Știri
Sfinții MIHAIL și GAVRIL: Care este semnificația numelor „Mihai” și” Gavril”. Ce alte nume derivate se sărbătoresc
În fiecare an, pe 8 noiembrie se sărbătoreşte ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril
În 8 noiembrie este marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi ai oştirilor cereşti.
Mihail este împlinitorul dreptăţii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Numele, de origine evreiască (Miha’El), se tălmăceşte „Cine este că Dumnezeu?”.
În Vechiul Testament, Mihail este considerat ocrotitor al copiilor lui Israel. Într-adevăr, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflectă semnificaţia numelui, căci Mihai are în mod natural tendinţa de a-i proteja pe cei din jur, fie că este vorba de copii sau de oameni adulţi. Despre persoanele cu numele Mihail (Mihai) se spune că inspiră încredere şi că le place să trăiască în armonie cu cei din jur. Sentimentele joacă un rol deosebit de important în viaţă lor şi trec prin filtrul emoţiilor toate deciziile pe care le iau, fie ele legate de viaţă afectivă sau de cea profesională.
Gavril, din ebraica, inseamna „Dumnezeu este puternic” , numele acesta evidentiind ca omul isi gaseste puterea in Dumnezeu, adica in credintais in iubire. Zilele in care se sarbatoreste Sfantului Gavril sunt 8 noiembrie si 26 martie. Cei care poarta acet nume sunt seducatori, sociabili, comunicativi , veseli si plini de viata. El vrea ca cei care il inconjoara sa fie fericiti, dar si el isi satisface curiozitatile incercand sa abordeze cat mai multe domenii. Se ataseaza usor de oameni, dar se lasa influentat usor.
Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează, vineri, 8 noiembrie, ziua numelui. Peste 1,3 milioane de români care poartă aceste prenume sau derivate ale lor îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Dintre acestea, cele mai întâlnite nume sunt Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela.
Știri
Semnificaţia Crăciunului pe glob: Cele mai frumoase tradiţii
Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume
Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). Află mai multe de pe radiounirea.ro
În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907. Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor. În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc. În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea. O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe. Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat. Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână). Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius şi Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui MoşCrăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii – de şase. Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.
În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun. Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu. Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se numără şi Paştele şi Rusaliile.
În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşă. Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.
sursa gandul.info
Știri
De ce l-a transformat Ceauşescu pe Moş Crăciun în Moş Gerilă şi cum a schimbat bradul de Crăciun cu pomul de iarnă
Sub regimul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, vreme de câteva decenii, Moş Crăciun a fost înlocuit cu Moş Gerilă, o invenţie prin care comuniştii atei au dorit să şteargă din conştiinţa colectivă sărbătoarea creştină a Crăciunului
În vremea dictaturii Ceauşiste, zilele de Crăciun erau lucrătoare, Moş Gerilă venea în seara de Revelion, iar Bradul de Crăciun era Pom de iarnă.
La începutul anilor 50, comuniştii au decis să-l distrugă pe Moş Crăciun şi să-l înlocuiască cu Moş Gerilă, o invenţie menită să şteargă din conştiinţa poporului pe care, şi mai apoi, Ceauşescu îl voia ateu. Bradul de Crăciun, Moş Crăciun şi sărbătoarea Creştină a Naşterii Domnului au fost ”libere” până spre sfârşitul anilor ’40. Prima măsură în demersul comuniştilor de a şterge Crăciunul din calendarul românilor a fost transformarea zilelor de 25 şi 26 decembrie în zile lucrătoare.
Începând cu 1948, zilele de sărbătoare creştină au fost transformate în zile obişnuite de lucru, iar în ziarele vremii moşul cu barbă albă şi haine roşii, care aducea daruri copiilor cuminţi, a început să apară cu denumirea de Moş Gerilă. Sărbătorile de Crăciun s-au transformat în Sărbători de iarnă, iar bradul de Crăciun a devenit Pom de iarnă. Startul sărbătorilor de iarnă se dădea după 27 decembrie, când trecea Sărbătoarea sfântă. Moş Gerilă venea în ultimele nopţi din an, 30 sau 31 decembrie.
Moşul comunist Gerilă nu numai că preluase atribuţiile lui Moş Crăciun, acelea de a aduce daruri copiilor, dar i s-au dat şi trăsături de activist de partid. Serbările Pomului de Iarnă erau organizate de comunişti în fabrici şi uzine, unde copiii erau chemaţi în faţa Moşului să spună poezii şi erau răsplătiţi cu pungi cu dulciuri. Versurile special create pentru noul moş ,Gerilă, aveau şi ele iz socialist: copii cât mai cuminţi, cu note mari, clase fără corigenţi, cadouri cât mai puţine:
Moş Gerilă şi darurile lui erau produsul societăţii comuniste, iar recunoştinţa copiilor trebuia să se întoarcă către partid. Mesajele din revistele pentru pionieri şi UTC-işti îndemnau în acest sens. „Anotimpul alb, zilele care au mai rămas pînă la sfîrşitului anului calendaristic poartă gîndurile copiilor de la bradul frumos împodobit ce scînteiază în lumina jocului de artificii, la sacul plin cu daruri al luiMoş Gerilă, pe care-l întîmpină cu voioşia cîntecului, cu fapte frumoase, cu notele bune şi foarte bune din carnetul de elev. Surprizele care-i aşteaptă sînt multe şi foarte plăcute căci societatea noastră s-a îngrijit din vreme ca cei aproape 4,2 milioane de copii ai ţării să aibă o vacanţă plină de bucurii, iar tradiţionalele sărbători ale pomului de iarnă să fie mai strălucitoare ca oricînd. Anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului şi al celei de a 35-a aniversări a eliberării patriei, a fost un an în care şi munca părinţilor a fost mai bună”, scria revista ”Cutezătorii” din anii 80.
Pluguşor comunist Nu doar numele Moşului l-au schimbat comuniştii, ci şi cântecele şi colindele specifice Sărbătorilor de Iarnă. Pluguşorul în varianta clasică a dispărut vreme de câteva decenii, sub Ceauşescu, fiind înlocuit cu o variantă agreată de partid, în care copiii şi tinerii care mergeau la uratul nu uitau să amintească recunoştinţa faţă de partid şi, mai ales, faţă de secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. ”Aho, aho, copii şi fraţi/ Staţi puţin şi nu mînaţi/ Şi urarea mi-ascultaţi/ C-am pornit-o de cu zori/ Prin ţară colindători/ Prin oraşe, prin comune/ Cu urările străbune/ De viaţă, de sănătate/ La constructorii voinici/ La mineri, la-nvăţători/ Că ni-e ţara cîmp de flori/ Răsădit de muncitori/ Tînăr să se-nalţe-n soare/ Cu uzine, cu ogoare/Şi cu vise minunate (…)Anul care s-a-ncheiat/ A fost mîndru … Pentru zile minunate/ De partid asigurate/Anul care s-a-ncheiat/A fost mîndru şi bogat/Am’nălţat un imn ales/ Pentru-al XII-lea Congres/Cîntând dragostea fierbinte/ Pentru bravul preşedinte/Reales de-al ţării For/ Şi de întregul popor/ Să ne fie înainte/Înţelept conducător/ Nalt exemplu, far şi zbor ….” suna Pluguşorul din 1980.
Crăciun pe furiş Copiii intrau în vacanţa de iarnă după 22 decembrie. Cum zilele de Crăciun erau lucrătoare şi startul Sărbătorilor de Iarnă se dădea după 27 decembrie, abia după această dată era indicată amenajarea pomului de iarnă în casele românilor. Cei care amenajau bradul mai devreme îl ţineau departe de ferestre şi evitau instalaţiile de iluminat pentru a nu atrage atenţia. Cum beteala nu se găsea în magazine, brazii erau împodobiţi cu globuleţe şi aranjamente din hârtie creponată.
Revelionul era ziua principală a Sărbătorilor de Iarnă. Românii făceau trecerea dintre ani, odată cu mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, transmis la televizor. ”Dragi tovarăşi şi preteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste România, intrăm în noul an cu încrederea deplină în forţele poporului nostru, în capacitatea sa creatoare. Pe baza realizărilor de până acum, privim cu încredere deplină în realizarea programelor de dezvoltare economico-socială, în victoria socialismului şi comunismului în patria noastră”, spunea Nicolae Ceauşescu, la Revelionul din 1988, ultimul său mesaj transmis în noaptea dintre ani. Moş Gerilă a murit odată cu Ceauşescu, în decembrie 1989.
Sursa.adevarul.ro si historia.ro
Știri
De ce nu se îngenunchează în biserică între Crăciun și Bobotează
Începând cu ziua de Crăciun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni
Începând cu ziua de Crăciun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni.
După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni. Excepţie fac însă canoanele primite de la duhovnic, săvârşite în taină camerei fiecăruia.
Motivul pentru care nu se îngenunchează în biserică în această perioadă este bucuria marelului eveniment al Nașterii Domnului.
Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine. Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.
Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul „creationem”, care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului. Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorior de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper.
Transilvania
În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii „Tradiţii de Crăciun” realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti. Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le ise în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun. O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata. Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.
Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, „butea feciorilor”. Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”. Colindul redă contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă şi tămâie.
În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei – „Piţăratul”. Denumirea vine de la „piţărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.
În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin sat „belciugarii” – tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.
În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.
realitatea.net
-
Știriacum 2 zile
Cadourile și bunele maniere: Cum oferim și cum primim daruri
-
Știriacum o zi
Ce semnifică steaua sau îngerașul din vârful bradului de Crăciun
-
Știriacum 5 ore
De ce nu se îngenunchează în biserică între Crăciun și Bobotează
-
Educație și Culturăacum 9 ore
26 decembrie: Una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria
-
Știriacum o zi
Codul bunelor maniere în vizită
-
Știriacum o zi
„Piţăratul”, „Butea” şi „Oleleul”: Tradiții de Crăciun
-
Știriacum o zi
Legenda lui Moş Crăciun, cel mai cunoscut personaj legat de sărbătorile de iarnă
-
Știriacum 2 zile
Tradițiile culinare, de Crăciun, la români: Care sunt bucatele tradiționale nelipsite din meniul de Sărbători