Una dintre cele mai faimoase celebrări are loc la Stonehenge din Anglia, unde druizii, păgânii şi alţii se adună în fiecare an pentru a celebra evenimentul. Solstiţiul de iarnă, la fel ca cel de vară şi echinocţiile de toamnă şi primăvară, sunt evenimente centrale în culturile precreştine. „Din punct de vedere cultural, solstiţiile şi echinocţiile sunt folosite pentru a puncta începuturile sau mijlocul sezoanelor”, a precizat Rick Kline de la Spacecraft Planetary Imaging Facility, ce ţine de Universitatea Cornell. Solstiţiul este începutul astronomic al iernii, chiar dacă meteorologii văd 1 decembrie ca fiind începutul anotimpului, ce marchează începutul celor mai reci trei luni din an din Emisfera Nordică. După solstiţiu, zilele încep din nou să crească. Mai mult decât atât, de obicei, cea mai scurtă zi din an nu este şi cea mai friguroasă, fiind vorba desigur de o serie de alţi factori care influenţează temperatura atmosferică. De asemenea, chiar dacă ziua începe să crească, există o întârziere a Pământului în ceea ce priveşte pierderea căldurii, adică pierde mai multă căldură decât primeşte în săptămânile de după solstiţiu. Astfel că ianuarie, Gerarul, este cea mai friguroasă lună. Aşadar, axa înclinată a Pământului creează atât solstiţiile, cât şi echinocţiile. În cele 365 de zile cât îi ia Terrei să completeze o orbită în jurul Soarelui, planeta, cu axa sa înclinată, trece prin toate fazele. De aceea, în emisfera cealaltă, 21 decembrie marchează echinocţiul de vară, fiind ziua în care partea sudică a Pământului este cea mai apropiată de Soare.
SOLSTIŢIUL DE IARNĂ 2018: Obiceiuri şi tradiții
Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignat (20 decembrie).
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în Antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează, cu aproximație, din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume, scrie romaniatv.net
