Știri
Pesta Porcină Africană a fost confirmată și în județul Alba
Prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmată, joi, la doi porci dintr-o gospodărie din comuna Vidra, sat Goiești. Aceștia au fost sacrificați de către proprietari, cadavrele au fost ecarisate, carcasele de carne distruse, autoritățile sanitare veterinare acționând pentru limitarea răspândirii acestei boli.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a luat, miercuri, primele măsuri, după ce au existat suspiciuni cu privire la prezența virusului PPA, la doi porci, care prezentau semne clinice de boală, iar o echipă formată din mai mulți medici veterinari, majoritatea din cadrul Serviciului Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală s-a deplasat la fața locului pentru a începe ancheta epidemiologică. Porcii fuseseră sacrificați de către proprietari, s-a realizat ecarisarea cadavrelor, iar testele de identificare a genomului virusului PPA au confirmat prezența acestuia, analizele fiind efectuate în cadrul Laboratorului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor Alba, respectiv la Laboratorul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București.
Înainte de a fi confirmată existența virusului s-a acționat prin efectuarea dezinfecției exploatației afectate, a spațiilor de adăpost, aleilor și perimetrelor din împrejurimi, a ustensilelor și materialelor, respectiv a obiectelor posibil contaminate, iar hrana pentru respectivele animale a fost neutralizată, în vreme ce carcasele cu carne au fost distruse.
În gospodăria respectivă se aflau doar cei doi porci, care prezentau semne clinice de boală. De la primele suspiciuni exploatația este ținută sub observație sanitară veterinară, s-a interzis introducerea altor porci, s-a restricționat accesul persoanelor străine, pentru a reduce riscul propagării virusului. De asemenea, la ieșirile din localitate au fost instalate filtre de dezinfecție, iar pe o rază de 13 kilometri, în jurul focarului, s-a dispus intensificarea vânătorii porcilor mistreți. Porcii din respectiva gospodărie nu erau crotaliați. Exploatațiile din împrejurimi vor fi atent supravegheate din punct de vedere sanitar veterinar.
De asemenea, Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit, astăzi, în regim de urgență, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.
Pesta Porcină Africană nu a evoluat, până în prezent, pe teritoriul județului Alba.
Solicităm crescătorilor de animale să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.
Reamintim oamenilor! Nu intrați în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; nu cumpărați furaje din zone în care evoluează boala; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică; Creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici; Nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie; Dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne; Nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie; Nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe DSVSA Alba despre orice situație în care au depistat porci mistreți morți, ori cu comportament specific modificat și să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.
Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Orice suspiciune că un mistreț sau un porc domestic poate fi bolnav de PPA trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, medicului veterinar oficial sau la D.S.V.S.A. Alba la numărul de telefon 0258 835 915 sau e-mail [email protected].
Subliniem că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. Acest virus are, însă, impact la nivel economic și social.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei
O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată
Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.
Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.
Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 21 de ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului