Rămâi conectat

Știri

HORA, dansul tradițional românesc, cel mai vechi și cel mai răspândit dans popular

Publicat

în

Hora este un dans tradițional din România, un dans țărănesc care reunește într-un cerc mare întreaga adunare, care se dansează la nunți sau la mari sărbători populare

Țambalul, acordeonul, vioara, viola, contrabasul, saxofonul, trompeta sau chiar naiul sunt instrumente care acompaniează de obicei o horă.

Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune de trei paşi in faţă şi un pas în spate.

Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai. Lucrările de etnografie vorbesc în termeni elogioşi despre hora din Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se deosebesc între ele, dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul românesc. Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama, existent în societatile matriarhale de la acea vreme si cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însasi un cerc viu.
Autorul horei nu este cunoscut, dansul fiind transmis din generaţie în generaţie. Uneori sunt menţionate de cronicari. Cultura populară românească, prin forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial colectiv.
Circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă cosmică, este un univers închis, că și în arte există forme circulare sau că masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă.
Prima menţionare a horei este de cronicarul Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descriptio Moldaviae” în 1716. Nu este nici o coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat aproape de timpul când s-a făcut prima descriere a muzicii populare, respectiv lăutarii. Aceasta datează din 1688 şi apare în „Biblia de la Bucureşti” de Şerban Cantacuzino. Hora este observată, descrisă în scrierile de Franz – Josef Sulyer în „Istoria Daciei transalpine” ( Viena 1781-1792 ). În secolul 19 „primavara popoarelor” încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după mişcările revoluţionare din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în „Spitalul amorului” ( sau Cântătorul dorului ). Béla Bartók publică în 1918 „Dansuri populare romaneşti” şi „Muzica populara românească din Maramureş”. Dar nu este primul scriitor care se concentrează pe comori melodice din România.Nu se cunoaşte creatorul original, hora rămâne dansul reprezentativ al românilor. Izvoarele dansului se trage din trecutul îndepărtat,la traci şi geto-daci. Din cele mai vechi timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat energia emoţională: „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul” „Învîrtita”, „Trei lemne”, etc.

Dansurile ca „Ruseasca”, „Bulgăreasca”, „Armeneasca”, „Țîgăneasca” au fost preluate de la bulgari, ruşi, armeni şi ţigani. S-a preluat elemente şi ritmuri separate din dansurile altor popoare.În Evul Mediu erau caracteristice dansurile colective, „de lanţ”, „de cerc”. În epoca Renaşterii devin populare dansurile solo bărbăteşti. La fel, este caracteristică răspândirea dansurilor libere în perechi.

În epoca feudală este răspîndit „Joc rural” la moldoveni, care a fost apoi dansat şi de nobilime, transformîndu-se în „Joc popular” – dans popular. Cea mai largă răspîndire a primit-o dansul „hora” (în bulgară „хоро”), ce provine de la grecescul „choros” şi care conform unor mărturii − este cel mai vechi dans din Moldova. Însă la începutul secolului al XIX-lea, „hora” nu era numai un simplu dans, cuvântul capătă o nouă conotaţie însemnînd şi un fel de serbare, festivitate cu specific popular („Hora satului”). Hora nu are un final bine determinat, durata ei depinde de ingeniozitatea dansatorilor, există o mulţime de variante ale acestui dans în diferite regiuni. Hora poate fi numită conform locului de unde provine – „Hora de la Orhei” sau poate purta numele persoanei sau a evenimentului, în cinstea cărora este interpretată – „Hora miresei”, „Hora Ilenuței”, „Hora nunţii” etc. Câteodată cuvântul „hora” se omite, iar dansul se numeşte pur şi simplu „Nuneasca”, „Floricica”, etc. În zona Năsăudului, ca şi în alte părţi ale Transilvaniei, hora nu este reprezentată numai prin dansul propriu-zis, ci este o petrecere ţărănească la care se dansează şi alte jocuri populare. Ea desemnează de fapt şi locul de desfăşurare a manifestării. Cei care aveau să-i dea suprema expresie artistică prin simţămintele atâtor “Zamfire” şi “Ioni” de pe meleagurile năsăudene au fost iluştri pontifi ai literaturii noastre, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu. “Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor:/ Se prind de mâini şi se desprind/ Se-adună-n cerc şi iar se-ntind/ Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor”.
Este o descriere inegalabilă pe care numai Coşbuc o putea face cu atâta măiestrie. Aceleaşi elemente sunt surprinse şi în romanul “Ion” de Liviu Rebreanu. Nici Creangă nu rămâne mai prejos, atunci când spune: “Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”.
La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea „hora” cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea „Joc”. Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă până seara târziu.
În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sînt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de grup. Peste Carpaţi, în cetatea băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore ţărăneşti, lăsându-ne moştenire celebra pânză cu “Hora de la Aninoasa”. Muzica, sculptura şi celelalte arte frumoase i-au dat noi sensuri artistice.
Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse în ritmurile specifice fiecărei zone, hora primeşte şi semnificaţii istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi şi denumite în mod simbolic “Hora de la Frumuşica” sunt o mărturie a existenţei milenare a acestui dans pe meleagurile noastre. El nu este întâlnit la alte popoare, aşa cum menţionează marele cărturar Dimitrie Cantemir în aceeaşi lucrare. Chiar şi calendarul ritualic în formă de cerc din cetatea Sarmizegetusei ar putea avea un asemenea simbol.
Numele de Horea este o poreclă ce îşi are originea în aceeaşi “horă” la care Nicola Urs cânta din fluier moţilor din Albac. Răscoala lui Horea este asemuită unui foc aprins în jurul căruia se învârte hora celor trei căpitani: “Trage hora ca să joc/ La lumina celui foc”. Cel care conferă semnificaţii profund sociale şi-i întăreşte mesajul istoric este bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri prin faimoasa “Horă a Unirii”, caracterizată de Mihai Eminescu drept “cea mai frumoasă horă a neamului românesc”.
Versurile sale au fost puse pe muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher şi s-a cântat şi jucat în marile pieţe din oraşele Bucureşti şi Iaşi cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din acest moment, hora a devenit simbolul înfrăţirii tuturor românilor. La 24 ianuarie 1859, cântecul şi dansul s-au contopit în ritmul aceleiaşi simţiri:
“Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”. De atunci, pentru România, hora devine un dans şi un cântec al chemării revoluţionare, un simbol al biruinţei şi legământului celor care, înfrăţiţi se simt ai acestui neam şi ai acestui pământ. Ca într-o horă, parcă îşi dau mâna Carpaţii şi formează un minunat brâu toate apele. Hora e ceva din ritmul fluierului sfânt al lui Iancu, din faptele măreţe ale lui Cuza, din dangătul clopotelor de la Putna şi Alba Iulia, din îndemnul spre marea Unire cu Ţara. Ea este astăzi expresia cea mai fidelă a permanenţei şi libertăţii, este metafora renaşterii noastre naţionale. Pe parcursul istoriei sale îndelungate dansul în Moldova a suferit mereu transformări, reflectînd dezvoltarea culturală a Moldovei, însă, şi-a păstrat elementele sale tradiţionale, care stau astăzi la baza dansului contemporan moldovenesc.

Sursa: wikipedia.org, wikispace, răsunetul,istoria dansului, agentiaizvordecultura.wordpress.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești

Publicat

în

Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie

Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .

Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.

Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.

Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie

Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.

 Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului.  În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.

Obiceiul Lazaritelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că    Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

 Sărbătoarea dinților

Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.

  Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie

Publicat

în

De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei

În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.

Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.

In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.

Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.

ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.

Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.

La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:

=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.

=> Copiii nascuti de  ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.

=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.

=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei

Publicat

în

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.

Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.

Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.

Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.

Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.

Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba