Cum se ține și ce se mănâncă în Postul Paștelui
Potrivit tradiţiei bisericești, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. La fel, în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele 5 zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă de asemenea la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ţinere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinţii 40 de mucenici și duminicile din post. Anul acesta, zillele in care se da dezlegare la peste sunt 25 martie (Buna Vestire) si duminica, 25 aprilie (Intrarea Domnului in Ierusalim – Floriile). Mai mult, in Saptamana Mare se mananca numai seara, paine si apa. Iar in Vinerea Mare se tine post negru.
Ce se mănâncă în post
Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, cel dintâi prin regim, cel de-al doilea prin rugăciune şi gânduri bune. În aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu vom mânca nici peşte sau untdelemn şi este interzis fumatul şi alcoolul.
Postul Paștelui și cele 40 de zile de post. Ce semnifică Postul Paștelui
Postul Paştelui a devenit o perioară de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17); 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2). Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adică pentru renaşterea sau înnoirea spirituală.
Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel în această perioadă pentrecerile sunt considerate nepotrivite.
Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.
În Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Credincioşii, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească.
De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise.
Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește.
Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui.
Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.
În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă şi în Vinerea Mare se ţine post negru.
În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică.
Sursa:realitatea.net