Rămâi conectat

Știri

Aproape 7 mii de elevi și cadre didactice din Alba implicați în activități în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”

Publicat

în

Aproape 7 mii de elevi și cadre didactice din Alba implicați în activități în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”

În perioada 14 – 17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, alături de polițiști de la subunitățile inspectoratului, au intensificat activitățile informativ-preventive, în scopul creșterii siguranței în unitățile de învățământ din județ.

Polițiștii au ajuns, în cele 4 zile, în 138 de unități de învățământ din județ și au interacționat cu peste 6.800 de elevi și cadre didactice, care au fost informați cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, modul în care acestea afectează sănătatea fizică și psihică, consecințele legale ale consumului și traficului de droguri precum și cu privire la răspunderea penală a minorilor.

De asemenea, elevii au învățat cum să recunoască și să reacționeze în situații de bullying, cyberbullying și despre cum să prevină implicarea sau victimizarea prin fapte cu violență, despre efectele, cauzele și impactul fenomenului de violență asupra victimelor și comunității dar și cum să identifice semnele traficului de persoane, care sunt măsurile de precauție ce trebuie adoptate, precum și despre importanța protejării intimității și a vieții private.

În activitățile desfășurate, alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost implicați specialiști din cadrul Centrului Regional de Prevenire  Evaluare și Consiliere Antidrog Alba, de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia și alți parteneri instituționali.

Activitățile au fost organizate în cadrul evenimentului național ,,Săptămâna Școala în Siguranță”, proiect inițiat de Direcția Siguranță Școlară din cadrul Poliției Române, menit să conștientizeze elevii cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și pentru asigurarea unui climat educațional optim.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la Valea Lungă: Inaugurarea va avea loc miercuri, 18 septembrie 2024

Publicat

în

Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la Valea Lungă

Odată cu începerea noului an școlar, comunitatea din Valea Lungă va primi un dar neașteptat din partea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Raftul Bibliotecii cu peste 300 de volume va poposi la Biblioteca „Ion Bianu” din localitate așteptându-și cititorii de toate vârstele.

Inaugurarea Raftului Bibliotecii va avea loc miercuri, 18 septembrie 2024, de la ora 13:00, la Biblioteca „Ion Bianu” din Valea Lungă.

Evenimentul se va desfășura în prezența domnului Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba, a domnului Dan Florin Aldea – primar al comunei Valea Lungă, a domnului Silvan Stâncel – manager Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și a doamnei Camelia Rotar – director al Școlii Gimnaziale „Ion Bianu” Valea Lungă. Pentru că biblioteca poartă numele ilustrului academician și bibliograf Ion Bianu, la inaugurare vor participa reprezentanți ai ASTRA – Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj alături de președintele Ioan Mihălțan și reprezentanți ai Cercului ASTRA „Ion Bianu” din Valea Lungă, cerc condus de Călina Comșa – cadru didactic și consilier local. Alături de reprezentanții principalelor instituții organizatoare și de partenerii lor sunt invitați să participe la eveniment scriitori, care pot face donații de carte nouă și locuitori ai comunei Valea Lungă, care vor putea să împrumute pe loc noile volume din Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
La finalul inaugurării se va semna un parteneriat între Primăria Comunei Valea Lungă și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, prin care cele două părți se obligă să se sprijine reciproc în implementarea de proiecte culturale. Activitatea se va încheia cu un program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Ion Bianu” din Valea Lungă.
Proiectul 2.9 Fondul Special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba are ca scop sprijinirea bibliotecilor publice din județul Alba în diversificarea fondului de carte și îndrumarea metodologică a bibliotecarilor în desfășurarea unor activități de promovare a cărții, a scriitorilor și de implementare a unor activități cultural-educative cu cartea. Proiectul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Valea Lungă și a Școlii Gimnaziale „Ion Bianu” din Valea Lungă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Nou parc de joacă și fitness în Dumitra: Pregătiri pentru edificare

Publicat

în

Nou parc de joacă și fitness în Dumitra: Pregătiri pentru edificare

În satul Dumitra, din comuna Sântimbru, va începe în curând construcția un parc de joacă și fitness în aer liber.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Sântimbru, Ioan Iancu Popa. Acesta a vizitat recent locația aleasă de autorități. Potrivit primarului din Sântimbru, proiectantul și constructorul au început măsurătorile, ridicările topografice și pregătirea designului. Acesta va fi al treilea loc de joacă edificat în 2024 în comuna Sântimbru.

„Planul nostru de a avea în satele noastre unele din cele mai moderne parcuri de joacă și fitness în aer liber din județul Alba. Pe toate le-am gândit și le gândim atent, așa încât fiecare dintre noi, îndiferent de vârstă, să ne putem bucura de ele și să fim și în siguranță”, a precizat primarul Ioan Iancu Popa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Paradă cu torțe și paradă populară, concerte, târgul producătorilor locali și spectacol folcloric, la Toamna Cugireană 2024

Publicat

în

24: Paradă cu torțe și paradă populară, concerte, târgul producătorilor locali și spectacol folcloric, la Toamna Cugireană 2024

Evenimentul va avea loc în intervalul 20-22 septembrie, la Stadionul Parc, Cugir. Vă așteaptă 3 zile de distracție, tradiții și voie bună, într-o atmosferă autentică a toamnei!.

”Readucem la viață istoria glorioasă a strămoșilor noștri prin spectaculoasele evenimente de reconstituire istorică din cadrul Festivalului Dacic Singidava. Atmosfera magică a serilor va fi completată de nume mari ale scenei, care vor transforma fiecare moment într-unul de neuitat, prin concerte vibrante și spectacole speciale dedicate Toamnei Cugirene.

Vino să retrăiești trecutul și să te bucuri de un prezent plin de muzică, tradiție și bucurie!”, au transmis organizatorii.
PROGRAMUL TOAMNA CUGIREANĂ 2024
Vineri, 20 septembrie – Bulevardul pietonal Al. Sahia

Ora 20.00 – Festivalul dacic Singidava
Paradă cu torțe, muzică și dansuri de inspirație antică
Sâmbătă, 21 septembrie – Stadionul Parc

Ora 10.00 – Festivalul dacic Singidava
Ateliere și jocuri interactive specifice perioadei antice

Ora 12.00 – Tur ghidat pe Via Transilvanica spre Cetatea Dacică Singidava

Ora 17.00 – Bătălia pentru Singidava
Echipamente și tehnică militară, ritualul de incinerare dacic

Ora 19.00 – Concerte
Subcarpați – Mihail Band – Cimpoierii din Transilvania
În deschidere trupe locale: The Beat, Blue Shadow, Fanfara Cugir, Clasa de percuție
Entertainment și focuri de artificii
Duminică, 22 septembrie

Ora 10.00 – Ziua Recoltei – Piața de Sus
Târgul producătorilor locali
Recital de folclor, momente de dans popular și concert cu Fanfara Cugir

Ora 11.00 – Festivalul dacic Singidava – Stadionul Parc
Tabără de meșteșuguri și ateliere muzicale, jocuri specifice perioadei antice, întreceri sportive

Ora 15.00 – Paradă folclorică – Bulevardul Al. Sahia

Ora 16.00 – Spectacol folcloric – Stadionul Parc
Ansamblul folcloric și orchestra Jidvei România și invitații: Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Daria Gâdea
Recital Ionela Moruțan și Taraful Cugir
Participă ansamblurile: Bihorul, Potaissa, Valea Mureșului, Leleșana, Someșul, Câmpul Pâinii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba