Rămâi conectat

Administrație

ADR Centru susține pe deplin cooperarea județului Alba cu Districtul Prignitz

Publicat

în

Colaborarea Alba-Prignitz susținuă de ADR Centru

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru conlucrează cu partenerii germani pentru dezvoltarea parteneriatului bilateral între cele două regiuni europene: Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

Conducerea ADR Centru a primit vizita de lucru a delegației Districtului Prignitz, care se află în județul Alba la invitația Consiliului Județean Alba, în cadrul activităților incluse în ”Înțelegerea de cooperare între Județul Alba din România și Districtul Prignitz – Landul Brandenburg din Republica Federală Germania”. Delegația germană, condusă de Președintele de District, Torsten Uhe, a avut o rundă de discuții privind dezvoltarea cooperării bilaterale româno-germane, atât prin schimburi socio-economice cu județul Alba, cât și în cadrul unor proiecte finanțate cu fonduri europene, direct de la Comisia Europeană.

În urmă cu exact un an și jumătate, înainte izbucnirea crizei pandemice, la Perleberg, o delegație a ADR Centru, alături de o importantă delegație a Consiliului Județean Alba, au participat la evenimentul prin care administrația publică a Districtului Prignitz a sărbătorit începutul de an, omagiindu-și cei mai activi lucrători din domeniile sociale și al vieții comunității. Acum, Președintele Torsten Uhe a fost invitatul de onoare al ADR Centru, la sediul din Alba Iulia, fiind însoțit de Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba, dar și de o echipă mixtă de peste 12 experți români și germani.

Reprezentanții ADR Centru au prezentat partenerilor germani modul în care a evoluat Regiunea Centru, în special în ultimii ani, când impactul fondurilor europene asupra procesului dezvoltării a avut efecte vizibile. Pe de altă parte, germanii au subliniat că doresc dezvoltarea companiilor industriale în districtul Prignitz și extinderea activității IMM-urilor. Din acest punct de vedere pot fi create parteneriate și schimburi economice cu județul Alba și cu firme din Regiunea Centru, ținând cont de spațiile bine dotate pentru dezvoltarea meșteșugurilor și a micro-producției, de infrastructura de afaceri germană.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Publicat

în

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.

Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.

Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.

Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș

În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.

Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.

De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

Publicat

în

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.

Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.

Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.

E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.

Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba