permiteți ca educaţia românească să preia, doar pentru că „așa e în Occident”, modele eșuate, care au avut și au efecte ce amplifică și așa grava criză a Europei și Americii de Nord. Nu permiteți minorității să decidă pentru majoritate!
Sexualitatea reprezintă o predispoziție naturală ce poate fi ușor instrumentalizată și ideologizată; sub controlul unor interese străine, ea devine distructivă, de natură să perturbe grav relațiile sociale firești. Unica autoritate care poate aprecia corect interesul copilului, nevoile și gradul acestuia de dezvoltare emoțională și psiho-fizică, pentru a-i furniza informații despre viața intimă și de familie, este părintele. Faptul că unii părinți nu vor sau nu pot să o facă nu este nicidecum un motiv pentru a preda, la scară națională, această responsabilitate unor persoane dubioase”, se arată în scrisoare.
Sursa:activenews.ro