Încă un deces provocat de COVID-19 a fost înregistrat în Alba. Este vorba despre o femeie de 64 de ani, cu boli preexistente.
În această dimineața, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat încă 9 decese din cauza COVID-19, printre care și o femeie din județul Alba.
Femeie, 64 ani din județul Alba.
Data internării: 25.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Alba, cu simptomatologie respiratorie – stop cardio-respirator resuscitat în UPU.
Data recoltării: 25.04.2020.
Data confirmării: 26.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: DZ tip II, obezitate.
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE
Pe 22 februarie 2025, creștinii ortodocși se pregătesc pentru parastas
Sunt Moșii de iarnă, numiți în popor și „Moșii cei mari” sau „Sâmbăta Morților”. Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă în 2025.
Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor) și în care se fac parastase. Ce înseamnă Sâmbăta Morților, Moșii de iarnă? Sărbătoarea Moșii de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române și se face cu scopul de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Este ziua cunoscută și ca Sâmbăta Morților, iar ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului! Ce dăm de pomană la Moșii de iarnă Ce se dă de pomană la biserică La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.
Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă. Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr și în care se fac parastase.
Ce dăm de pomană de Moșii de iarnă
La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticla cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.
Nu se lucrează de „Moșii de piftii!”
În această zi se mănâncă și se dau de pomană și piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în lumea satului. De aceea sărbătoarea mai este numită și „Moșii de piftii”. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii. Mai mult, femeile care nu respectă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o. Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Ce înseamna asta concret? Doar că pentru ei se scrie un pomelnic separat.
Alte tradiții de Moșii de iarnă
La cimitir se aprind cel puţin două lumânări. Credincioşii care fac pomeniri trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta liturghie. Abia după această slujbă mare se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor. În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere). Şi în Banat se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.
Tradiția spune că spre deosebire de alți Moși, cei de iarnă sunt foarte darnici. Pe 2 martie, toți creștinii trebuie să împartă nu doar bucate alese, respectiv plăcinte cu brânză, produse lactate, sarmale, răcituri, piftie, colaci cu miere și nuci dar și vase noi cu mâncare. De asemenea, de Moșii de iarnă se împarte colivă, apă și lumânări. Nu în ultimul rând, toată lumea trebuie să aprindă două lumânări, una pentru cei trecuți în lumea drepților și alta pentru sănătatea familiei. În zone din țară precum Muntenia, s-a păstrat obiceiul să se pună alături de colivă, un bănuț care să fie dăruit unui sărac. Se crede că acesta va aduce mult spor și ajutor celui care îl dăruiește, dar și celui care îl primește. Această sărbătoare mai este denumită popular și „Moșii de Piftii” sau Sâmbăta Piftiilor. Motivul este că aceasta este unica zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. De asemenea, le este interzis femeilor ca în Sâmbăta Morților să lucreze. Cele care nu țin cont de tradiție sunt pedepsite „să tremure ca pfitia” și să „li se întoarcă pomana dată!”.
Sursa: RTV.NET și ampress.ro, secretulcunoasterii.ro
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE
Eveniment caritabil al trupei de teatru Skepsis, în 25 februarie, pentru o familie din cartierul Pâclișa-Alba Iulia, a cărei casă a fost distrusă de flăcări în noiembrie 2024
Proiectul cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2025” continuă cu un eveniment caritabil
Marți, 25.02.2025, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Skepsis va prezenta spectacolul ”Unde-i revolverul?”, după Görgey Gábor – cunoscut scriitor, poet şi regizor maghiar.
Spectacolul are un caracter comic, satiric, dar și un mesaj social relevant, mai ales acum când principiul celui mai puternic pare a guverna politica internațională. Personajele arhetipale ne vorbesc despre trăsături profunde ale fiinţei umane dintotdeauna – despre idealuri, despre demnitate, despre instinct şi despre setea de putere care transformă individul scoțând la iveală partea întunecată a ființei. Contactat în anul 2018 prin intermediul Fundaţiei “Inter-Art” Aiud, autorul şi-a dat acordul pentru ca piesa Unde-i Revolverul? să fie prezentată în premieră la Alba Iulia de către grupul Skepsis. Impactul pozitiv a dat naștere unei relații de colaborare care a continuat în 2019, când autorul, în semn de apreciere pentru legătura pe care a observat-o între public și Skepsis, și-a exprimat dorința ca această piesă de teatru să facă parte permanent din repertoriul companiei albaiuliene și să fie pusă în scenă fără nici o condiție în Alba Iulia mai ales ca eveniment cu caracter caritabil.
Compania de teatru Skepsis respectă acest angajament și va dedica acest spectacol strângerii de fonduri pentru a răspunde unui apel umanitar lansat pentru familia Cercea, din cartierul Pâclișa – Alba Iulia, a cărei casă a fost distrusă de flăcări în luna noiembrie a anului trecut.
Biletele (20 lei pt adulți; 10 lei pt elevi, studenți și pensionari) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de joi, 20.02.2025, între orele 09.00-15.00 sau în ziua prezentării spectacolului până la ora 18.30. Încasările vor fi donate cazului umanitar descris mai sus.
În calitate de partener, Fundația ”Inter-Art” Aiud, prin Ștefan Balog (artist plastic), va oferi un număr de 10 gravuri, opere de artă originale, primilor 10 spectatori care vor face donații mai mari de 150 lei.
Spectacolul conţine expresii şi pasaje ușor aluzive, aşadar este recomandată participarea minorilor sub 12 ani doar cu acordul părinţilor.
Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2025” – un proiect care urmăreşte diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului, implicarea tinerilor şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE
Rețeaua de distribuție a apei potabile din Henig, comuna Berghin, reabilitată și modernizată
Este vorba despre o investiție de peste 4,4 milioane lei. Primăria a solicitat APM Alba emiterea acordului de mediu.
În prezent, în localitatea Henig, comuna Berghin, există rețea de distribuție apă, dar aceasta este într-o stare avansată de uzură și a fost prevăzută pentru a alimenta locuitorii prin cișmele din surse proprii. Rețeaua de apă este parțial executată artizanal de către locuitori pe care au apărut nenumărate probleme. Pentru dezvoltarea localității este indispensabilă punerea în funcțiune a unui sistem de alimentare cu apă care să asigure apa potabilă în condiții de calitate și la parametrii corespunzători.
Se impune realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă, în vederea controlării calității apei și al prevenirii fenomenelor de poluare a factorilor de mediu.
Schema generală a lucrărilor
Localitatea Henig se va racorda din gospodăria de apă existentă în localitatea Straja din rezervoarele de 200 și 150 mc. Acestea au fost dimensionate și pentru eventualul consum al localității Henig. Conducta de aducțiune care alimentează satul a fost montată până în punctul cel mai înalt din localitate.
Se propune reabilitarea și modernizarea conductelor de apă potabilă în toată localitatea Henig, pe toate străzile astfel încât să poată fi branșați toți locuitorii. Conductele de alimentare cu apă se vor monta pe domeniul public, pe marginea drumului. Pe străzile asfaltate se propune montarea conductelor de distribuție pe ambele părți ale drumului pentru a nu afecta carosabilul.
Principalele obiective ale realizării investiției sunt:
– asigurarea apei potabile în regim de funcționare permanent (24 h/zi);
-extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă;
Valoarea investiției este de 4.403.861.02 lei fără T.V.A.
Investiția ce face obiectul prezentei documentații se încadrează în perimetrul administrativ-teritorial al comunei Berghin, în intravilanul satului Henig.
Investiția ce face obiectul prezentei documentații se încadrează în perimetrul administrativ-teritorial al comunei Berghin, în intravilanul localității Henig, pe proprietate publică.
Comuna Berghin este situată din punct de vedere geografic în zona de nord-est a județului Alba și se învecinează cu următoarele comune:
-la nord cu teritoriul comunei Mihalţ;
– la sud cu teritoriul comunei Şpring; – la est cu teritoriul comunei Ohaba;
– la vest cu teritoriul comunei Ciugud.
Comuna Berghin are următoarele 4 localități: localitatea Berghin (reşedință de comună), localitatea Ghirbom, localitatea Henig, localitatea Straja. Comuna Berghin se afla la o distanță de 20 de Km față de reşedința de județ (Alba-lulia).
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE