Video
Interviu Andra: „În fiecare zi mă simt mândră că sunt româncă”
De multe ori obișnuim să urcăm vedetele pe un piedestal și să le admirăm, uneori chiar să le invidiem, comentând în colțul gurii că unii oameni au mai mult noroc decât alții. Andra prin interviul acordat pentru Radio Unirea FM cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dă peste cap prejudecățile despre celebrități și ne împărtășește puțin despre filozofia ei simplă de viață, ne vorbește cu graiul dulce ardelenesc și ne mărturisește că în fiecare zi se simte mândră că este româncă.
Andra a concertat live cu ocazia Zilei Naționale a României la Alba Iulia și alături de bandul ei a captat atenția spectatorilor care au fredonat alături de ea pe tot parcursul serii piese precum: „Inevitabil va fi bine”, „Atâta timp cât mă iubești” sau „Când în noapte mă trezesc”. Publicul a explodat în momentul în care simpatica vedetă a fredonat chiar și câteva piese populare și cântece patriotice.
Artista a împlinit recent 14 ani de carieră și de la debut și până în prezent a reușit să se mențină pe primele locuri în topurile muzicale românești. Nu exagerează cu imaginea sa și nici nu-și testează fanii cu schimbări radicale sau cu declarații scandaloase. Merge pe drumul pe care a consacrat-o, se poartă natural și pare a fi asta rețeta succesului.
Andra cum a fost să-ți petreci seara de 1 Decembrie la Alba Iulia?
A fost superb. Pentru mine ca și artist a fost o onoare să fiu prezentă de Ziua Națională a României la Alba Iulia, orașul în care a avut loc Marea Unire. Sunt și aproape de casă, de Câmpia Turzii și este o plăcere să trec prin locurile în care am cântat de foarte multe ori, încă de când eram mică.
Când te-ai simțit ultima oară mândră că ești româncă?
Eu în fiecare zi mă simt mândră că sunt româncă și cred că am arătat asta destul de des prin aparițiile mele. Prin faptul că am cântat muzică populară, am îmbrăcat cu drag portul popular și nu mi-am pierdut accentul „Ioi fain îi aici la voi la Alba” (zâmbește). Oriunde aș fi în lume, în orice colț al lumii aș merge să cânt, mereu o să fiu mândră că sunt româncă și am să spun cu toată inima că sunt din România.
Despre orașul lui Marius Moga ce părere ai?
Alba Iulia este un oraș minunat, la fel ca și Marius. El este un om extrem de talentat, mă bucur că am avut ocazia să îl cunosc și să colaborez cu el. Voi aveți foarte mulți oameni valoroși aici.
Care crezi că este rețeta succesului tău?
Ceea ce fac eu nu mă obligă să joc un rol. Mă port natural și lumea apreciază asta. Și mai e un lucru … tot ceea ce am câștigat în viață a fost prin eforturi și sacrificii.
Ești o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Îți mai dorești ceva la momentul actual?
Îmi doresc să fiu cel puțin la fel de fericită ca până acum. Nu vreau nici averi, nici lucruri care există doar în povești, vreau doar o familie veselă și sănătoasă. Vreau să trăiesc în liniște, pace și iubire. Asta vă doresc tuturor.
Transmite-le te rog un mesaj ascultătorilor Radio Unirea FM.
Să vă asculte în continuare. Și voi să difuzați doar muzică de calitate!
Sport
„La o bere cu Gicu Grozav!” – Fotbalistul albaiulian a vorbit despre prietenii din „sportul rege” și cele mai ciudate experiențe din carieră
Odată transferat la Dinamo București, Gicu Grozav a revenit și pe radarul mass-mediei din România. Acesta a vorbit, într-un interviu video, despre colegii din fotbal, pe cine ar invita la o bere, și cele mai ciudate experiențe pe care le-a trăit în cariera sa.
Gicu Grozav a împlinit de curând 28 de ani, iar cariera sa este departe de a se fi încheiat. Acesta a revenit la Dinamo București, formație pentru care și-a declarat dragostea de „câine roșu”, iar odată cu această mutare, albaiulianul speră la revenirea formei de odinioară, care l-a consacrat și i-a adus numărul 10 la naționala României de fotbal.
Chiar dacă a luat o pauză considerabilă, Gicu Grozav nu a fost uitat de suporteri, acesta fiind unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai actualei generații, fiind „supus” de curând la un interviu video, cu întrebări lejere, rubrica fiind numită „La o bere cu Gicu Grozav”.
Ce a ieșit, aflați din materialul video postat mai jos!
Educație și Cultură
VIDEO: Câteva lucruri despre municipiul Blaj, prezentate de TVR, în Anul Centenarului!
Orașul Blaj este astăzi, plin de simboluri, care amintesc de lupta românilor transilvăneni pentru emancipare națională! În 1848, trei Adunări Naționale au avut loc la Blaj, în aprilie, mai și spetembrie.
De pe „Dealul Crucii” se distinge Catedrala Catolică „Sfânta Treime”. Pe platoul din fața catedralei, pe 2 mai 18148, Simion Bărnuțiu, unul dintre fruntașii Revoluției Pașoptiste a rostit în fața a mii de oameni, discursul, pe care a 2-a zi, aveau să îl asculte peste 40.000 de români strânși pe Câmpia Libertății.
Documentarul realizat de TVR, îl puteți urmări în materialul video postat mai jos:
https://www.facebook.com/gabriela.baiardi.35/videos/2012148135693845/
Video
Criza gunoaielor, în dezbatere la Unirea FM! Protagoniști: Călin Potor (PSD) și Florin Roman (PNL)
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman și deputatul PSD Alba, Călin Potor, și-au dat întâlnire la Radio Unirea FM pentru a dezbate problema deșeurilor menajere ce a stârnit în ultimele zile discuții aprinse.
Motivul este legat de amânarea finalizării lucrărilor la groapa de gunoi de la Galda de Jos. PSD Alba a organizat în acest sens și o acțiune de protest.
Ascultați emisiunea aici :
-
Știriacum 3 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 3 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie