Sport
Marele maestru internaţional Gevorg Harutjunyan (Armenia) a câştigat Cupa Unirii la şah: Vine din prima ţară din lume în care şahul este materie obligatorie în şcoli
Marele maestru internaţional Gevorg Harutjunyan (Armenia) a câştigat Cupa Unirii la şah. Vine din prima ţară din lume în care şahul este materie obligatorie în şcoli
Se aproprie startul celui mai puternic turneu de şah organizat vreodată la Alba Iulia şi deja concurenţii au început să sosească în oraşul Marii Uniri. Primul dintre favoriţi care a ajuns la Alba Iulia a fost marele maestru internaţional Gevorg Harutjunyan (Armenia). În vârsta de 37 de ani, acesta vine dintr-o ţară în care şahul este privit ca o religie şi concurează serios cu fotbalul ca popularitate. Practicat în Armenia încă din Evul Mediu, şahul a devenit extrem de popular în perioada sovietică a ţării după ce armeanul Tigran Petrosian a devenit campion mondial în 1963 în urma victoriei asupra “patriarhului şahului sovietic” Mihail Botwinnik, fiind cel mai bun jucător din lume până în 1969 când a fost detronat de Boris Spassky. După obţinerea independenţei Armenia a câştigat Campionatul European pe echipe în 2009, Campionatul Mondial pe echipe în 2011 şi Olimpiada de şah pe echipe în 2006, 2008 şi 2012 fiind considerată una dintre marile forţe ale şahului mondial. Popularitatea imensă a şahului din această ţară, unde este mult mai îndrăgit decât fotbalul sau alte sporturi, a dus în 2011 la introducerea şahului ca materie obligatorie în toate şcolile publice pentru copiii cu vârsta între 6 şi 8 ani. Autorităţile armene justifică această decizie nu prin dorinţa de a forma campioni la şah, ci prin aceea de a construi caractere puternice, cunoscut fiind rolul educaţional important al jocului de şah. Proiectul implementării şahului în şcolile din Armenia a decurs în general bine, deşi există şi unele probleme “Publicul larg percepe foarte bine introducerea şahului în şcoli şi apreciază beneficiile educaţionale ale acestui joc. Manualele şcolare sunt însă mai puţin adecvate scopului acestui proiect, acela de a iniţia copiii în jocul de şah şi nu de a îi face şahişti de performanţă. Unele probleme sunt foarte dificile, chiar eu a trebuit să mă gândesc serios pentru a le rezolva, ceea ce nu este normal.” spune marele maestru armean prezent la Alba Iulia.
Deşi este jucător profesionist, Gevorg Harutjunyan a accepta cu plăcere invitaţia de a participa la Cupa Unirii la şah, un turneu de şah rapid în care alături de jucătorii amatori locali au fost invitaţi şahişti ai cluburilor din Râtişor (Serbia), un sat cu o populaţie majoritar românească, Padina (Serbia) şi Asociaţia Şahiştilor Români din Ungaria. Ideea turneului a fost aceea de a uni prin pasiunea pentru jocul de şah români pe care trasarea graniţelor i-a plasat în diferite ţări, lor alăturându-li-se şi şahişti de etnie sârbă, slovacă sau maghiară. Cei 41 de participanţi au demonstrat încă o data că deviza FIDE “Gens una sumus” (Suntem o singură familie) nu a fost aleasă întâmplător, pasiunea pentru şah putând şterge orice diferente entice, culturale, religioase sau sociale.
Aşa cum era de aşteptat marele maestru international armean a dominat clar turneul, câştigând toate cele 6 partide jucate şi adjudecându-şi Cupa Unirii, primul trofeul pus în joc la festivalul şahist care se desfăşoară în aceste zile la Alba Iulia. El a fost urmat în clasament de Răzvan Teodorescu (Alba Iulia), Mihai Vâlceanu (Cugir) şi juniorul Raul Ferenţiu (Cluj-Napoca), toţi cu 5 puncte. Festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi a deputatului Florin Roman, preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor, care au oferit premii nu doar primilor clasaţi, ci şi numeroase premii speciale pentru copii, juniori şi veterani, după cum urmează.
Veterani 70+ Gyorgy Kozma (Gyula – Ungaria)
Veterani 65+ Jovan Koza (Râtişor – Serbia), Mircea Cepoiu (Alba Iulia)
Veterani 50+ Pau Voina (Râtişor – Serbia), Nicolae Şandru (Aiud), + Slavko Jovanovic (Râtişor – Serbia), Peter Sztan (Gyula Ungaria)
Juniori sub 16 ani: Raul Ferenţiu (Cluj-Napoca), Ilie Arion (Cugir)
Copii sub 10 ani: George Pleşa, Răzvan Burja-Udrea, Eduard Piţu (toţi Alba Iulia)
Copii sub 9 ani: Alexandru Simina, Andrei Simina, Răzvan Schiau (toţi Alba Iulia)
Copii sub 8 ani: Akexandru Măcăleţ (Alba Iulia), Mara Ferenţiu (Cluj-Napoca), Călina Furdui (Alba Iulia)
Turneul a fost găzduit de Pizzeria Iulia din Alba Iulia, arbitrajul fiind asigurat de Marius Ceteraş.
De notat şi revenirea în competiţiile şahiste după o pauză de mai bine de 3 decenii a profesorului Dorin Sandea, fost inspector şcolar judeţean şi actual consilier judeţean, care a ţinut să fie prezent la această sărbătoare a şahului românesc.
Festivalul şahist albaiulian a continuat duminică cu turneul de copii Memorialul Mihail Breaz, luni urmând a se da startul în Openul Internaţional “România 100”
Sport
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
Campionatul de fotbal al IPJ Alba, la final
În perioada februarie-noiembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un turneu de fotbal, competiție internă la care au participat opt echipe.
S-au disputat 14 etape, în sistem tur-retur, în mai multe locații din județ.
Au participat aproximativ 90 de polițiști.
Poliția Orașului Teiuș s-a clasat pe primul loc, Poliția Municipiului Alba Iulia și-a adjudecat al doilea loc, iar Poliția Orașului Cugir a ocupat al treilea loc. Cupa Fair-Play a fost oferită Poliției Municipiului Blaj. Cei mai buni jucători au fost Martin Bortha din echipa Poliția Orașului Teiuș și Marius Coroiu din echipa Poliția Municipiului Alba Iulia.
Cel mai bun portar a fost desemnat Dan Napău din echipa Poliția Orașului Teiuș, iar golgheter al campionatului a fost Paul Mucea din echipa Apuseni Pol.
Sport
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia), două medalii la Campionatele Naționale de înot
Zsebe Andrea (LPS Alba Iulia) a cucerit două medalii la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret, juniori I și II, în bazin de 25 de metri.
Competiția s-a disputat la Otopeni, reunind la start 536 de concurenți, de la 83 de cluburi.
Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a participat cu 10 sportivi, majoritatea juniori, pregătiți de profesorii Nicolae Bob și Marius Lobonțiu.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de Zsebe Andrea, eleva antrenorului Nicolae Bob, care a reușit să obțină două distincții, la categoria juniori II, o medalie de argint în proba de 100 metri bras și o medalie de bronz în proba de 50 metri bras. Totodată, înotătoarea s-a clasat pe locul 4 în probele de 200 m mixt și 200 m bras, precum și pe locul 8 la categoria junioare I în proba de 100 m bras.
O comportare meritorie a avut și ștafeta combinată de juniori II, în componența Adrian Mărginean, Andrea Zsebe, Tudor Buțu, Iris Cherteș, clasată pe locul cinci în proba de 4x50m mixt,
Au realizat calificări în finale și performante de timp bune și foarte bune și următorii: *Daria Adam – calificare în finala A a probei de 200 m fluture unde a terminat a opta în clasamentul la tineret și seniori; *Sergiu Rus – calificări în finalele C în probele de 50 m spate și 100m spate unde s-a clasat pe locul 12 și finala C în proba de 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14, toate la juniori I; *Clara Adam – calificări în finalele C în probele de 100 m spate și 200 m spate unde s-a clasat pe locul 14 și finala C în proba de 50m spate unde s-a clasat pe locul 17, toate la juniori I; *Tudor Buțu – locul 11 în proba de 100 m bras, la juniori II; *Iris Cherteș – locul 11 în proba de 200 m spate la juniori II; *Adrian Mărginean – locul 13 în proba de 100 m spate, la juniori II; *Vlad Moldovan – locul 20 în proba de 200 m spate, la juniori I; *Ada Medruț – locul 29 în proba de 100 m spate, la juniori I.
La finele acestei săptămâni, doi înotători de la LPS Alba Iulia sunt prezenți la Reșița pentru Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal
Derby județean Blaj – Cugir în liga a treia de fotbal
Etapa a 13-a din liga a treia de fotbal programează un derby al județului Alba.
CIL Blaj și Metalurgistul Cugir vor fi adversare pe Stadionul „CIL-Veza”.
Meciul se va disputa sâmbătă 23 noiembrie, de la ora 14.00.
Ambele formații au suferit înfrângeri în runda anterioară. CIL Blaj a fost depășită cu 2-1, la Sebeș, de CS Universitar din Alba Iulia într-un alt derby al județului Alba. Metalurgistul Cugir a fost învinsă acasă cu 4-0 de Gloria Bistrița-Năsăud.
foto: facebook C.I.L Blaj
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 22 de ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie