Vineri: Vremea se va răcori, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei și 31 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice pe arii relativ extinse în Oltenia, local în Muntenia, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și doar izolat în restul teritoriului. Punctiform cantitățile de apă vor putea depăși 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări îndeosebi în estul țării și la munte, cu viteze la rafală în general între 45 și 55 km/h.
Sâmbătă: Vremea va continua să se răcească. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în nordul Moldovei și 29 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara în regiunile estice, sudice și la munte, unde numai izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări îndeosebi ziua și la munte.
Duminică: Vremea se va încălzi și va deveni călduroasă îndeosebi în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări
după-amiaza și spre seară în regiunile estice, sud-estice și în zona Carpaților Orientali, dar numai cu totul izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări ziua îndeosebi în zona montană și în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.
Luni: Vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza în zonele de câmpie și podiș, unde și disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara și noaptea în extremitatea de nord și de nord-vest, dar condițile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 de grade în depresiuni și pe litoral și 36 de grade, pe arii restrânse, în regiunile extracarpatice. Temperaturile minime se vor situa între 9 grade în estul Transilvaniei și 25 de grade în deltă.
Tendințe marți-joi: În prima zi vremea va fi călduroasă, local caniculară și cu disconfort termic accentuat în zonele de câmpie și deluroase, apoi se va răci ușor și treptat. Pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în special la mijlocul intervalului.