Știri
Forbes Best Cities 2019: Alba Iulia, cel mai inteligent oraș
Alba Iulia este campionul absolut în ceea ce privește implementarea proiectelor de Smart City din România, înregistrând cea mai bună clasare a sa în topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri.
Alba Iulia rămâne liderul industriei Smart City din România, cu mai mult de 100 de proiecte în plan, în curs de implementare sau livrate, de cinci ori mai multe decât are orașul aflat pe locul al doilea, Brașov (20), potrivit celui mai recent raport anunțat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting.
Dacă în toamna anului 2018, raportul prezenta o piață de Smart City care depășea 300 de proiecte realizate în România, în martie 2019, numărul ajunge la 330 de iniţiative. Topul primelor orașe, în funcție de numărul de proiecte în plan, în curs de implementare sau livrate este: Alba Iulia (103), Brașov (20), Timișoara, București (19), Arad, Iași (18), Cluj-Napoca (16), Sibiu (13), Oradea, Avrig (12), Constanța, Piatra Neamț (11), Hunedoara, Slatina (6). Proiectele Smart City identificate își păstrează clasificarea, în aceleași șase Verticale Smart City – Smart Economy, Smart Mobility, Smart Environment, Smart People, Smart Living și Smart Governance, verticale care sunt în concordanță cu raportările Uniunii Europene. De implementarea strategiilor smart în urbe s-au ocupat mai multe companii din țară precum Orange, Microsoft, Philips, dar și Telekom România, jucător important pe piața locală de telecom, care a instalat un sistem de iluminat inteligent într-o școală gimnazială, la care s-a adăugat și introducerea unui catalog electronic pentru elevi, în 18 școli din oraș.
Printre soluțiile propuse se numără o platformă turistică integrată, WiFi gratuit extins (există deja în 14 zone), serviciu de închiriere biciclete electrice etc. Soluțiile existente mai cuprind: iluminat inteligent – există 217 stâlpi pe care s-au montat leduri, care au scăzut consumul de ener-gie cu aproape 50% și care permit reglarea intensității luminii, iar 101 au montate echipamente LoRaWAN, pentru IoT (Internet of Things, obiecte interconectate) şi colectare de date; catalog digital implementat în toate cele 20 de școli ale municipiului; servicii medicale telefonice non-stop, pentru care sunt angajați 14 medici; aplicația Donez450; 52 de senzori inductivi de parcare pe Bulevardul Transilvaniei, în parteneriat cu VegaComp. În plus, se lucrează la un tur virtual de prezentare a Cetăţii Alba Carolina și la o scanare 3D a oraşului, în parteneriat cu Euro Jobs, iar WhiteCityCode pregătește implementarea unei soluţii de comunicare, Chat Piper, pe site-ul primăriei, www.apulum.ro, între albaiulieni şi primărie. De asemenea, CivicTech dezvoltă prima platformă de smart city din România şi, totodată, primul proiect de date deschise – open data – din ţară. Astfel, Alba Iulia are obiectivul de a deveni capitala digitală a României.
În plus, până în prezent, orașul situat pe malul râului Mureș a accesat peste 150 de milioane de euro din fonduri provenite de la Uniunea Europeană. Din această sumă, 60 de milioane de euro au fost investiți în reabilitarea Cetății Alba Carolina, proces început în anul 1999, care a durat până în 2013, când au fost încheiate lucrările majore. Printre lucrările de restructurare a cetății se numără amenajarea Traseului Turistic „Porțile Cetății” care străbate cetatea de la Est la Vest, de la Poarta I la Poarta a VI-a, inaugurarea muzeului Principia (dedicat perioadei romane a orașului), dar și a primului muzeu de artă sacră din România. De asemenea, amenajarea traseelor șanțurilor cetății a permis realizarea unei piste de biciclete, cu o lungime de 2,7 km care poate fi străbătută complet, în medie, în aproximativ 20 de minute.
Din punct de vedere al reliefului geografic, cetatea se întinde pe o suprafață de 110 hectare, fiind amplasată pe o terasă înaltă, care până în secolul al XIX-lea, a funcționat ca punct portuar. Faimoasa citadelă funcționa, până în anul 2009, ca unitate militară, aflându-se în posesia Ministerului Apărării Naționale, intrând ulterior în proprietatea Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Un alt proiect aflat în curs de reabilitare cu bani europeni este Palatul Principiilor, ce va fi inaugurat în 2020, investiția ridicându-se la 4,5 milioane de euro.
Datorită amplasării în Vestul României și a zonelor industriale, Alba a atras mai mulți investitori străini pe automotive. Cel mai mare business din județul Alba este Star Assembly, care produce cutii de viteză pentru Daimler, folosite pe automobilele Mercedes. Un alt capitol la care județul Alba se situează peste media națională este cel al PIB-ului pe cap de locuitor, înregistrând în anul 2018 un PIB per capita de peste 10.000 de euro. Salariul mediu net lunar înregistrat în Alba în anul 2018 a fost de 2.390, iar rata șomajului din județ s-a situat la 3,4%.
Sursa:forbes.ro
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei
O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată
Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.
Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.
Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 20 de ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 17 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului