Rămâi conectat

Știri

Alba Iulia „măturată” și… de polițiști! Acțiune cu efective suplimentare, soldată cu amenzi în valoare de peste 36.000 de lei!

Publicat

în

Poliţia Municipiul Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare în municipiu, cu scopul creşterii gradului de siguranţă publică. Au fost controlate 302 autovehicule şi au fost aplicate 201 sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.147 de lei. Poliţiştii au constatat, în flagrant, 5 infracțiuni şi au reținut o persoană bănuită de furt.    

Ieri, 19 februarie 2020, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Alba Iulia, în scopul creșterii gradului de siguranță publică.

La acţiune au participat, în total, 42 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistic și ai Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, care au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba și de polițiști locali.

Cu ocazia acestei acţiunii au fost legitimate 918 persoane, controlate 302 autovehicule şi constatate, în flagrant, 5 infracțiuni.

În urma controalelor au fost constatate 201 abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 36.147 lei, din care 15 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea  publică, 172 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, iar restul la alte acte normative.

Poliţiştii au identificat 3 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni, iar față de una a luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Exemple:

În urma unui control făcut de polițiștii de investigații criminale împreună cu reprezentanți ai companiei care asigură alimentarea cu apă, la o locuință de pe strada Eleșteului din Alba Iulia, s-a constatat că aceasta fusese conectată ilegal la rețeaua de alimentare cu apă.

Față de proprietarii imobilului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și  executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea și ocolirea echipamentelor de măsurare.


Tot ieri, 19 februarie, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea și ocolirea echipamentelor de măsurare, față de proprietarul uni imobil de pe strada Gheorghe Șincai din Alba Iulia.

Acesta ar fi folosit o improvizație și ar fi branșat ilegal o zonă a locuinței la rețeaua de electricitate, astfel că o parte din energia electrică consumată nu era înregistrată de contor.


Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat și reținut pe un bărbat din comuna Șona, județul Alba, care este bănuit de furt.

La data de 19 februarie 2020, acesta ar fi pătruns, prin efracție, în demisolul unui imobil de pe strada Aurel Vlaicu din Alba Iulia și ar fi sustras un televizor și o bicicletă, bunuri care au fost evaluate de păgubit la suma de 2.000 de lei.

Bărbatul nu este la prima faptă de acest fel. În anul 2019 acesta a mai fost reținut pentru furturi și cercetat sub control judiciar.

Ieri, 19 februarie, polițiștii au luat față de el măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să-l prezinte în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


Tot ieri, 19 februarie 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un bărbat de 31 de ani, din Cluj Napoca, ca și bănuit de săvârșirea unei fapte de înșelăciune a cărei victimă a fost angajata unui local public din Alba Iulia.

 La data de 12 februarie 2020, bărbatul i-ar fi cerut victimei o sticlă cu apă minerală și o cafea în valoare de 7 lei. Când i–a fost prezentată nota de plată, acesta a scos din portmoneu o bancnotă de 100 lei, pe care a retras-o rapid, motivând că are 2 lei mărunt, cerându-i femeii să pregătească restul de 95 lei.

Femeia i-a înmânat suma de 95 de lei și a primit doar doi lei, fără sa-i mai fie dată și suma de 100 de lei.


Un alt autor de înșelăciune a fost identificat ieri, 19 februarie de către polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia.

În sarcina bărbatului de 46 de ani, din comuna Răcăciuni, județul Bacău, s-a reținut faptul că în zilele de 24 aprilie, 30 aprilie și 6 mai 2019, ar fi contactat telefonic angajatele unui magazin textil din Alba Iulia și, invocând faptul că este proprietarul lanțului de magazine, le-a solicitat să-i transmită diverse sume de bani, prejudiciul total fiind în valoare de 2.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului bănuit de înșelăciune.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba