Știri
AJOFM Alba, liant între tinerii cu risc de marginalizare socială și angajatori
În conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba asigură promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială prin: acompaniament social personalizat, activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor şi subvenţionarea locului de muncă.
De asemenea, serviciul public de ocupare local se focalizează înspre categoriile de persoane vulnerabile care doresc să se integreze pe piaţa muncii, tinerii sub 25 ani, tinerii proveniţi din centrele de plasament, persoane eliberate din detenţie, precum şi persoanele cu dizabilităţi.
În acest sens, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR – 500 lei), în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Suma prevăzută se acordă în situaţia în care:
Încadrarea în muncă se realizează în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
Locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale;
Nu beneficiază de suma prevăzută:
a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute mai sus
b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la art. 80 şi art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2002, pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;
c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.
Contractul de solidaritate se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
Dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserţie menţine raportul de muncă cu tânărul, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei. Suma prevăzută se acordă angajatorului pe perioada menţinerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.
Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială un contract de solidaritate şi cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserţie, se pot încadra la un alt angajator de inserţie cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Conform Legii 76/2002, așa cum a fost modificată prin Legea 250/2013, tânărul cu risc de marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
- a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
- b) are dizabilităţi;
- c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
- d) are copii în întreţinere;
- e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
- f) este victimă a traficului de persoane
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470 sau e-mail: [email protected]
Știri
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba se vor desfășura, ca în fiecare an, la sediul instituției, în 28 și 29 noiembrie 2024. Pe parcursul celor două zile vor avea loc evenimente culturale diverse, care se adresează atât copiilor cât și adulților.
Programul celor două zile va fi următorul:
28 noiembrie 2024
Ora 9:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Mesajul managerului instituției cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Biblioteca, o călătorie inedită în lumea cărților”, lectură interactivă și concurs cu premii pentru copii
Ora 11:00 – Centrul de zi pentru persoane vârstnice
Aniversări Culturale la Alba Iulia: Dragomir Vlonga la 80 de ani
Ora 16:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Lansare de carte: „Aprinde Scânteia”, autor medicul Dan Orga-Dumitriu
Ora 17:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Clubul de scriere creativă Verbum
29 noiembrie 2024
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Reuniune științifică de biblioteconomie cu tema „Un bibliotecar pentru comunitate”, susținută de Silvia Nestorescu, coordonator al programelor de formare profesională în domeniul biblioteconomiei
Responsabil: Roxana Dad
Ora 16:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Conferințele bibliotecii: „Participarea civică” cu sociologul Alin Tomuș
Ora 17:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„50 de ani de Folk. Vali Șerban și invitații săi”. Recitaluri de muzică folk susținute de Vali șerba și Ziua de Mâine, Florin Săsărman, Felicia Pop și Daniel Avram
Responsabil: Daniela Floroian
Pe parcursul celor două zile, în foaierul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cei prezenți vor putea admira expoziții tematice de carte și expoziția de caligrame cu titlul „Gândurile Reginei Maria” și vor primi din partea organizatorilor răvașe literare. Pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor fi prezentate publicului rubricile: Aniversările zilei, Recenzii de carte, Citatul zilei, Recomandare de carte pentru adulți, Recomandare de carte pentru copii.
Proiectul 4.7 Zile speciale – Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul de zi pentru persoane vârstnice, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba și Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.
Știri
25 noiembrie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor
Zi internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie.
La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/134, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
sursa: agerpres.ro
Știri
Ceaiul de mușetel: Lucruri mai puțin știute despre cel mai popular ceai terapeutic
Tot mai multe studii arata ca florile de musetel sunt intr-adevar un remediu pentru o serie larga de afectiuni
In Egiptul antic, de exemplu, florile de musetel erau considerate un panacea, raspunsul la toate afectiunile. Iar ceea ce credeau pe atunci egiptenii incepe sa fie sustinut si de stiinta moderna.
Ceea ce s-a descoperit in ultimile studii este ca un consum regulat de ceai de musetel este corelat cu o crestere semnificativa a nivelurilor in urina de hipurat (un produs rezultat din descompunerea unor compusi pe baza de plante si de glicina (un aminoacid). Musetelul este unul din darurile nenumarate ale pamantului pentru noi. Este un dar neconditionat si extrem de valoros. Prezenta acestor elemente pare sa contribuie la urmatoarele beneficii pentru sanatate ale musetelului:
Stimuleaza sistemul imunitar si lupta cu infectiile asociate cu gripa.
Relaxeaza spasmele musculare si crampele menstruale la femei.
Relaxeaza nervii.
Linisteste stomacul
Reduce inflamatia
Imbunatateste functia ficatului
Ajuta la ameliorarea durerilor de spate
Ajuta la ameliorarea reumatismului
Nivelele atat de hipurati cat si de glicina au ramas ridicate in organism timp de doua saptamani dup a ce participantii la studiu au incetat sa mai bea ceai de musetel. Acest lucru indica faptul ca acesti compusi raman activi pentru o buna bucata de timp dupa ce se consuma ceaiul de musetel.
Ceaiul de musetel este probabil cel mai popular ceai terapeutic pe care oamenii il folosesc pentru a se relaxa si a dormi. Proprietatile sale sedative bine cunoscute il fac sa fie o alegere populara si pentru cei care vor sa scape de anxietate.
Ceaiul de musetel este bogat in antioxidantul quercentin. Quercentinul este un fitochimical care da culoare fructelor si legumelor. Quercentinul este cunoscut pentru faptul ca lupta impotriva deteriorarilor facute de radicalii liberi si astfel este un aliat impotriva cancerului.
Musetelul are nivele ridicate de fosfor. Fosforul joaca un rol important in multe din procesele chimice care se petrec in organismul uman. O lipsa de fosfor este asociata cu letargia si sanatatea precara a oaselor printre altele.
Ceaiul de musetel este foarte bogat in aminoacidul glicina. Acesta joaca un rol important in mentinerea unui sistem nervos sanatos. Dulce la gust, glicina are cea mai simpla structura dintre toti aminoacizii.
Ceaiul de musetel are proprietati puternice antiinflamatoare. Abundenta de antioxidanti din musetel ajuta la reducerea inflamatiei. Musetelul este astfel un aliat foarte bun in lupta impotriva durerilor legate de artrita si reumatism printre altele.
Calitatea apei folosite la ceaiul de musetel este foarte importanta. Cu cat este mai curata si mai pura apa cu care este facut ceaiul de musetel, cu atat mai puternice vor fi efectele sale de sanatate.
Sursa:viataverdeviu.ro
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie