Rămâi conectat

Știri

„Smart Cities Research” – „The Business Case for Smart Cities: Alba Iulia”, conferinţă de diseminare a studiului Siemens, în 13 iulie

Publicat

în

Joi, 13 iulie, de la ora 13.00, în sala de şedinţe din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia, va avea loc conferinţa de diseminare a studiului „Smart Cities Research”, realizat de către Siemens şi dedicat oraşelor inteligente. În cadrul studiului, Alba Iulia este subiect de cercetare alături de Londra (Marea Britanie), Bruxelles (Belgia), Aberdeen (Marea Britanie) şi Kartal (Turcia).

Studiul „Smart Cities Research” – „The Business Case for Smart Cities: Alba Iulia” a fost iniţiat cu scopul de a analiza modelele financiare și beneficiile care pot fi obținute pe mai multe axe de infrastructură inteligentă, în funcție de prioritățile şi nevoile oraşului Alba Iulia. Axele de infrastructură analizate în acest studiu sunt: energie, clădiri, management al traficului, transport public și siguranță publică.

Necesitatea şi relevanţa acestui demers pentru oraşul nostru au fost identificate în contextul în care Alba Iulia are nevoie de studierea gradului de aplicabilitate a soluţiilor inteligente pe dezvoltarea urbană, fiind primul oraş din România care implementează un proiect pilot de „smart city” la nivel integral. Participarea municipiului Alba Iulia în acest studiu, alături de alte mari oraşe europene, are rolul de a eficientiza identificarea modelelor de infrastructură locală şi a zonelor în care tehnologia va spori confortul vieţii cetăţenilor, care este, de fapt, scopul întregului proiect Alba Iulia Smart City 2018. De asemenea, studiul are rolul de a stabili priorităţile pentru aplicarea de soluţii inteligente la nivel de oraş, care să aducă beneficii directe cetăţenilor şi turiştilor.

În acest studiu, specialiştii Siemens au analizat modelele de dezvoltare urbană pentru o serie de domenii în care pot fi implementate tehnologii inteligente, în conformitate cu strategia, planurile şi ambiţiile de dezvoltare inteligentă a oraşului. Studiul Siemens este compus din patru capitole de analiză efectivă, cu o introducere-argument şi o parte finală de concluzii.  În preambul – Capitolul 1 –, se defineşte conceptul de smart city şi se vorbeşte despre „revoluţia digitală” de astăzi şi despre aderarea inteligentă a oraşelor la potenţialul enorm pe care în comportă o astfel de revoluţie. Totodată se pune accentul pe importanţa IoT – „Internet of Things”, care are rolul de a facilita comunicarea echipamentelor smart între ele şi de a agrega date extrem importante pentru evaluarea resurselor şi efectelor pe care tehnologia modernă le pune la dispoziţia unui oraş inteligent. Capitolul 2 – „Realising the value of data” – tratează importanţa colectării de date pentru orice analiză care vizează dezvoltarea urbană prin investiţii provenite din mediul de afaceri. Datele agregate constituie resursa fundamentală a aplicabilităţii, la scară largă, a tehnologiilor smart, care se dezvoltă pe patru stagii: concept, expansiune (scalabilitate), transformare şi maturitate.

Capitolul 3 este dedicat analizei potenţialului pe care îl are Alba Iulia pe secţiunile prioritare de infrastructură: transport, energie, clădiri, siguranţă şi conectivitate, în crearea unui model de dezvoltare tehno-economică. Sunt analizate datele existente, colectate de către Siemens, şi tehnologiile „din teren”, de care dispune astăzi Alba Iulia.

Citește și Alba Iulia, între istorie și legendă

La nivelul oraşului şi împrejurimilor – AIDA – au fost identificate trei sectoare de maxim interes. Acestea constituie focusul evaluării studiului Siemens, prezentate şi analizate fiecare în capitolul 4, cu titlul „Alba Iulia City Results”: conectivitate – care are scopul de a facilita dezvoltarea mediului de afaceri şi de a favoriza creşterea turismului în Alba Iulia; transport – mobilitate urbană şi integrarea Alba Iuliei cu restul judeţului, în scop turistic, şi energie – facilitarea uzului de resurse de energie reciclabilă. Se analizează apoi situaţia la zi a conectivităţii şi sunt expuse oportunităţile pe care le oferă calitatea acesteia pentru dezvoltarea turismului, după care se face evaluarea conectivităţii pentru mediul de smart business. De asemenea, se analizează sistemul de transport public şi evaluarea business case pe această temă, după care se trece la sectorul energetic şi se expune business case-ul pe smart energy. Capitolul se încheie cu un sumar al evaluării costurilor investiţiilor şi al beneficiilor implementării de tehnologii smart şi cu o secţiune de „next steps” pe care ar trebui să îi parcurgă Alba Iulia.

Capitolul cinci  este un „making of” al studiului şi cuprinde date logistice despre elementele de specialitate cu ajutorul cărora a fost realizat studiul.

În concluzie, putem afirma, conform demersului Siemens, că „oraşele inteligente, fundamentate pe o infrastructură digitală funcţională, deschid noi oportunităţi în ceea ce priveşte partea de finanţare. Există un apetit puternic pe piaţă în ceea ce priveşte investiţiile în sisteme care generează date şi care oferă, la rândul lor, oportunităţi pentru crearea de noi investiţii” (p. 64).

Siemens AG (Berlin şi Munchen) este un puternic jucător global de tehnologie, care de peste 165 de ani este un simbol al excelenţei inginereşti, inovaţiei, calităţii, fiabilităţii şi caracterului internaţional. Compania este activă în peste 200 de ţări în domeniile electrificării, automatizării și digitalizării. Fiind unul dintre cei mai mari producători de tehnologii eficiente energetic, dar și de tehnologii de consum  eficient al resurselor, Siemens este nr.1 în construcţia de turbine eoliene în larg, un furnizor de top de turbine pe gaz și abur pentru generarea de energie, un furnizor major de soluții pentru transportul energiei și un pionier în soluțiile de infrastructură, dar și în automatizări și soluții software și produse pentru industrie. Compania este de asemenea un furnizor de top de echipament medical imagistic – cum ar fi tomograful computerizat și sistemele de rezonanță magnetică – și un lider în diagnostic de laborator şi în IT clinic. În anul fiscal 2015, încheiat pe 30 septembrie 2015, Siemens a înregistrat venituri de 75,6 miliarde euro și un profit net de 7,4 miliarde euro la nivel global. La finalul lui septembrie 2015, compania avea in jur de 348,000 de angajaţi în  toată lumea. Mai multe informaţii sunt disponibile pe www.siemens.com.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere

Publicat

în

 Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza miercuri, 27 noiembrie 2024, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, aniversarea a 139 de ani de la nașterea prozatorului Liviu Rebreanu.

Activitatea face parte din proiectul 4.4 Monumentele literaturii române, un proiect cultural destinat promovării operelor și scriitorilor români care se regăsesc pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, prin comunicare publică, omagiere, depuneri de flori, activități și manifestări culturale proprii sau în colaborare cu parteneri.

Celebrarea prozatorului Liviu Rebreanu va fi marcată atât în mediul online, pe paginile de socializare ale bibliotecii, cât și printr-un moment solemn de depuneri de jerbe la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Central al orașului. Momentul de depunere de flori va avea loc la ora 13:00, moment în care bibliotecara Mariana Bolca va prezenta un medalion bibliografic. La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe tot parcursul zilei, vor fi expuse în cadrul unei expoziții de carte, volumele semnate de Liviu Rebreanu și volume dedicate vieții și operei scriitorului, care pot fi împrumutate atât în regim de sală de lectură cât și pentru studiu acasă.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi Rebreanu. A urmat școala la Năsăud și Bistrița, iar din 1900 a studiat la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron. În 1903- 1906 a urmat Academia Militară din Budapesta. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, unde pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească, la Sibiu, unde i-a apărut povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele „Ofilire” (15 decembrie 1908), „Răfuiala” (28 ianuarie 1909) și „Nevasta” (16 iunie 1911). Dintre operele sale mai amintim nuvelele: „Proștii” (1910), „Catastrofa” (1921), „Norocul” (1921), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul lebedei” (1927), „Ițic Ștrul, dezertor” (1932); romanele: „Ion” (1920), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Gorila” (1938), „Pădurea spânzuraților” (1922), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Jar” (1934), „Amândoi” (1940); teatru: „Cadrilul” (1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926). La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul. La 1 septembrie a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. La Aiud a trăit și a scris sora sa, Livia Rebreanu – Hulea, care a făcut o importantă donație de carte bibliotecii aiudene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani

Publicat

în

Trasul clopotelor este un obicei care datează de sute de ani însă puțini s-au gândit ce înseamnă cu adevărat acest ritual repetat în anumite zile

Motivul real pentru care bat clopotele la biserică! În funcție de modul în care se trag clopotele, omul poate intui dacă este vorba despre începutul unei slujbe, anunțarea unui deces sau o sărbătoare. Obiceiul a început din necesitatea de a da de veste oamenilor având în vedere că într-o anumită perioadă, calendarele şi orologiile nu erau pe toate străzile.

Clopotele, împreună cu toaca, se trag atunci când încep slujbele sau marchează momente importante din cadrul lor. Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile liturgice, fie în combinaţie cu toaca şi, de regulă, după baterea acesteia, fie singure. Bătutul clopotelor se face, ca şi toaca, la începutul slujbelor importante şi la unele momente de seama din cadrul acestora, la slujba de seară, la miezul nopţii, de dimineaţă, la începutul Sfintei Liturghii

„Trebuie să aducem la cunostinţa oamenilor învăţătura creştină. N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, ceva care ne atrage atenţia: Cheamă viii, plâng morţii, împrăştie viforele! Împrăştie dracii şi trăsnetele.”, spune părintele Arsenie Papacioc

Inscripţiile întâlnite pe vechile clopote creştine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mântuire şi vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: „În tot pământul a iesit vestirea lor.“ Misiunea acestora se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor:

«Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng». Pe ele se mai întâlnesc însă şi alte cuvinte, precum: «Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile». Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene şi inscripţii, explică Teodor Danalache.

Muzica produsă de clopote este înălţătoare şi, totodată, prezintă un criteriu al armoniei universale. Clinchetul clopotelor sau al clopoţeilor are însă pretutindeni putere de purificare; alungă duhurile rele sau măcar avertizează de apropierea acestora.

Clopotele au fost folosite în trecut pentru a anunţa război, incendii, ciumă sau pentru a anunţa victorii sau pace. Încă de la începutul Epocii Bronzului, toate oraşele şi satele din China aveau câte un turn ce adăpostea un clopot destinat anunţării orei. De asemenea, acest clopot suna şi la apariţia unui incendiu sau a unor calamităţi naturale, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

De la Weissenburg „oraș alb”, Karlsburg „oraș al lui Carol”, la Alba Iulia: Nume legate de istoria vie a orașului

Publicat

în

De-a lungul secolelor, până să aibă această denumire, orașul Alba Iulia a avut mai multe nume, precum Apulum, Bălgrad, Gyulafehérvár, Weissenburg sau Karlsburg

Toate aceste nume spun multe despre istoria vie a orașului.

Apulum, a fost denumirea care deriva de la Apoulon, numele cetății dacilor apuli de pe Piatra Craivii, de lângă actualul oras Alba Iulia și desemna castrul roman, cu rădăcini dacice, construit pentru soldații Legiunii a XIII-a Gemina, în urma cuceririi Dacicei de către Traian.

Apulum, de altfel, era cel mai mare oraș al Daciei romane, deși capitala acesteia era Ulpia Traiana Sarmizetetusa, iar fortificaţie sale se întindea pe o suprafaţă de 20,73 hectare. În jurul castrului au apărut ulterior o aşezare civilă pe care administraţia romană a denumit-o Apulum în amintirea triburilor dace autohtone.

Mai apoi, în timpul împăratului Marcus Aurelius, aşezarea Apulum a fost ridicată la rang de municipiu, primind titlul de Municipium Aurelium Apulense. Castrul a devenit în anul 118 reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, şi un de centru meşteşugăresc şi comercial, important port la râul Mureş,iar sub Septimius Severus (193-211) Colonia Nova Apulense.

Apulum mai era numit în acele vremuri şi Cryosopolis – Oraşul de Aur, fiind un puternic şi bogat centru de raspandire a romanizării în zonă, precum şi cel mai mare oraş nord-dunărean din Dacia, motive pentru care era considerat centrul Daciei Felix.

După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei , a urmat perioada invaziei popoarelor migratoare si de constituirea primelor formatiuni statale romanesti .

Bălgrad („castel alb”) este, apoi, numele pe care slavii l-au atribuit orașului în secolele VIII-IX, cu referire directă la piatra albă de calcar care alcătuia zidurile Castrului Roman.

În cadrul statului maghiar întemeiat în anul 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe), după numele celui care a făcut din Alba Iulia centrul voievodatului său.

Românii i-au zis întotdeauna simplu, pe limba lor, – Alba.

Alba Iulia a fost menţionată în documente pentru prima oară în anul 1177, Alba când localitatea era deja cetate regală

Orasul a avut si numele germanic Weissenburg („oras alb”) și, mai apoi, Karlsburg („oraș al lui Carol”), în onoarea împaratului Carol al VI-lea.

Cea mai importantă denumire a sa a rămas, însă, Alba Iulia, denumire pomenită pentru prima oară în 1199, desemnând atât piatra albă a cetății, cât și apartenența sa la vechiul voievodat al lui Iula.

Orașul a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala politică a Principatului Transilvaniei.

Între 1595-1596, sub Sigismund Báthory, respectiv între 1600-1601, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală sub sceptrul marelui voievod muntean.

La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.

În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și a reginei Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului si rolul său de capitală istorică, numele sau ramanand asociat pentru totdeauna cu dezideratul de unitate a românilor .

Sursa:cersipamantromanesc.wordpress.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba