Știri
Sărbători de iarnă în siguranţă: Recomandări de la ISU Alba
Pentru evitarea unor incidente nedorite pe timpul sezonului de iarnă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba recomandă turiștilor sau celor care urmează să plece în excursii, următoarele:
- Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
- Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului în care ne aflăm. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busla/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil, etc;
- Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
4.Informați jandarmi montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lasând datele dumneavoastră în acesta;
- Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
- Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;
- Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile;
- În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;
- Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
- În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul instituțiilor specializate prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
– datele de identificare ale persoanei care anunţă;
– ce s-a întâmplat;
– câte persoane au nevoie de ajutor;
– unde sunt persoanele aflate în dificultate;
– când s-a produs accidentul.
Citește și Gheţarul de la Scărişoara, din munţii Apuseni, printre cele mai frumoase peşteri de gheaţă din lume
Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, recomandăm evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea nu poate fi amânată, este importantă informarea, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
Înainte de plecare, cetățenii trebuie să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
Nu în ultimul rând, este important să se urmărească la posturile radio/tv, buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.
Știri
25 noiembrie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor
Zi internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie.
La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/134, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
sursa: agerpres.ro
Știri
Ceaiul de mușetel: Lucruri mai puțin știute despre cel mai popular ceai terapeutic
Tot mai multe studii arata ca florile de musetel sunt intr-adevar un remediu pentru o serie larga de afectiuni
In Egiptul antic, de exemplu, florile de musetel erau considerate un panacea, raspunsul la toate afectiunile. Iar ceea ce credeau pe atunci egiptenii incepe sa fie sustinut si de stiinta moderna.
Ceea ce s-a descoperit in ultimile studii este ca un consum regulat de ceai de musetel este corelat cu o crestere semnificativa a nivelurilor in urina de hipurat (un produs rezultat din descompunerea unor compusi pe baza de plante si de glicina (un aminoacid). Musetelul este unul din darurile nenumarate ale pamantului pentru noi. Este un dar neconditionat si extrem de valoros. Prezenta acestor elemente pare sa contribuie la urmatoarele beneficii pentru sanatate ale musetelului:
Stimuleaza sistemul imunitar si lupta cu infectiile asociate cu gripa.
Relaxeaza spasmele musculare si crampele menstruale la femei.
Relaxeaza nervii.
Linisteste stomacul
Reduce inflamatia
Imbunatateste functia ficatului
Ajuta la ameliorarea durerilor de spate
Ajuta la ameliorarea reumatismului
Nivelele atat de hipurati cat si de glicina au ramas ridicate in organism timp de doua saptamani dup a ce participantii la studiu au incetat sa mai bea ceai de musetel. Acest lucru indica faptul ca acesti compusi raman activi pentru o buna bucata de timp dupa ce se consuma ceaiul de musetel.
Ceaiul de musetel este probabil cel mai popular ceai terapeutic pe care oamenii il folosesc pentru a se relaxa si a dormi. Proprietatile sale sedative bine cunoscute il fac sa fie o alegere populara si pentru cei care vor sa scape de anxietate.
Ceaiul de musetel este bogat in antioxidantul quercentin. Quercentinul este un fitochimical care da culoare fructelor si legumelor. Quercentinul este cunoscut pentru faptul ca lupta impotriva deteriorarilor facute de radicalii liberi si astfel este un aliat impotriva cancerului.
Musetelul are nivele ridicate de fosfor. Fosforul joaca un rol important in multe din procesele chimice care se petrec in organismul uman. O lipsa de fosfor este asociata cu letargia si sanatatea precara a oaselor printre altele.
Ceaiul de musetel este foarte bogat in aminoacidul glicina. Acesta joaca un rol important in mentinerea unui sistem nervos sanatos. Dulce la gust, glicina are cea mai simpla structura dintre toti aminoacizii.
Ceaiul de musetel are proprietati puternice antiinflamatoare. Abundenta de antioxidanti din musetel ajuta la reducerea inflamatiei. Musetelul este astfel un aliat foarte bun in lupta impotriva durerilor legate de artrita si reumatism printre altele.
Calitatea apei folosite la ceaiul de musetel este foarte importanta. Cu cat este mai curata si mai pura apa cu care este facut ceaiul de musetel, cu atat mai puternice vor fi efectele sale de sanatate.
Sursa:viataverdeviu.ro
Știri
Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere
Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza miercuri, 27 noiembrie 2024, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, aniversarea a 139 de ani de la nașterea prozatorului Liviu Rebreanu.
Activitatea face parte din proiectul 4.4 Monumentele literaturii române, un proiect cultural destinat promovării operelor și scriitorilor români care se regăsesc pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, prin comunicare publică, omagiere, depuneri de flori, activități și manifestări culturale proprii sau în colaborare cu parteneri.
Celebrarea prozatorului Liviu Rebreanu va fi marcată atât în mediul online, pe paginile de socializare ale bibliotecii, cât și printr-un moment solemn de depuneri de jerbe la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Central al orașului. Momentul de depunere de flori va avea loc la ora 13:00, moment în care bibliotecara Mariana Bolca va prezenta un medalion bibliografic. La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe tot parcursul zilei, vor fi expuse în cadrul unei expoziții de carte, volumele semnate de Liviu Rebreanu și volume dedicate vieții și operei scriitorului, care pot fi împrumutate atât în regim de sală de lectură cât și pentru studiu acasă.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi Rebreanu. A urmat școala la Năsăud și Bistrița, iar din 1900 a studiat la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron. În 1903- 1906 a urmat Academia Militară din Budapesta. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, unde pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească, la Sibiu, unde i-a apărut povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele „Ofilire” (15 decembrie 1908), „Răfuiala” (28 ianuarie 1909) și „Nevasta” (16 iunie 1911). Dintre operele sale mai amintim nuvelele: „Proștii” (1910), „Catastrofa” (1921), „Norocul” (1921), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul lebedei” (1927), „Ițic Ștrul, dezertor” (1932); romanele: „Ion” (1920), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Gorila” (1938), „Pădurea spânzuraților” (1922), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Jar” (1934), „Amândoi” (1940); teatru: „Cadrilul” (1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926). La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul. La 1 septembrie a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. La Aiud a trăit și a scris sora sa, Livia Rebreanu – Hulea, care a făcut o importantă donație de carte bibliotecii aiudene.
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 23 de ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie