Administrație
Acţiunea de pe strada Nicolae Bălcescu a fost doar primul pas: Va continua desfiinţarea garajelor inestetice în Alba Iulia
Şi alte garaje inestetice din Alba Iulia vor fi desfiinţate
Desfiinţarea garajelor inestetice va continua în Alba Iulia.
Anunţul a fost făcut de viceprimarul Emil Popescu. Potrivit acestuia, vor fi desfiinţate garajele în spatele fostului sediu CEC, pe strada Arieșului, în zona Colegiului Tehnic “Alexandru Domșa” şi în spatele centrului comercial din centrul orașului.
Un prim pas a fost acela de a se desființa garajele aflate pe strada Nicolae Bălcescu. Cetățenii care au copertine pe spațiul public în acea zonă sunt rugaţi să le dezafecteze, pentru a se putea pune în valoare spațiul.
Primăria Municipiului Alba Iulia urmează să amenajeze în această locație parcări de rezidență și spații verzi de care vor beneficia în special cetățeni care au domiciliul în zona limitrofă.
Administrație
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.
Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.
Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.
Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.
Administrație
La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor
La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș
În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.
Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.
De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.
Administrație
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.
Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.
Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.
E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.
Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului