Rămâi conectat

Știri

Sebeș, orașul cu cei mai mulți șomeri, la finele lui mai 2020: Alba Iulia și Blaj completează top 3

Publicat

în

În luna mai 2020 rata şomajului a fost de 3,1%, mai mare cu 0,1% față de luna aprilie și cu 0,3% decat cea înregistrată în luna corespunzătoare din anul 2019, potrivit ultimului buletin al Direcției Regionale de Statistică Alba.

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2020 în judeţul Alba a fost de 5277 persoane, în crestere cu 309 persoane (+6,2%) comparativ cu luna anterioara și cu 556 persoane (+11,8%)  comparativ cu luna mai 2019. Femeile reprezentau la această dată 46,8% din numărul total al şomerilor ( 2468 femei ). Structura după nivelul de instruire arată că 68,7% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 25,3% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,0% persoane cu studii superioare.

Numărul şomerilor neindemnizati a fost de 2700 persoane (51,2% din total şomeri), iar numărul şomerilor aflati in plata a fost de 2577 persoane (48,8% din numărul total al şomerilor).

 Rata şomajului a fost în luna mai 2020 de 3,1% (3,0% în aprilie 2020 și 2,8% în mai 2019), peste nivelul înregistrat la nivel național ( 2,9%). În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,2% (3,0% în aprilie 2020 și 2,7% în mai 2019), iar în rândul bărbaţilor de 3,1% (2,9% atat în aprilie 2020 cat și în mai 2019). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna mai 2020 pe locul 23 în ierarhia județelor ordonate descrescător.

Cel mai mare număr de şomeri înregistrat în luna mai 2020 la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în oraşele: Sebeș (340 persoane), Alba Iulia (334 persoane), Blaj (258 persoane ), Câmpeni (219 persoane),  Abrud (202 persoane), iar dintre comune, cel mai mare număr de şomeri înregistraţi se remarcă în: Jidvei (508 persoane), Rosia Montana si Bistra (165 persoane), Șona (158 persoane), Albac (145 persoane),   Scărişoara (141 persoane), Ighiu (127 persoane), Garda de Sus (117 persoane) si Cetatea de Baltă (108 persoane).

Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-60 ani ), în luna mai 2020 a fost de 2,3%, 1,3% în mediul urban și 3,4% în rural.Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Abrud (5,7%), Câmpeni (4,7%) si Baia de Aries (3,5%), iar cu cele mai mici ponderi in orașul Cugir (0,6%), Alba Iulia (0,7%) si Teiuș (0,9%). În mediul rural cele mai mari ponderi ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (15,9%), Jidvei (15,0%), Avram Iancu (11,9), Albac (11,6%), Vadu Motilor (8,5%), Roșia Montană (8,3%), iar cele mai mici valori ( sub 1%), în comunele: Stremț (0,3%), Sântimbru si Salistea (0,7%), Ciugud (0,8%), iar in comunele Ceru Bacainți și Întregalde nu se înregistrează nici un șomer.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei

Publicat

în

O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată

Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.

Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.

Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba