Știri
Sebeșul cere sprijin primului ministru pentru investiții în sănătate și infrastructură: Primarul Dorin Nistor, întâlniri maraton la Guvernul României
În cursul zilei de marți, 23 iunie 2020, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a solicitat o întâlnire de lucru premierului Ludovic Orban, pentru a obține sprijin în realizarea celor mai importante proiecte de investiții pe care Sebeșul are toate premisele să le demareze.
Este vorba despre construirea unui nou corp de spital, construirea terminalului intermodal la Sebeș, identificarea unei soluții pentru centura ocolitoare Petrești – sens giratoriu strada Augustin Bena, amenajarea a două baze sportive, amenajarea ștrandului și, nu în ultimul rând, repunerea în valoarea a Parcului Arini, care necesită o intervenție la amenajarea hidrologică a Lacului de acumulare Sebeș Sud, acolo unde lucrările au fost sistate și au generat o degradare a malurilor râului Sebeș.
“În primul rând, am susținut importanța construirii unui nou corp de spital, la Sebeș, de care să beneficieze atât comunitatea locală, cât și locuitorii zonelor limitrofe. Am abordat și tema deja cunoscută a proiectului de infrastructură privind construirea terminalului intermodal de la Sebeș, demers susținut de partenerii de la ADR Centru și de toți agenții economici care desfășoară activități industriale în zona noastră și care au condus la prestigiul economic al orașului nostru. În plus, am înaintat un memoriu pentru a arăta situația cu care ne confruntăm la limita Parcului Arini, datorită sistării lucrărilor de amenajare hidrologică a Lacului de acumulare Sebeș Sud și am explicat că s-a înregistrat o degradare a malurilor râului Sebeș, care își pune amprenta în mod nefavorabil asupra zonei de agrement pe care ne dorim să o dezvoltăm. I-am explicat domnului Ludovic Orban că ne-am propus să redăm comunității locale și turiștilor, care aleg să pornească la drum de la poalele Transalpinei, unul din cele mai frumoase parcuri naturale din zonă, care se întinde pe o suprafață de peste 12 hectare, pe malul râului Sebeș”, a declarat primarul Dorin Nistor.
Agenda administrativă a primarului Dorin Nistor a inclus, miercuri, 24 iunie 2020, și întâlniri la Ministerul Finanțelor Publice, la Ministerul Transporturilor, precum și la Compania Națională de Investiții, pentru a detalia cele mai importante aspecte referitoare la proiectele menționate. Solicitarea înaintată ministrului finanțelor, Florin Cîțu, vizează obținerea unui sprijin pentru echilibrarea bugetului local al Municipiului Sebeș, prin atragerea de noi resurse necesare pentru derularea proiectelor de investiții, având în vedere că, pe fondul contracției sectoarelor din economia privată, se estimează o diminuare a cotelor defalcate din impozitul pe venit până la finele anului, la care se adaugă și neîncasarea, în cursul anului 2019, a cotelor defalcate din impozitul pe venit repartizat Municipiului Sebeș.
Știri
Primul caz de trichineloză, depistat la porcul sacrificat, într-o gospodărie din județ, în satul Pătrângeni, Zlatna
Primul caz de trichineloză depistat la porcul sacrificat în gospodărie cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an
A fost depistat primul caz de trichineloză la un porc domestic sacrificat într-o gospodărie din județul Alba cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an.
Cu această ocazie, DSVSA Alba trage încă un semnal de alarmă cu privire la obligativitatea efectuării examenului trichineloscopic înainte de a consuma carnea provenită de la porcul sacrificat în propria gospodărie pentru a nu se expune riscului de îmbolnăvire. Carnea rezultată în urma sacrificărilor tradiționale este destinată consumului familial, fiind interzisă comercializarea acesteia către alte persoane.
Cazul de trichineloză a fost depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie din satul Pătrângeni, aparținător orașului Zlatna. Probele din porcul sacrificat au fost duse la analize, iar familia nu a consumat din carnea infestată cu Trichinella. Carnea provenită de la porc a fost neutralizată, nefiind destinată consumului uman.
Consumatorii au posibilitatea să efectueze examenul trichineloscopic la cabinetele medicale veterinare private, la cabinetele medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți (care efectuează astfel de examinări), dar și la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
DSVSA Alba recomandă tuturor consumatorilor să achiziționeze carne de porc numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, iar în cazul în care sacrifică proci în propria gospodărie, pentru consumul familial, examenul trichineloscopic este obligatoriu.
Trichineloza este o boala parazitară care afectează omul prin consumul de carne de porc infestata cu larve ale unui parazit din genul Trichinella. Infestarea cu Trichinella spp. nu produce semne clinice animalelor parazitate, prin urmare, porcul, în cazul de față, nu manifestă semne clinice de boală.
Înainte de efectuarea examenului trichineloscopic, este strict interzis consumul oricărui produs (inclusiv urechi, șorici etc.) de la porcul sacrificat în gospodărie. Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în baza națională de date, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în baza națională de date.
Probele se recoltează din pilierii diafragmatici, limbă, musculatura intercostală, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului. DSVSA Alba recomandă tuturor crescătorilor de porci să solicite sprijinul medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului.
Știri
Dezbatere publică cu privire la nivelurile taxelor locale din 2025 la Alba Iulia: Când va avea loc
În 17 decembrie, dezbatere publică cu privire la nivelurile taxelor locale din 2025 la Alba Iulia
Primăria Municipiului Alba Iulia îi invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică pentru proiectul de hotărâre nprivind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2025.
Evenimentul va avea loc marți 17 decembrie, de la ora 17.00, în sala de ședințe a administrației locale.
Documentaţia referitoare la acest proiect de hotărâre poate fi consultată: pe site-ul autorității publice locale, la secțiunea Consultare publică cât și la avizierul acesteia. La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, dar și reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, precum și ai presei. Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la dezbaterea publică, având asupra sa actul de identitate, respectiv dovada calității de reprezentant al persoanei juridice, după caz. Dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la luarea cuvântului și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție.
Știri
Ziua internațională a munților, marcată în 11 decembrie
În 11 decembrie, Ziua internațională a munților
Ziua internaţională a munţilor este celebrată la 11 decembrie şi a fost proclamată, în 2003, de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 57/245.
Proclamarea acestei zile este rezultatul succesului Anului internaţional al munţilor desfăşurat în 2002. Iniţiativa a condus la crearea de comitete naţionale şi alianţe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internaţional pentru punerea în valoare a regiunilor montane.
Munţii reprezintă căminul a 15% din populaţia lumii şi pentru aproximativ jumătate din biodiversitatea lumii. Conservarea acestora reprezintă un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă. Aceştia furnizează mijloace de subzistenţă şi asigură un trai decent pentru milioanele de oameni din întreaga lume care trăiesc în zone montane, iar alte câteva milioane de persoane beneficiază de pe urma acestei bogăţii naturale.
Zonele montane joacă un rol important în ce priveşte creşterea economică sustenabilă. De asemenea, furnizează apă dulce, energie şi hrană – resurse cheie pentru viaţă. În arealele montane se înregistrează şi o incidenţă ridicată a sărăciei, aceste zone fiind vulnerabile în faţa schimbărilor climatice, a defrişărilor, a degradării terenului şi a dezastrelor naturale.
sursa: agerpres.ro
foto: facebook Județul Alba
-
Știriacum 3 zile
Tradiții şi superstiții: Ce să faci și ce nu trebuie să faci în sfânta zi de duminică
-
Știriacum 3 zile
Expresii românești: Care sunt originile și semnificația lor
-
Știriacum 2 săptămâni
1 decembrie 1918: Cum s-a făcut Marea Unire
-
Știriacum o săptămână
3 decembrie: Ziua internațională pentru persoanele cu dizabilități: Statisticile spun că 15% din populaţia lumii trăieşte cu anumite forme de dizabilitate
-
Știriacum 2 săptămâni
Noaptea de 29 spre 30 noiembrie este specială pentru fetele de măritat, ele își pot afla ursitul
-
Știriacum o săptămână
Samoilă Mârza, „fotograful Unirii“ din 1918: Un singur fotograf printre 100.000 de români
-
Știriacum o săptămână
Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, exprimarea publică a deciziei de unire a teritoriilor românești
-
Știriacum o săptămână
Sfinții Varvara și Sava, în 4 și 5 decembrie: Tradiții și obiceiuri