Rămâi conectat

Societate

Activități informativ-preventive în zece unități de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal din județul Alba

Publicat

în

Activități informativ-preventive în zece unități de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal din județul Alba

În săptămâna 17-21 iunie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, au desfășurat activități informativ-preventive în zece unități de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal din județul Alba, unde au interacționat cu peste 500 de elevi pe teme care privesc siguranța lor.

Au fost abordate aspecte legate de siguranța rutieră, siguranța navigării pe internet, dar și teme legate de răspunderea penală a minorilor și consecințele pe care le poate avea un comportament delincvent asupra evoluției unui tânăr.

Copiii care frecventează grădinițele din Ocna Mureș, Cugir precum și elevii claselor primare de la școlile din Cugir, Săsciori, Sebeșel, Sohodol, Săliștea și Sântimbru au participat și la o lecție de siguranță rutieră, susținută cu sprijinul polițiștii Serviciului Rutier, care s-au folosit de dotările laboratorului de educație rutieră pentru a ilustra și pune în aplicare regulile de circulație, de care trebuie să țină seama micii pietoni, cu atât mai mult cu cât începe vacanța mare, iar copiii vor avea prilejul să petreacă mai mult timp afară.

Adolescenților care au participat la activitățile preventive, desfășurate de polițiști în săptămâna care se încheie, li s-a recomandat să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-li-se că dialogul constituie calea spre rezolvarea oricărei probleme. Totodată, a fost dezbătut și subiectul sensibil al consumului de droguri.

Tuturor participanților la activitățile din săptămâna care se încheie li s-a recomandat să manifeste un comportament adecvat, astfel încât vacanța mare să le aducă doar amintiri frumoase.

Pe durata întregii vacanțe, polițiștii vor fi alături de copii și adolescenți, pentru a-i îndruma și sprijini în adoptarea unei conduite sigure.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă tinerilor să țină seama de câteva sfaturi: 

  • Nu legați prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intrați în anturaje dubioase!
  • Evitați frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
  • Nu vă jucați în zona căilor ferate și nu vă urcați pe vagoanele din componența trenurilor. Riscați să fiți electrocutați!
  • În drumeții, nu vă îndepărtați de grup sau de persoana adultă care vă însoțește!
  • Nu acceptați, niciodată, să vă întâlniți, în mod real, cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce au pretins că sunt pe Internet și astfel, puteți deveni victima traficului de persoane și a altor întâmplări tragice!
  • Evitați să postați pe Internet fotografii cu voi sau cu familia; acestea sunt personale și nu trebuie să ajungă la cunoștința oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău!
  • În cazul în care primiți, prin intermediul internetului, o fotografie/un film cu conținut sexual cu un minor, chiar și de la o persoană cunoscută, nu o transmiteți mai departe altor persoane! Puteți intra sub incidența legilor referitoare la prevenirea și combaterea pornografiei infantile!
  • Nu acceptați tot felul de provocări de la persoane sau jocuri on-line, care ar putea să vă pună în pericol integritatea corporală, siguranța şi chiar viața!
  • Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.)!
  • Nu vă deplasați cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
  • Când folosiți bicicleta sau cu trotineta, respectați regulile de circulație;
  • După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor!
  • Traversați strada numai pe trecerea de pietoni și doar la culoarea verde a semaforului!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

7 septembrie: Ziua internațională a aerului curat pentru un cer albastru

Publicat

în

Zi internațională dedicată aerului curat pentru un cer albastru

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat la 19 decembrie 2019 Rezoluţia 74/212 care desemnează ziua de 7 septembrie drept Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru, fiind marcată începând cu acest an.

În prezent, comunitatea internaţională recunoaşte că îmbunătăţirea calităţii aerului poate atenua schimbările climatice. Încurajată de interesul crescând al comunităţii internaţionale pentru aerul curat, şi subliniind necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, pentru a proteja sănătatea oamenilor, Adunarea Generală a ONU a decis să stabilească data de 7 septembrie ca Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru.

Statele membre ONU recunosc necesitatea reducerii substanţiale a numărului de decese şi îmbolnăviri din cauza substanţelor chimice periculoase şi din cauza poluării şi contaminării aerului, apei şi solului până în 2030, precum şi necesitatea reducerii impactului negativ asupra mediului în oraşe, inclusiv prin acordarea unei atenţii speciale pentru calitatea aerului şi gestionarea deşeurilor municipale şi a altor deşeuri până în 2030.

sursa: agerpres.ro

foto: facebook Povești fără cuvinte


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

13 elevi ai școlilor militare din Drăgășani și Fălticeni, în practică la Jandarmeria Alba

Publicat

în

13 elevi ai școlilor militare din Drăgășani și Fălticeni, în practică la Jandarmeria Alba

În perioada 2 septembrie-20 decembrie 2024, 13 elevi din cadrul școlilor militare de subofiţeri de jandarmi  ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și ,,Petru Rareș” Fălticeni ăndeplinesc stagiul de practică la Jandarmeria Alba.

Până în data de 20 decembrie, elevii vor desfășura atât activități în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică, cât și în cele de pază instituțională ale jandarmeriei.

Elevii vor fi îndrumaţi de către tutorii profesionali stabiliți, care îi vor ajuta să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul orelor de curs, prin confruntarea cu situațiile întâlnite în teren.

„Le urăm succes în această nouă etapă și le dorim misiuni ușoare!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Clopoțelul, un „clinchet” în flora județului Alba

Publicat

în

Clopoțelul, un „clinchet” în flora județului Alba

Campanula serrata, cunoscută popular drept „clopoțel”, este o specie de floare endemică Carpaților, care crește la altitudini de 700-1.350 de metri.
Această plantă perenă, cu înălțimea de 50-70 de centimetri, prezentă și în flora județului Alba, se remarcă prin tulpina puternic ramificată și frunzele oval-lanceolate, dințate, de culoare verde sau verde-albăstruie. Florile, în formă de clopoței violeți, înfloresc între lunile iulie și septembrie.
Habitatul său include poieni, fânețe, pășuni, stâncării și tufărișuri, de la zona montană până la cea alpină.
Principalii factori limitativi sunt pășunatul, turismul și schimbările în utilizarea terenurilor.
Specia are statut oficial de Specie de Interes Comunitar, stabilit pe baza reglementărilor Uniunii Europene, fiind inclusă în anexele Directivei Habitate.
sursa: facebook Consiliul Județean Alba

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba