Rămâi conectat

Știri

30 ianuarie, Sfinții Trei Ierarhi, ziua în care creștinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur: Ce semnifică fiecare sfânt

Publicat

în

Trei dintre cele mai proeminente figuri din întreaga istorie de 2000 de ani a creştinismului. Exemple de credinţă, învăţătură şi smerenie, atât de necesare în vremurile noastre măcinate de secularism.

Sfinții Trei Ierrahi este una dintre sărbătorile imporatnte ale lunii ianuarie, motiv pentru care este notată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, având semnificații adânci.

Dacă Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi într-un şir uriaş de mucenici şi mărturisitori din primele trei secole, odată cu Edictul de la Mediolan (Milano de astăzi ) din anul 313, practicarea, propovăduirea şi mărturisirea credinţei creştine capătă alte forme de manifestare mult mai complexe şi nuanţate. Într-o lume cosmopolită precum cea a Imperiului Roman, cu mulţimea de religii şi etnii, când creştinismul avea să devină religie de stat, valul de ispite se dublează. Apar ispitele din interiorul Bisericii, începe războiul întru cuvânt, iar în urma acestor mari provocări şi lupte cu ereziile, se stabilesc şi definesc învăţăturile dogmatice ale Bisericii.

După Sfântul Atanasie cel Mare (295-373), care avusese un rol extraordinar (deşi era doar diacon pe atunci) la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, a venit şi rândul Sfinţilor Trei Ierarhi ca prin felul lor de slujire, de teologhisire, de mărturisire a credinţei să arate prin cuvânt şi prin faptă trăirea în Hristos, precum şi icoana slujitorului lui Dumnezeu, a păstorului duhovnicesc, în Biserică. În ei se oglindesc virtuţile, atât cele personale, ale credinciosului desăvârşit, cât şi cele necesare păstorului, ale celui care răspunde şi poartă pe umeri grija de mântuirea altora.

Obârşia lor nobilă, aristocratică vine să trezească în noi sentimentul nobiliar de fii ai lui Dumnezeu, născuţi prin harul Sfântului Duh în Sfânta Taină a Botezului şi hrăniţi cu cuvântul, harul şi puterea lui Dumnezeu. Cu Trupul şi Sângele dumnezeiesc al Domnului, Dumnezeului şi Împăratului nostru Iisus Hristos. Familiile în care s-au născut, majoritatea membrilor lor numărându-se în rândul sfinţilor, ne amintesc că adevăratele noastre familii sunt cetele sfinţilor ce-i numără pe apostoli, prooroci, ierarhi, mucenici, cuvioşi, drepţi. Virtuţile care au strălucit în Sfinţii Trei Ierarhi şi vor lumina până la sfârşitul veacurilor sunt: credinţa, faptele bune, postul, milostenia, rugăciunea, cunoştinţa, evlavia, răbdarea şi iubirea.

Toţi trei au avut o credinţă de neclintit, desăvârşită. Dacă în tinereţe ea s-a manifestat în viaţa lor curată şi cinstită, sobră şi austeră, dar plină de altruism, la vârsta maturităţii ea s-a manifestat prin acte de curaj, îndrăzneală, răbdare şi darul facerii de minuni.Sfântul Vasile cel Mare (330-379), recunoscut pentru asceza sa şi puterea rugăciunilor sale, încă de la începutul slujirii preoţeşti şi arhiereşti a înfruntat cu succes pe cei doi împăraţi romani Iulian Apostatul şi Valens, eretic arian. Biruindu-i prin înţelepciune şi rugăciune, salvând în defavoarea primului oraşul Cezareea Capadociei, iar de la al doilea obţinând bisericile ortodoxe confiscate şi date pentru slujire ereticilor arieni.Sfântul Grigore Teologul (330-381), printr-o credinţă şi o răbdare îngerească înfruntând injurii, hule, invidii, loviri cu pietre, a reuşit în patru-cinci ani prin puterea şi înţelepciunea cuvântului său să readucă la ortodoxie capitala Imperiului Bizantin – Constantinopol (aproape 300.000 de locuitori) căzută aproape în totalitate în erezia ariană.Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407), încă de pe vremea când era preot în Antiohia, prin predică şi rugăciune, a salvat oraşul de la distrugere. Locuitorii antiohieni, revoltaţi de majorarea impozitelor, au distrus câteva statui ale împăratului Teodosie cel Mare, iar puternicul bazileu a luat hotărârea de a-l distruge. Adunând o armată de rugători-pustnici, Sfântul Ioan a înfruntat cu ea armatele imperiale, biruindu-le. Prin smerenie, bunătate, bună-cuviinţă a îmblânzit furia lor. Iar prin înţeleapta epistolă trimisă prin însuşi patriarhul Flavian, l-a îmblânzit pe împăratul Teodosie.Toţi trei au fost iubitori de fapte bune, practicând post aspru şi rugăciune neîncetată, în biserică şi în chilie, iar milostenia a fost constanta vieţii lor.

La sate se obișnuiește că în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinți să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post pentru a avea o căsnicie fericită. Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „in ale casei” și poate să orbească.

Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie; iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţătura lui Isus

Tradiții, obiceiuri și superstiții

În această zi trebuie să dăm o lumînare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată.

În multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi de patroni ai casei. Se face colivă şi oamenii merg la biserică.

Pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează.

Sărbătoarea se ţine pentru ca să ajute femeilor să toarcă mai cu spor peste an.

Se face praznic în onoarea sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.

Sărbătoarea se ţine pentru fericirea fetelor şi pentru a-i apăra de boli şi durere pe toţi ai casei.

Celui ce lucrează în această zi i se strâmbă minţile.

Fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul: nu lucrează şi nu mănâncă decât pâine şi sare.

Se crede că în această zi încolţeşte sub zăpadă grâul care a rămas neîncolţit de cu toamnă.

În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară.

Sursa:evz.ro, dcnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice

Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de execuție cu verificarea tehnică a proiectului, asistență tehnică din partea proiectantului, montarea echipamentelor și bransarea la rețeaua de energie electrică.

Valoarea estimată a proiectului este de 2.521.008,40 lei, fără TVA.
Proiectul „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare”, este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local, Subinvestiția I.1.3 Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, puncte de reîncărcare vehicule electrice” .
Locațiile propuse sunt următoarele:

1. Parcarea de pe – B-dul. 1 Decembrie – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare tip 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

2. Parcarea de pe B-dul Revoluției 1918 – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare tip 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

3. Parcarea de pe Str. Septimiu Severus – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

4. Parcarea de pe B-dul Republicii (Bazin Olimpic) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

5. Parcarea de pe Str. Crisan (Arhiva) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

6. Parcarea de pe Str. Iașilor – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

7. Parcarea de pe Str. București – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

8. Parcarea de pe Str. Trandafirilor – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
9. Parcarea de pe Str. Vasile Alexandri (parcare hotel militar) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

10. Parcarea din Piața Consiliul Europei – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

11. Parcare Stadion Micesti – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2).

12. Parcarea de pe Str. Mitropolit Alex Sterca Șuluțiu – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

13. Parcarea de pe Str. Francisca – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

14. Parcarea de pe Calea Moților (Zona Kaufland) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC ( încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.

15. Parcarea de pe Strada Brândușei (între Strada Lalelelor si Bulevardul 1 Decembrie 1918) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 noiembrie: Reuniune științifică de biblioteconomie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Reuniune științifică de biblioteconomie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 29 noiembrie 2024, cea de-a două zi destinată sărbătoririi Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va debuta la ora 10:00 cu reuniunea științifică a bibliotecarilor din județul Alba.

Conferința din cadrul acestei reuniuni va fi susținută de doamna Silvia Nestorescu, coordonator al programelor de formare profesională în domeniul biblioteconomiei.

Tema abordată poartă titlul „Un bibliotecar pentru comunitate” iar reuniunea științifică va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Conferința cu tema „Un bibliotecar pentru comunitate” va fi urmată de prezentarea unor volume de specialitate și de o sesiune de un dialog între invitata specială și participanți.
Manifestarea științifică face parte din seria de activități culturale destinate sărbătoririi bibliotecii județene, activități organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ajunul Sfântului Andrei: Care sunt tradițiile, obiceiurile și superstițiile zilei

Publicat

în

Despre Sfântul Andrei se știe că ar fi fost stăpânul fiarelor sălbatice și, în ajun de sărbătoare, le dă voie acestora să umble pe la toate răspântiile și pe toate drumurile

Totodată,sărbătoarea Sfântului Andrei este o sărbătoare a lupilor. Conform spuselor populare, în noaptea de Sfântul Andrei lupoaica va lua pui pentru a-i naște în noaptea de Sfântul Gheorghe.

Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular

Se zice că în noaptea de Sfântul Andrei toate animalele vorbesc, iar oamenii care le ascultă vor muri.

O tradiție veche ne spune, de altfel, că în ajunul Sfântului Andrei copii din flori se vor face strigoi.

Se știe despre strigoi sau strigoaice că sunt duhuri de bărbați sau de femei moarte care, în această noapte, se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi sau strigoaice se mai cheamă și unii bărbați sau femei în viață, care au coadă și care în această noapte își părăsesc cuiburile.

Un vechi obicei ne învață că pentru a ne apăra de aceste duhuri rele trebuie să ascundem coasele, să facem cruce la toate ușile și ferestrele casei cu usturoi și să întoarcem cu gura în jos toate vasele.

Totuși, dacă strigoii nu vor găsi un loc pe unde să intre în casă, vor căuta să-i cheme pe cei dinăuntru afară. Strigoii vor veni și vor striga la fereastră: “ai mâncat usturoi?”, iar dacă oamenii îi vor răspunde, acesta îi va muți, iar dacă nu, atunci strigoii se vor îndepărta.

În noaptea de Sfântul Andrei se practică și obiceiuri. “Bocetul Andreiului” este un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creștine a Sfântului Andrei peste Anul Nou. Astfel, fetele, după confecționarea unei păpuși din cârpe, numite Andrei, o așează pe o laviță și încep să o jelească ca pe un mort.

Un alt obicei des întâlnit în noaptea de Sfântul Andrei este acela de a mânca turtă înmuiată în usturoi și de a serba această noapte cu mâncăruri gătite în usturoi.

De sfântul Andrei femeile fac câte două lumânări și un colac pe care le vor duce la biserică, iar la întoarcere vor lua o lumânare și, cu ea aprinsă, în noaptea de Sfântul Andrei, vor ocoli curtea și oborul vitelor pentru a fi ferite de boli.

Există, în ajunul Sfântului Andrei, o serie de superstiții, dintre care:

– În noaptea de Sfântul Andrei nu se mătură casa, că-ți vor mânca lupii vitele;

– Cine va lucra în noaptea de Sfântul Andrei sau în ziua de Sfântul Andrei se va îmbolnăvi de ciumă;

– În ajunul Sfântului Andrei se descântă sare, se îngroapă sub pragul staulelor de vite, apoi a doua zi se va scoate și se va da vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăjitoare;

– După cum va fi vremea în noaptea de Sfântul Andrei așa va fi și iarna care a început;

– Dacă în noaptea de Sfântul Andrei luna va fi plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă;

– Dacă în noaptea de Andrei luna va fi plină și cerul întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari și grele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba