„Vor fi nişte reguli legate de triaj la locul de muncă, în care se va lua temperatura, în măsura în care companiile, instituţiile publice se vor dota cu termometre. De asemenea, vom stabili ce se va întâmpla cu persoanele care au peste 37 de grade. Cel mai probabil, ele nu vor putea să intre la locul de muncă şi vom genera, în funcţie şi de analiza altor simptome, necesitatea diagnosticării prin testare”, a afirmat Ludovic Orban, la postul Digi24, conform Agerpres.
Firmele îşi vor schimba programul de lucru pentru a evita aglomeraţia
„Dacă există un areal în care există mulţi angajaţi, o platformă industrială, Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, va trebui să comunice cu aceste companii, iar ei vor trebui să îşi programeze începerea şi terminarea programului de lucru.
Programarea începerii lucrului în aceste zone se va face prin coordonarea asigurată de Inspecţia Muncii. Obiectivul este să se evite aglomeraţia”, a explicat premierul, scrie romaniatv.net.