Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.
În sudul şi vestul ţării, în timpul nopţii de duminică spre luni şi la începutul zilei de luni sunt prognozate ninsori în Crişana, nordul şi nord-estul Transilvaniei, Maramureş şi Banat. ANM prognozează şi lapoviţă şi ploaie ce vor favoriza apariţia poleiului în aceste zone.
De asemenea, în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, mai ales la altitudini mari, vor fi precipitaţii predominat sub formă de ninsoare şi se va mai depune strat de zăpadă. ANM a emis, sâmbătă, două atenţionări cod galben, fiind anunţate ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei.
Citește și Cum se pregătește maşina pentru iarnă
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și transport de zăpadă în zona montană înaltă, precipitații mixte în vest și nord-vest, polei
Interval de valabilitate: 10 decembrie, ora 16 – 11 decembrie, ora 12. În intervalul menționat, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului, local și temporar, vor mai fi în după-amiaza zilei de duminică (10 decembrie) în sudul și sud-estul țării, apoi în vestul teritoriului, cu viteze în general de 50…55 km/h. În a doua parte a nopții de duminică spre luni (10/11 decembrie) și la începutul zilei de luni (11 decembrie) în Crișana, nordul și nord-vestul Transilvaniei, Maramureș și Banat se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie ce vor favoriza apariția poleiului. În zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, vor fi precipitații predominat sub formă de ninsoare și se va mai depune strat de zăpadă.
Meteorologii anunţă în zilele următoare temperaturi extrem de schimbătoare. Astfel, până marţi, temperaturile vor ajunge la maxime de 16 grade Celsius, scrie romaniatv.net.