Știri
Instalațiile electrice pot ascunde pericole de incendiu: Recomandări ISU Alba
Statistica incendiilor înregistrate în ultimii ani, arată o frecvenţă mare a celor izbucnite din cauza nerespectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice.
Având în vedere că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba vă aduce la cunoştinţă o serie de reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice.
- Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalaţiile electrice vor fi întreţinute, verificate şi utilizate în condiţiile prevăzute în reglementările tehnice de specialitate şi documentaţiile producătorilor de echipamente. În acest sens, se interzice:
- înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;
- racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
- încărcarea instalaţiei electrice peste sarcina admisă;
- nerealizarea unor contacte electrice perfecte, sigure în timp şi uşor de verificat;
- lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice, în cazul demontării parţiale a unei instalaţii;
- folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct în prize;
- utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
- utilizarea lămpilor mobile (portative) alimentate prin cordoane improvizate şi/sau uzate;
- utilizarea radiatoarelor şi a reşourilor electrice neomologate sau în alte locuri decât cele stabilite prin instrucţiuni sau agremente tehnice;
- folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii a instalaţiei electrice şi/sau a receptorilor electrici;
- suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductoarele de alimentare, dacă aceasta nu este prevăzută din fabricaţie;
- folosirea la corpurile de iluminat, a filtrelor de lumină ori a abajururilor improvizate, din carton, hârtie sau din alte materiale combustibile;
- aşezarea pe motoarele electrice a unor materiale combustibile precum cârpe, hârtii, folii de mase plastice, lemn sau altele similare;
- neasigurarea aceluiaşi nivel de izolaţie ca şi al conductoarelor la legăturile electrice; amplasarea perdelelor sau a altor materiale textile în apropierea becurilor de tip incandescent;
- pozarea conductorilor electrici direct pe materialele de construcţie combustibile;
- introducerea în interiorul panourilor, nişelor, tablourilor, canalelor sau a tunelelor electrice, a obiectelor de orice fel;
- utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni;
- amplasarea conductorilor electrici aflaţi în funcţiune sub covoare, mochete sau preşuri;
- efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal neautorizat.
- Aparatele electrice portative (mobile) se vor folosi numai cu ştecher şi conductoare corespunzător izolate şi în bună stare de funcţionare, iar pe timpul cât sunt sub tensiune se va asigura supravegherea lor.
- La terminarea programului de lucru, instalaţia electrică va fi scoasă de sub tensiune, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a instalaţiei de alimentare a receptoarelor cu rol de securitate la incendiu.
- La toate tipurile de tablouri electrice, legăturile trebuie realizate conform reglementărilor, iar în apropierea acestora se interzice păstrarea materialelor şi a substanţelor combustibile, precum şi blocarea accesului la acestea.
- La tablourile capsulate, garniturile de etanşare vor fi în bună stare şi bine strânse (fixate).
- Se interzice legarea directă la bornele tabloului de distribuţie a lămpilor de iluminat, a motoarelor electrice sau a altor consumatori de energie electrică.
- Instalaţiile şi sistemele de captare şi scurgere la pământ a sarcinilor electrostatice se vor menţine în bună stare de funcţionare, la parametrii prevăzuţi.
- Este interzisă exploatarea instalaţiilor cu elemente metalice nelegate la pământ sau cu instalaţii de punere la pământ incomplete, defecte sau necorespunzătoare din punct de vedere al rezistenţei ohmice.
- Se interzice folosirea motoarelor şi a aparatelor electrice cu carcasele şi capacele demontate sau în condiţii în care să nu asigure răcirea lor printr-o bună circulaţie a aerului din jur.
- Instalaţiile electrice scoase de sub tensiune temporar sau definitiv se vor marca în acest sens.
- În construcţiile în care se utilizează tensiuni electrice diferite, valorile acestora se vor marca la prize.
- În cazul producerii unui incendiu:
- se vor anunţa în timp operativ serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112;
- se vor evacua materialele combustibile din zona focarului;
- se vor deconecta obligatoriu instalaţiile electrice de sub tensiune;
- se va acţiona pentru stingerea incendiului cu stingătoarele din dotare sau apă (doar după deconectarea instalaţiilor electrice de sub tensiune).
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reiterează faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.
Știri
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba se vor desfășura, ca în fiecare an, la sediul instituției, în 28 și 29 noiembrie 2024. Pe parcursul celor două zile vor avea loc evenimente culturale diverse, care se adresează atât copiilor cât și adulților.
Programul celor două zile va fi următorul:
28 noiembrie 2024
Ora 9:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Mesajul managerului instituției cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Biblioteca, o călătorie inedită în lumea cărților”, lectură interactivă și concurs cu premii pentru copii
Ora 11:00 – Centrul de zi pentru persoane vârstnice
Aniversări Culturale la Alba Iulia: Dragomir Vlonga la 80 de ani
Ora 16:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Lansare de carte: „Aprinde Scânteia”, autor medicul Dan Orga-Dumitriu
Ora 17:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Clubul de scriere creativă Verbum
29 noiembrie 2024
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Reuniune științifică de biblioteconomie cu tema „Un bibliotecar pentru comunitate”, susținută de Silvia Nestorescu, coordonator al programelor de formare profesională în domeniul biblioteconomiei
Responsabil: Roxana Dad
Ora 16:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Conferințele bibliotecii: „Participarea civică” cu sociologul Alin Tomuș
Ora 17:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„50 de ani de Folk. Vali Șerban și invitații săi”. Recitaluri de muzică folk susținute de Vali șerba și Ziua de Mâine, Florin Săsărman, Felicia Pop și Daniel Avram
Responsabil: Daniela Floroian
Pe parcursul celor două zile, în foaierul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cei prezenți vor putea admira expoziții tematice de carte și expoziția de caligrame cu titlul „Gândurile Reginei Maria” și vor primi din partea organizatorilor răvașe literare. Pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor fi prezentate publicului rubricile: Aniversările zilei, Recenzii de carte, Citatul zilei, Recomandare de carte pentru adulți, Recomandare de carte pentru copii.
Proiectul 4.7 Zile speciale – Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul de zi pentru persoane vârstnice, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba și Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.
Știri
25 noiembrie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor
Zi internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie.
La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/134, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
sursa: agerpres.ro
Știri
Ceaiul de mușetel: Lucruri mai puțin știute despre cel mai popular ceai terapeutic
Tot mai multe studii arata ca florile de musetel sunt intr-adevar un remediu pentru o serie larga de afectiuni
In Egiptul antic, de exemplu, florile de musetel erau considerate un panacea, raspunsul la toate afectiunile. Iar ceea ce credeau pe atunci egiptenii incepe sa fie sustinut si de stiinta moderna.
Ceea ce s-a descoperit in ultimile studii este ca un consum regulat de ceai de musetel este corelat cu o crestere semnificativa a nivelurilor in urina de hipurat (un produs rezultat din descompunerea unor compusi pe baza de plante si de glicina (un aminoacid). Musetelul este unul din darurile nenumarate ale pamantului pentru noi. Este un dar neconditionat si extrem de valoros. Prezenta acestor elemente pare sa contribuie la urmatoarele beneficii pentru sanatate ale musetelului:
Stimuleaza sistemul imunitar si lupta cu infectiile asociate cu gripa.
Relaxeaza spasmele musculare si crampele menstruale la femei.
Relaxeaza nervii.
Linisteste stomacul
Reduce inflamatia
Imbunatateste functia ficatului
Ajuta la ameliorarea durerilor de spate
Ajuta la ameliorarea reumatismului
Nivelele atat de hipurati cat si de glicina au ramas ridicate in organism timp de doua saptamani dup a ce participantii la studiu au incetat sa mai bea ceai de musetel. Acest lucru indica faptul ca acesti compusi raman activi pentru o buna bucata de timp dupa ce se consuma ceaiul de musetel.
Ceaiul de musetel este probabil cel mai popular ceai terapeutic pe care oamenii il folosesc pentru a se relaxa si a dormi. Proprietatile sale sedative bine cunoscute il fac sa fie o alegere populara si pentru cei care vor sa scape de anxietate.
Ceaiul de musetel este bogat in antioxidantul quercentin. Quercentinul este un fitochimical care da culoare fructelor si legumelor. Quercentinul este cunoscut pentru faptul ca lupta impotriva deteriorarilor facute de radicalii liberi si astfel este un aliat impotriva cancerului.
Musetelul are nivele ridicate de fosfor. Fosforul joaca un rol important in multe din procesele chimice care se petrec in organismul uman. O lipsa de fosfor este asociata cu letargia si sanatatea precara a oaselor printre altele.
Ceaiul de musetel este foarte bogat in aminoacidul glicina. Acesta joaca un rol important in mentinerea unui sistem nervos sanatos. Dulce la gust, glicina are cea mai simpla structura dintre toti aminoacizii.
Ceaiul de musetel are proprietati puternice antiinflamatoare. Abundenta de antioxidanti din musetel ajuta la reducerea inflamatiei. Musetelul este astfel un aliat foarte bun in lupta impotriva durerilor legate de artrita si reumatism printre altele.
Calitatea apei folosite la ceaiul de musetel este foarte importanta. Cu cat este mai curata si mai pura apa cu care este facut ceaiul de musetel, cu atat mai puternice vor fi efectele sale de sanatate.
Sursa:viataverdeviu.ro
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 24 de ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie