Connect with us

Societate

Activități interactive de informare în 2024 pentru cetățenii din Regiunea Centru

Published

on

Și în 2024 activități interactive de informare pentru cetățenii din Regiunea Centru

Europe Direct Regiunea Centru susținut de structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de Comisia Europeană, își continuă activitățile de informare europeană adresate celor peste 2 milioane de cetățeni din cele șase județe din Regiunea Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Pe parcursul acestui an vor fi desfășurate, în colaborare cu partenerii din educație, din mass-media și din alte organizații interesate, mai multe tipuri de activități ce vor implica mass-media, tinerii din școli, persoanele care votează, profesorii și angajații din firme și din instituțiile publice.

”Anul 2024 este important pentru noi toți. Pentru prima dată în istorie vom avea într-un singur an alegeri europarlamentare şi parlamentare, alegeri locale și prezidențiale. Este un an în care fiecare cetățean cu drept de vot își exprimă opțiunea pentru a indica aleșilor direcția în care dorește să se îndrepte România. De asemenea, vom putea decide care priorități ale Uniunii Europene sunt importante pentru dezvoltarea fiecăruia. Din acest motiv, în prima parte a anului activitățile Europe Direct se vor concentra pe mobilizarea cetățenilor la vot în 9 iunie 2024. Acestea vor continua cu alte activități pentru informarea tinerilor sau sesiuni de pregătire pentru adulți, dar și o continuă informare și provocare a cetățenilor, de a se implica în societate, de a contribui la politicile de îmbunătățire a calității vieții noaste, de a oferi un răspuns la activitățile pe care le realizăm. Susținem Europe Direct, atât financiar, cât și cu resurse  umane și materiale,  reușind astfel să creștem constant numărul de cetățeni la care ajungem cu informații despre oportunitățile și impactul fondurilor și programelor europene pe care le coordonăm” a declarat Simion Crețu  director general ADR Centru.

În perioada martie-mai va fi derulată caravana de informare și implicare civică a cetățenilor privind participarea la alegerile europarlamentare. Prin deplasări în regiune și discuții față în față cu sute de angajați din diferite societăți comerciale va fi subliniat faptul că în 9 iunie 2024 putem alege oamenii care ne vor reprezenta la Bruxelles, care trebuie să susțină pe termen lung interesele României, care vor contribui la alegerea noului președinte al Comisiei Europene și care vor exprima direcția sprijinului oferit de Uniunea Europeană.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

20 noiembrie: Ziua mondială a copiilor

Published

on

Zi universală dedicată copiilor

La 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua mondială a copiilor, ce susţine solidaritatea internaţională, sensibilizarea copiilor din întreaga lume şi creşterea bunăstării copiilor.

Începând din 1990, Ziua mondială a copiilor marchează adoptarea, în aceeaşi zi, de Adunarea Generală a ONU, atât a Declaraţiei, cât şi a Convenţiei pentru Drepturile Copilului.

Declaraţia pentru Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1959, defineşte drepturile copiilor la protecţie, educaţie, sănătate, joacă, adăpost şi o alimentaţie potrivită. Preocupată de vulnerabilitatea femeilor şi a copiilor în situaţii de urgenţă şi de conflict, Adunarea Generală a invitat, în 1974, statele membre să respecte Declaraţia privind protecţia femeilor şi a copiilor aflaţi în situaţii de urgenţă şi conflicte armate. Declaraţia interzicea atacurile sau închisoarea femeilor civile şi a copiilor şi susţinea în totalitate drepturile femeilor şi copiilor în timpul conflictelor armate. În 1978, Comisia pentru Drepturile Omului a prezentat un proiect de Convenţie privind Drepturile Copilului, în vederea examinării, unui grup de lucru al statelor membre, agenţiilor şi organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale. Anul 1979 a fost declarat Anul internaţional al copilului, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei pentru Drepturile Copilului.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU adopta Convenţia pentru Drepturile Copilului, apreciată ca fiind realizarea majoră pentru drepturile omului, recunoscând rolul copiilor ca actori sociali, economici, politici, civili şi culturali. Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile.

România a fost printre primele state care au semnat şi ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. În 2004, a fost adoptată Legea nr. 272 pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor (republicată în temeiul art. V din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare), care reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile cu protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Societate

19 noiembrie: Ziua cercetătorului şi proiectantului din România

Published

on

Zi dedicată în România cercetătorului și proiectantului

La 19 noiembrie este celebrată, în România, Ziua cercetătorului şi proiectantului.

Stabilirea datei face trimitere la ziua în care s-a născut, în 1912, savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.

Această zi este marcată din anul 1994, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 317 din 16 noiembrie 1994.

Ziua cercetătorului şi proiectantului este celebrată în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude (Universitatea Liberă Bruxelles) şi cu profesorul Christian de Duve (Universitatea ”Rockefeller” New York), al premiului Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.

George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza ”Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului ”Membrii Academiei Române” (2003).

În anul 1946, a plecat în Statele Unite ale Americii, în calitate de profesor invitat la Institutul Rockefeller din New York, unde, în 1961, a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară. Din 1972, a condus Departamentul de Biologie Celulară al Universităţii Yale din New Haven (Connecticut).

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.

Începând din 1965, a susţinut direct cercetarea românească în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, realizare a cercetătorilor români Nicolae Simionescu şi Maya Simionescu.

Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: ”Premiul Passano” (1964), ”Premiul Albert Lasker” (1966), ”Premiul Hurwitz” (1970) şi ”National Medal of Science” (1986).

A fost ales membru al unor prestigioase instituţii, precum: Academia de Arte şi Ştiinţe din New York, Academia Americană de Ştiinţe. De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975). În 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific internaţional în onoarea sa, prilej cu care s-a hotărât ca universitatea să constituie un fond de finanţare în domeniul cercetării care să poarte numele marelui savant român – ‘„George E. Palade Fellowship Fund”.

În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a distins pentru întreaga sa activitate ştiinţifică cu Ordinul ”Steaua României” în grad de Colan.

George Emil Palade s-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Societate

16 noiembrie: Ziua internațională a toleranței

Published

on

Zi internațională dedicată toleranței

Ziua internaţională a toleranţei este marcată în fiecare an, la 16 noiembrie, pentru a da un îndemn la înţelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violenţă şi ură.

Această zi a fost proclamată în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, la 16 noiembrie 1995. Cu acest prilej statele membre UNESCO au adoptat ”Declaraţia principiilor toleranţei”, enunţată în 1986, ce defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a manierelor de exprimare, a calităţii noastre de fiinţe umane.

În 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 51/95, a invitat ţările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acţiuni de promovare a toleranţei şi păcii, prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ, cât şi publicul larg. Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe şi acţiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetăţeni să aibă atitudini tolerante. Manifestările îi vizează atât pe copii, cât şi pe adulţi, iar educaţia pentru toleranţă, mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranţei, trebuie îndreptată împotriva fricii şi excluziunii şi către dezvoltarea capacităţii indivizilor de a judeca liber şi independent. Astfel, pot fi prevenite nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea care sunt forme ale intoleranţei.

Toleranţa înseamnă, în esenţă, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaşte şi de a respecta convingerile altora. Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, democraţia şi statul de drept. Este cel mai puternic fundament pentru pace şi reconciliere, un principiu de bază al democraţiei şi dezvoltării durabile, implicând respingerea dogmatismului şi absolutismului şi asigurând supravieţuirea societăţilor multietnice şi multiculturale. Înseamnă, totodată, îngăduinţă, indulgenţă, răbdare, şi se poate exprima la orice nivel, de la individ la stat.

Într-o lume şi într-o perioadă a mondializării, a diversităţii şi a mobilităţii, toleranţa în familie, în comunitate sau între state, este mai necesară ca oricând. Liderii mondiali au recunoscut acest lucru prin adoptarea Declaraţiei Mileniului în anul 2000, plasând toleranţa printre valorile fundamentale care stau la baza relaţiilor internaţionale în secolul XXI.

Aşadar, ONU se angajează să consolideze toleranţa prin încurajarea înţelegerii reciproce între culturi şi popoare. Acest imperativ se află în centrul Cartei ONU, precum şi al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, şi este mai important ca niciodată în această perioadă, în care sunt manifestări ale extremismului şi pe fondul intensificării conflictelor, caracterizată printr-o desconsiderare fundamentală a vieţii umane.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Continue Reading

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba