Știri
Delegație ADR Centru și CJ Alba, importantă întrevedere de lucru la Ambasada României din Berlin
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Consiliul Județean Alba, au avut o importantă întrevedere de lucru la Ambasada României din Berlin. A trecut un an de la expoziția de excepție în cadrul căreia s-au prezentat toate cele șase județe din Regiunea Centru, cu materiale comune, româno-germane, pentru a ilustra bunele relații dintre două regiuni europene, iar acum se pune problema prezentării oportunităților de dezvoltare economică pe care le are Regiunea Centru. Conducerea ADR Centru, alături de conducerea CJ Alba, au avut o rundă de discuții cu Excelența Sa domnul ambasador Emil Hurezeanu, pentru a analiza aspecte privind dezvoltarea coopoerării între Landul Brandenburg și Germania, în ansamblu, cu Regiunea Centru și România, pe baza parteneriatului unic între aceste două regiuni, bazat pe valorile europene.
La evenimentul desfășurat la Ambasada României din Berlin, ES Ambasador Emil Hurezeanu a primit delegațiile conduse de domnii Simion Crețu, director general ADR Centru, și Ion Dumitrel, președinte CJ Alba, fiind prezent și directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu. Întrevederea survine la un an după ce o importantă delegație a Regiunii Centru – din care au făcut parte președinții Consiliilor județene din Alba, Mureș și Sibiu – a avut o prezentare deosebită în fața reprezentanților mai multor țări europene, acreditați la Berlin.
Vorbind despre întrevederea de lucru de la Berlin, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, a precizat: ”Colaborarea Regiunii Centru cu Landul Brandenburg si alte organizații din Germania a jucat un rol important in ansamblul acțiunilor de cooperare pe care ADR Centru le-a avut până în prezent. Brandenburg a fost primul partener german cu care am colaborat si a rămas o prezență constantă și fidelă în lista colaboratorilor noștri. Colaborarea dintre cele două regiuni a debutat în anul 2002 cu proiectele de twinning regional, care au contribuit la dezvoltarea capacității instituționale a Agenției și apoi am reușit să dezvoltăm proiecte de cooperare economică. Acestea au reprezentat o tema constantă în dezvoltarea parteneriatului nostru. Acum, ne dorim să colaborăm cu Ambasada României, pentru a prezenta întregii Germanii și la nivel internațional oportunitățile pe care le are regiunea noastră”.
În cadrul discuțiilor de la Berlin au fost abordate subiecte sensibile ale temelor europene din prezent, de la Brexit la toleranța și buna conviețuire a cetățenilor europeni. S-a vorbit despre drepturile omului și protecția minorităților, gestionarea monumentelor și personalităților istorice, dezvoltarea socio-economică, relația între om și mediul înconjurător, un accent deosebit fiind pus pe atracțiile turistice. Important pentru delegația română a fost faptul că Ambasada României s-a arătat deschisă unui parteneriat prin care Regiunea Centru să-și prezinte avantajele și oportunitățile socio-economice de dezvoltare. Această prezentare – pentru inivitații Ambasadei – ar putea fi organizată în al doilea semestru al acestui an și va include atât un mic eveniment cultural-istoric, precum și o descriere succintă a oportinutăților de investiții în cele șase județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
”Discutând cu conducerea Agenției de Dezvoltare Regională Centru și cu reprezentanții județului Alba, am văzut că se utilizează din plin cunoștințele preluate de la partenerii din Germania. ADR Centru ne-a prezentat teme privind îmbunătățirea climatului socio-economic și creșterea competitivității regionale, dar și în domeniul schimburilor culturale. Considerăm că acesta este un exemplu bun, chiar și pentru germani. În luna iulie, Germania va prelua Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și dorim să colaborăm cu Regiunea Centru pentru a realiza aici, la Ambasada din Berlin, un eveniment prin care să celebrăm acest eveniment și să aniversăm în mod deosebit cei 140 de ani de cooperare româno-germană, ce se vor împlini în acest an. Lucrăm cu experții noștri și cei ai regiunii pentru a stabili un calendar potrivit pentru organizarea unei prezentări economice a Regiunii Centru, cât mai curând în acest an”, a declarat ES Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania.
Ambasada română din Berlin are capacitatea să coaguleze interesul instituțiilor de stat germane: Parlamentul și Cancelaria federală, ai Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanți ai guvernului și parlamentului din Landul Brandenburg, dar și a reprezentanților mediului de afaceri și al presei germane. Astfel, germanii se vor putea documenta mai ușor despre oportunitățile, atracțiile deosebite și tradițiile din Regiunea Centru, obținând multe informații despre regiunea noastră, în special despre posibilitățile de investiții în România. Practic, este în interesul nemijlocit al Regiunii Centru să-și prezinte potențialul, ținând cont că este printre regiunile românești cele mai dezvoltate și cel mai bine conectate cu vestul Europei. Pe de altă parte, investitorii – fie ei germani, sau de alte naționalități – ar putea găsi în Regiunea Centru multe oportunități, de la infrastructură și zone industriale, până la resurse umane bine pregătite. În plus, Ambasada României poate facilita deschiderea unor noi posibilități de cooperare cu alte landuri germane, în funcție de interesul autorităților locale din România. În acest fel, administrația și mediul de afaceri românești ar putea coopera pentru a atrage fonduri publice și private pentru dezvoltare și pentru creșterea calității vieții.
”Am avut o întâlnire de lucru foarte utilă la Ambasada României din Berlin, în cadrul căreia am stabilit mai multe elemente concrete de acțiune pentru acest an. Județul Alba are o relație excelentă cu partenerii germani, concretizată și în importantele investiții germane prezente la noi. Rămânem, în continuare, ferm dedicați parteneriatului româno-german, căutând noi modalități de extindere a colaborării noastre. Astfel de întâlniri ne ajută foarte mult să ne evaluăm acțiunile și să ajustăm dinamica cooperării noastre, pentru a putea răspunde cât mai bine exigențelor parteneriatului”, a precizat domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
ADR Centru are mai mult de un deceniu de parteneriat oficializat la nivel de reprezentanță permanentă între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, relațiile bilaterale datând de aproape douăzeci de ani. Aceasta este singura cooperare inter-regională de acest fel din România, aflată în continuă dezvoltare, la același nivel de încredere și respect reciproc și care confirmă încă odată că trăim într-o Europă a regiunilor și a oamenilor. ADR Centru se concentrează pe atragerea cât mai multor fonduri în Regiune, care să sprijine activitatea actorilor regionali în procesul de dezvoltare a Regiunii, să promoveze sursele de finanțare disponibile și oportunitățile locale, pentru a sprijini comunitățile în accederea la o viață calitativ mai bună. Astfel, din cele 34 de proiecte de cooperare europeană în care ADR Centru a fost implicată, din 2003 pana în prezent, 8 sunt realizate în parteneriat cu organizații din Germania. Astfel, 24 de organizații din Germania au fost partenere ale organizațiilor și instituțiilor românești, în cele 8 proiecte.
Pentru viitor, ADR Centru caută posibilități de cooperare între organizații din Regiunea Centru și din Germania pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul cercetării-inovării, dar și pentru identificarea de parteneri pentru proiecte finanțate prin Programe ale Comisiei Europene. Alte abordări vizează participarea ADR Centru ca partener în proiecte privind evaluarea impactului schimbărilor climatice și dezvoltarea de politici publice adecvate în domeniul sănătății, agriculturii, mediului, dar și pentru adaptarea forței de muncă la necesarul de competențe din procesul de modernizare industrială.
Știri
23 noiembrie: „Zborul Marii Uniri”: Misiune secretă ce avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918
Cu numai o săptămână înainte de Marea Adunare de la Alba Iulia, doi voluntari, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au îndeplinit o misiune secretă care avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918
Despre acest extraordinar episod din istoria noastră manualele nu vorbesc. Desfășurată în condiții extreme, misiunea a fost un succes și avea să rămână consemnată doar în lucrări militare și în memorii, sub denumirea de „Zborul Marii Uniri”.
Pe la începutul lunii noiembrie 1918, „fierberea” din Transilvania denota, fără echivoc, dorința fermă de unire a acestei provincii cu ţara. Tratativele purtate la Arad între Consiliul Național Român Central și reprezentanții guvernului maghiar constituiau o recunoaștere a acestei stări și a faptului că românii transilvăneni sunt stăpâni pe situație și că lucrurile vor evolua în direcția iminentei uniri. Rezultatul tratativelor, precum și opinia guvernului român refugiat la Iași referitoare la Unirea cu ţara trebuiau cunoscute de ambele părți ale Carpaților. În această situație, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea peste munți, la Blaj, a unui avion care să transporte de urgență documente deosebit de importante în vederea bunului mers al acțiunii.
Pentru îndeplinirea misiunii s-a recurs la voluntari. Dintre cei care s-au oferit să o îndeplinească au fost selectați aviatorul Vasile Niculescu (un absolvent de seminar teologic, care a urmat școala de pilotaj, gata să-și piardă viața în timpul unui atac german, în iulie 1917) și căpitanul Victor Precup, trimisul Marelui Cartier General, originar din Transilvania. Primul mai trecuse cu avionul peste Carpați în campania din vara lui 1917 și lansase manifeste în Ardeal, după cum aflăm dintr-un studiu semnat de Rareș Hădărean și publicat pe site-ul „Liga Militarilor Profesioniști”. De data aceasta, situația era cu totul specială: iarna, extrem de geroasă, benzina nu ajungea și pentru întoarcere, iar pornirea motorului devenea foarte dificilă, mai ales că avionul Farman 40 avea carlinga deschisă, zbura la 2.600 m altitudine, la o temperatură de aproape -40 de grade Celsius. În acest scop, avionului i s-a mai adăugat un rezervor, iar cei doi mesageri, îmbrăcați în costume groase și cu fețele acoperite cu un strat de parafină, au renunțat la armament și la parașute. Aveau asupra lor doar o hartă de zbor și o busolă. În carlingă se aflau o geantă militară sigilată, cu documente secrete, printre care și scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Brătianu către conducerea Consiliului Național Român Central, și un sac cu manifeste, care trebuiau lansate la Blaj, după cum reiese din volumul „Războiul aerian deasupra României (1916-1918)”, semnat de Valeriu Avram și Valeriu Nicolescu.
Zborul s-a efectuat la data de 23 noiembrie 1918. Avionul a decolat de la Bacău și a aterizat pe Câmpia Libertății din Blaj, în apropierea statuii lui Avram Iancu, la ora 13:35, după 2 ore și 15 minute de survol.
„Prima solie a mântuirii”
Imediat după aterizare, aparatul a fost înconjurat de numeroși oameni, veniți să-i felicite pe cei doi soli ai Unirii. Căpitanul Virgil Pop, împreună cu o grupă de studenți care făceau parte din garda orașului, dotați cu o mitralieră, a preluat paza aparatului. „Peste puțin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem era înconjurat de o mare mulțime de blăjeni și țărani din satele apropiate, trecuți îmbrăcați prin apa Târnavelor. Am rămas mut și fără simțire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le știri ce le umpleau sufletul de bucurie (…) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean și țăran au căutat să dea mâna cu noi, să ia la fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, scria Vasile Niculescu în memoriile sale, evocate în volumul menționat mai sus.
La rându-i, ziarul local „Unirea” scria: „Din Țara Românească ne-au sosit azi la ora 1.d.d (după-amiază, n.r.) locotenentul pilot Niculescu din Armata română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat din toate părțile, aclamând aeroplanul în culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpia Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților care ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorii străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor”.
Misiune îndeplinită
Din memoriile aviatorului Vasile Niculescu mai aflăm că după ce s-a plimbat pe străzile orașului cu colegul său de zbor, aclamați de la ferestre și balcoane, au fost conduși la Palatul mitropolitan, unde au fost întâmpinați de Vasile Suciu, Mitropolitul Bisericii Unite a Blajului. Acolo s-a întrunit Comitetul Național, iar în acea noapte au fost anunțate toate centrele românești despre sosirea avionului. Tot atunci, Comitetul a hotărât Unirea cu Patria-mamă și întrunirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia la 1 Decembrie.
Împreună cu aceste hotărâri, solii din Regat, în dimineața zilei de 24 noiembrie, au mers la avion, unde zăpada fusese permanent îndepărtată, iar aerul încălzit cu lemne aprinse, au pregătit aparatul de zbor, în timp ce „blăjenii, într-un cor, cântau cântece naționale patriotice”, după cum își amintește aviatorul Niculescu. Apoi, la ora 11:25, s-au ridicat în aer, cu carlinga avionului plină cu flori și cu zeci de mesaje scrise pe aripile de pânză ale aparatului și au aterizat la Bacău, la ora 14:00. În ziua următoare, cei doi și-au continuat drumul la Iași, unde au aterizat la ora 10:00, pentru a raporta îndeplinirea misiunii.
Mai târziu, acest act a fost considerat „Zborul Marii Uniri” și, în condițiile de atunci, sosirea soliei la Blaj „a însemnat pentru popor mai mult decât cea mai abilă acțiune diplomatică”, un punct major premergător actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.
În vara anului 1919, la 23 iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acțiuni de recunoaștere în Transnistria a aterizat pe liniile bolșevice, iar Vasile Niculescu a fost luat prizonier la Odessa pentru o lună. Cariera lui aviatică a încetat în 1926. În perioada Epocii de Aur a trăit o vreme la București.
La 23 noiembrie 2008, zborul istoric executat de el a fost reeditat de către autoritățile locale din Bacău și cele din Blaj cu un elicopter militar.
Vasile Niculescu a trăit până aproape de 90 de ani, lucrând ceasornicar, stingându-se din viață la 24 aprilie 1981, într-un trist și nemeritat anonimat. Doar literatura de aviație îl mai ține minte. El este înmormântat în cimitirul din Rădăuți, singurul din țară „tăiat” în două de o cale ferată…
Sursa:ziarullumina.ro
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului