Știri
„Clasa palatină” înființată special pentru Regele Mihai „Mare Voievod de Alba Iulia”
În 1932, regele Carol al II – lea încredinţa unei comisii o sarcină aparte: să bată ţara-n lung şi-n lat şi să-i găsească pe cei care-aveau să fie elevi în „clasa palatină”.
Clasa de liceu special înfiinţată pentru viitorul rege Mihai, pe-atunci un copil de 11 ani, deosebit de ceilalţi prin titlul de „Mare Voevod de Alba Iulia”.
Carol al II – lea îşi dorea ca fiul său să înveţe alături de reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, proveniţi din toate provinciile istorice şi cuprinzând şi câte un exponent al celor două minorităţi conlocuitoare:maghiară şi germană. Clasa urma să fie alcătuită din elevi din promoţia lui Mihai, „buni la minte şi la trup“, dintre cei cu media 10 la admiterea în liceu, şi să funcţioneze într-un pavilion din incinta Palatului Regal. Avea să aibă caracter mixt, între liceu civil şi liceu militar:integrată Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, dar condusă de ofiţeri.
Pe-atunci, liceul dura opt ani de zile, urmând celor patru ani de şcoală primară pe care voievodul îi făcuse în particular cu profesorul Nicolae Saxu. Alcătuită la iniţiativa lui Carol şi sprijinită de Dimitrie Gusti, ministru al Instrucţiunii Publice, „clasa palatină“, cum i se spunea în epocă, a funcţionat în perioada 1932-1940 şi a suferit pe parcursul anilor mai multe modificări de componenţă, astfel că paisprezece elevi au fost, pentru o perioada mai scurtă sau mai lungă, colegi cu viitorul monarh.
„Clasa Voevodului Mihaiu reprezintă ţara întreagă“
Prin intermediul clasei palatine, Mihai urma să îşi cunoască ţara. Un articol publicat în „Albina“, în 1933, inventaria motivele înfiinţării şcolii de la palat:„Înainte vreme, prinţii învăţau şcoală singuri, cu profesorii lor. De mici, copiii erau crescuţi cu guvernante şi profesori care-i învăţau limbi străine şi cunoştinţe necesare oricărui om luminat. Prinţul sta în palat departe de popor şi de ţară, pe care nu o cunoştea totdeauna bine. Cu totul altfel înţelege M. S. Regele ca să înveţe şcoală Fiul său. El doreşte ca Voevodul să nu fie despărţit niciun moment, cunoscând oamenii şi obiceiurile ţării. Deaceea, Voevodul Mihaiu învaţă la fel ca şi ceilalţi elevi din ţară, din aceleaşi cărţi şi cu aceiaşi profesori. Profesorii marelui Voevod sunt adunaţi dela liceele din Bucureşti, astfel că nu este nicio deosebire între El şi alţi şcolari de vârsta lui. (…) Şcoala aceasta anume a fost alcătuită în aşa chip, pentru ca Voevodul să fie pus prin colegii Săi în legătură cu ţara. Voevodul Mihaiu trăeşte alături cu un fiu de plugar sărac cunoscând astfel viaţa şi sufletul lui. Deasemenea, el va cunoaşte firea şi obiceiurile colegilor lui unguri şi saşi fiindcă mâine când va fi Rege va trebui să cunoască bine poporul pe care-l va conduce. Clasa Voevodului Mihaiu reprezintă ţara întreagă, fiindcă ea cuprinde şi pe săraci şi pe bogaţi, şi copiii de la sate şi dela oraş, şi români şi străini“.
Chiabi, Zamfi, Helti…
Deşi cei mai mulţi dintre elevi s-au adunat la Palat încă din toamna lui 1932, deschiderea oficială a clasei a avut loc la 30 ianuarie 1933, alcătuită fiind, la acel moment, din nouă şcolari:voievodul Mihai, un fiu de ofiţer activ, reprezentând armata, un fiu de mecanic de locomotivă, reprezentând muncitorimea, un fiu de librar, reprezentând comerţul, doi fii de avocaţi, reprezentând profesiile liberale, un fiu de ţăran din Basarabia, un fiu de ţăran din Ardeal şi un fiu de factor poştal din Munteania.
În anul şcolar următor, 1933-1934, are loc prima schimbare în structura clasei:iese un elev şi intră alţi patru (unul reprezentând Banatul, al doilea – Bucovina, al treilea – etnia germană, al patrulea – etnia maghiară). Modificarea majoră de componenţă are loc, însă, la finalul clasei a V – a de liceu:din pricina unei reduceri bugetare, mulţi dintre elevii palatini părăsesc clasa, foarte puţini vin în loc, astfel că în 1940 dau bacalaureatul numai patru inşi:voievodul Mihai, Mircea Ionniţiu, Costache Malaxa şi Walter Heltmann.
Dintre colegii de liceu ai Majestăţii Sale, mai sunt azi printre noi doar trei:Chiabi, Zamfi şi Helti. Aşa le zicea regele, pe vremea când împărţeau aceeaşi clasă şi aceiaşi profesori, pe vremea când jucau „ascunsa“ prin curtea Palatului şi lustruiau balustradele cu turul pantalonilor. Helti, adică Walter Heltmann, locuieşte de ani buni în Germania, la Tübingen, dar pe ceilalţi doi, Radion Chiaburu şi Lascăr Zamfirescu, îi găseşti în Bucureşti şi-ţi spun cu drag poveşti dacă-i întrebi.
Radion Chiaburu, fiul de basarabean din clasa voievodului Mihai, are astăzi 89 de ani şi-o memorie fantastică. Şi-n apartamentul lui simplu din Drumul Taberei a ţinut departe de ochii curioşilor un lucru tare preţios. Care-ar fi putut să-l azvârle, în anii comunismului, direct în închisoare. Un album cu fotografii, învelit în piele de Córdoba. „Ani de zile a fost ascuns, duduie, fă socoteala. Pe unde nu l-am avut, pe unde nu l-am ţinut cincizeci de ani cât au fost comuniştii… Păi, cum era eu să-l scot? Acuma, mai încoace, am făcut copii după poze şi am dus şi regelui…“ Lipite câte două, câte trei pe foaie, fotografiile alb-negru păstrate cu grijă spun povestea clasei palatine mai bine decât ar face-o orice alt tip de document. Sunt fotografii realizate mai cu seamă în perioada 1933-1937, înfăţişându-l pe viitorul rege şi pe colegii săi din clasa de la Palatul Regal, pe-atunci nişte copii, nişte adolescenţi.
Radion Chiaburu e tare mândru de comoara lui şi şi-o prezintă cu lux de amănunte:„Multe dintre fotografiile pe care le am în album sunt făcute de Iosif Berman“. Berman, cel mai cunoscut fotoreporter al perioadei interbelice şi fotograful oficial al Casei Regale, îi însoţea peste tot pe elevii palatini, inclusiv în călătoriile „de sinteză“, de cunoaştere a ţării, de la finalul fiecărui an şcolar. Alte fotografii din album sunt făcute de el, de Radion Chiaburu, iar altele sunt chiar opera viitorului rege. Râde:„Voievodul avea un aparat mai bun decât al meu…“ Iar altele sunt portrete de-ale lui Mihai, cu semnătură, primite de Radion Chiaburu chiar de la acesta, pe parcursul anilor de studiu.
Cinci ani i-a fost coleg voievodului, din 1933 până în 1937, timp în care zice c-a dezvoltat o legătură aparte cu cel ce-avea să devină rege. N-ar vrea să-nţelegi că se laudă. „Eu îţi spun exact cum a fost“. Stătea aproape de Palat basarabeanul cu ochi albaştri şi treaba asta i-a purtat noroc, a atras după sine nişte privilegii, judecă acum cu minte de om mare. „Eram vecin cu Palatul, treceam dintr-o curte în alta. Şi cum colonelul Pălăngeanu făcea în fiecare dimineaţă o jumătate de oră de înviorare cu voievodul, mă chema şi pe mine, ca să nu fie singur. După ore, la fel:un profesor făcea meditaţie cu voievodul şi veneam şi eu la meditaţii“. Îmi arată bărbia şi-l umflă râsul. „Că într-o pauză din-asta, când ne pregăteam lecţiile pentru a doua zi, ne-am dus amândoi să facem nişte curse cu bicicleta, eu am luat o căzătură zdravănă şi de-atunci a rămas bărbia mea în două…“
În Italia, cu voievodul
La etajul 7 al unui bloc de pe Şoseaua Iancului, mi-a deschis uşa un bunic. Un bunic veritabil, desprins parcă dintr-o poveste. Cu păr alb, cu mustăcioară, cu figură caldă, jovială. Cu câte un cuvânt-două în franceză, presărate ici-colo, prin conversaţie. Adevărat am spus că-i desprins dintr-o poveste Lascăr Zamfirescu.
Povestea clasei de la Palatul Regal, c-a fost coleg cu viitorul rege Mihai timp de trei ani, din clasa a V – a până la finalul celei de-a VII – a. Înainte însă de-a fi elev palatin, Lascăr Zamfirescu e nepot de scriitor şi fiu de diplomat.
Nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu şi fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu, pe care l-a urmat în sumedenie de ţări. În clasa de la Palatul Regal a ajuns în toamna lui 1936, când tatăl l-a trimis acasă, în România, să-şi continue studiile:„Ştiu că regele Carol ţinea foarte mult la taică-miu şi auzind, probabil, că am venit în Bucureşti şi vrând să aibă în clasă şi un om cu o anumită educaţie… În orice caz, s-a potrivit:am fost, zic eu, foarte prieten cu regele. Aşa încât în vacanţele de vară, a cerut voie ca eu să viu cu el, la maică-sa, la Florenţa. Că Mihai pleca vara două luni la Florenţa, unde era mama lui, regina Elena. Iar eu stăteam vara la tata, la Roma, unde era el ambasador. Şi a primit telefon:«Trimite pe băiat aicea». Şi m-am dus. Am stat vreo două-trei săptămâni la Villa Sparta. Mergeam la muzee, ne plimbam, iar regina stătea şi vorbea cu noi. Era de-o blândeţe nemaipomenită şi voievodul devenea acolo, de fericire, alt om“. I-a fost coleg de clasă voievodului vreme de trei ani, din 1936 şi până în 1939, dar ce ani, ce perioadă tulbure… „Foarte tulbure“, încuviinţează.
„Discutaţi probleme ale ţării, ale vremii?“, îndrăznesc. „Ale vremii, nu. Dar ale lui, personal, da. Adică nu le discutam decât foarte laconic, dar era foarte des cu ochii roşii. Plânsese. Pentru că nopţile erau teribile. El stătea la parter, Carol al II – lea stătea sus şi erau partide de poker, de… Şi asta îl durea teribil pe el. Venea în clasă… Şi bineînţeles că nu puteam să-l întreb, dar îmi spunea:«Iar au început». Şi e stupid să spun eu asta, dar ştiu că ţinea la mine. Pentru că eu eram… eram un fel de bol în care îşi vărsa toate durerile. Venea şi îmi spunea dimineaţa. Eram şi foarte aproape unul de celălalt în clasă, pupitru lângă pupitru“. Se opreşte. Parcă n-ar vrea să mai spună nimic. N-ar vrea să-şi mai amintească lucrurile triste, dureroase.
„Dar dumneavoastră cum îi spuneaţi?“, schimb direcţia conversaţiei. „Noi, colegii, ne-adresam «Măria Ta»“, „Şi Mihai, Mihăiţă, nu-i spunea nimeni? Nu făcea nimeni rabat de la reguli?“, „Taică-su…“ Se înveseleşte:„Şi poate vreo fată… Dar nu ştiu, eu pe prietenele lui nu prea le ştiam“.
Prietenie peste ani
Nu se-aştepta să fie coleg cu regele, spune sincer Lascăr Zamfirescu. Şi cu-atât mai puţin se-aştepta ca din asta să se nască o prietenie aşa de frumoasă. Care-a rezistat, în ciuda anilor şi-n ciuda distanţei. „Mi-a scris de multe ori… Şi ne‑am întâlnit şi după ce s-a întors. M-a luat deoparte, am stat de vorbă… Şi-acum, mă sună şi mă duc“. Amândoi se duc, de fapt, şi el, şi Radion Chiaburu, ori de câte ori îi cheamă Majestatea Sa. I-am văzut cu ceva vreme în urmă la Palatul Elisabeta:îl sorbeau din ochi pe regele Mihai. Şi-şi aruncau ocheade aşa, ca-ntre colegi. Da, au rămas prieteni buni. Dar a rămas, furişându-se printre amintiri, şi marele regret al lui Lascăr Zamfirescu:„Pentru mine, regele a fost un bun prieten. Şi a rămas un bun prieten. Are o prestanţă care e uluitoare. Din păcate, e prea bătrân…”
FOTO. 1 – Ion Chirescu, profesor de muzică şi desen, 2 – preotul Nicolae Popescu, profesor de religie, 3 – Gheorghe Lazăr, profesor de istorie, 4 – Léon Thévenin, profesor de franceză, 5 – Cristian Musceleanu, profesor de fizică-chimie, 6 – Ion Bratu, profesor de matematică, 7 – viceamiralul Preda Fundăţeanu, director de studii, 8 – Maiorul Mircea Tomescu, subdirector al şcolii, 9 – Alexandru Mumuianu, profesor de botanică, 10 – elevul Gheorghe Grămadă, 11 – elevul Ştefan Popescu, 12 – elevul Radion Chiaburu, 13 – voievodul Mihai de Alba Iulia, 14 – elevul Mircea Ionniţiu, 15 – elevul Walter Heltmann, 16 – elevul Gheorghe Duşa, 17 – elevul Dan Cernovodeanu, 18 – elevul Ion Dinulescu, 19 – elevul Ioan Jurchescu, 20 – elevul Ivan Paul Kovacs
sursa: historia.ro
Știri
23 noiembrie: „Zborul Marii Uniri”: Misiune secretă ce avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918
Cu numai o săptămână înainte de Marea Adunare de la Alba Iulia, doi voluntari, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au îndeplinit o misiune secretă care avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918
Despre acest extraordinar episod din istoria noastră manualele nu vorbesc. Desfășurată în condiții extreme, misiunea a fost un succes și avea să rămână consemnată doar în lucrări militare și în memorii, sub denumirea de „Zborul Marii Uniri”.
Pe la începutul lunii noiembrie 1918, „fierberea” din Transilvania denota, fără echivoc, dorința fermă de unire a acestei provincii cu ţara. Tratativele purtate la Arad între Consiliul Național Român Central și reprezentanții guvernului maghiar constituiau o recunoaștere a acestei stări și a faptului că românii transilvăneni sunt stăpâni pe situație și că lucrurile vor evolua în direcția iminentei uniri. Rezultatul tratativelor, precum și opinia guvernului român refugiat la Iași referitoare la Unirea cu ţara trebuiau cunoscute de ambele părți ale Carpaților. În această situație, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea peste munți, la Blaj, a unui avion care să transporte de urgență documente deosebit de importante în vederea bunului mers al acțiunii.
Pentru îndeplinirea misiunii s-a recurs la voluntari. Dintre cei care s-au oferit să o îndeplinească au fost selectați aviatorul Vasile Niculescu (un absolvent de seminar teologic, care a urmat școala de pilotaj, gata să-și piardă viața în timpul unui atac german, în iulie 1917) și căpitanul Victor Precup, trimisul Marelui Cartier General, originar din Transilvania. Primul mai trecuse cu avionul peste Carpați în campania din vara lui 1917 și lansase manifeste în Ardeal, după cum aflăm dintr-un studiu semnat de Rareș Hădărean și publicat pe site-ul „Liga Militarilor Profesioniști”. De data aceasta, situația era cu totul specială: iarna, extrem de geroasă, benzina nu ajungea și pentru întoarcere, iar pornirea motorului devenea foarte dificilă, mai ales că avionul Farman 40 avea carlinga deschisă, zbura la 2.600 m altitudine, la o temperatură de aproape -40 de grade Celsius. În acest scop, avionului i s-a mai adăugat un rezervor, iar cei doi mesageri, îmbrăcați în costume groase și cu fețele acoperite cu un strat de parafină, au renunțat la armament și la parașute. Aveau asupra lor doar o hartă de zbor și o busolă. În carlingă se aflau o geantă militară sigilată, cu documente secrete, printre care și scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Brătianu către conducerea Consiliului Național Român Central, și un sac cu manifeste, care trebuiau lansate la Blaj, după cum reiese din volumul „Războiul aerian deasupra României (1916-1918)”, semnat de Valeriu Avram și Valeriu Nicolescu.
Zborul s-a efectuat la data de 23 noiembrie 1918. Avionul a decolat de la Bacău și a aterizat pe Câmpia Libertății din Blaj, în apropierea statuii lui Avram Iancu, la ora 13:35, după 2 ore și 15 minute de survol.
„Prima solie a mântuirii”
Imediat după aterizare, aparatul a fost înconjurat de numeroși oameni, veniți să-i felicite pe cei doi soli ai Unirii. Căpitanul Virgil Pop, împreună cu o grupă de studenți care făceau parte din garda orașului, dotați cu o mitralieră, a preluat paza aparatului. „Peste puțin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem era înconjurat de o mare mulțime de blăjeni și țărani din satele apropiate, trecuți îmbrăcați prin apa Târnavelor. Am rămas mut și fără simțire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le știri ce le umpleau sufletul de bucurie (…) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean și țăran au căutat să dea mâna cu noi, să ia la fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, scria Vasile Niculescu în memoriile sale, evocate în volumul menționat mai sus.
La rându-i, ziarul local „Unirea” scria: „Din Țara Românească ne-au sosit azi la ora 1.d.d (după-amiază, n.r.) locotenentul pilot Niculescu din Armata română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat din toate părțile, aclamând aeroplanul în culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpia Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților care ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorii străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor”.
Misiune îndeplinită
Din memoriile aviatorului Vasile Niculescu mai aflăm că după ce s-a plimbat pe străzile orașului cu colegul său de zbor, aclamați de la ferestre și balcoane, au fost conduși la Palatul mitropolitan, unde au fost întâmpinați de Vasile Suciu, Mitropolitul Bisericii Unite a Blajului. Acolo s-a întrunit Comitetul Național, iar în acea noapte au fost anunțate toate centrele românești despre sosirea avionului. Tot atunci, Comitetul a hotărât Unirea cu Patria-mamă și întrunirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia la 1 Decembrie.
Împreună cu aceste hotărâri, solii din Regat, în dimineața zilei de 24 noiembrie, au mers la avion, unde zăpada fusese permanent îndepărtată, iar aerul încălzit cu lemne aprinse, au pregătit aparatul de zbor, în timp ce „blăjenii, într-un cor, cântau cântece naționale patriotice”, după cum își amintește aviatorul Niculescu. Apoi, la ora 11:25, s-au ridicat în aer, cu carlinga avionului plină cu flori și cu zeci de mesaje scrise pe aripile de pânză ale aparatului și au aterizat la Bacău, la ora 14:00. În ziua următoare, cei doi și-au continuat drumul la Iași, unde au aterizat la ora 10:00, pentru a raporta îndeplinirea misiunii.
Mai târziu, acest act a fost considerat „Zborul Marii Uniri” și, în condițiile de atunci, sosirea soliei la Blaj „a însemnat pentru popor mai mult decât cea mai abilă acțiune diplomatică”, un punct major premergător actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.
În vara anului 1919, la 23 iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acțiuni de recunoaștere în Transnistria a aterizat pe liniile bolșevice, iar Vasile Niculescu a fost luat prizonier la Odessa pentru o lună. Cariera lui aviatică a încetat în 1926. În perioada Epocii de Aur a trăit o vreme la București.
La 23 noiembrie 2008, zborul istoric executat de el a fost reeditat de către autoritățile locale din Bacău și cele din Blaj cu un elicopter militar.
Vasile Niculescu a trăit până aproape de 90 de ani, lucrând ceasornicar, stingându-se din viață la 24 aprilie 1981, într-un trist și nemeritat anonimat. Doar literatura de aviație îl mai ține minte. El este înmormântat în cimitirul din Rădăuți, singurul din țară „tăiat” în două de o cale ferată…
Sursa:ziarullumina.ro
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului