Știri
Sfaturi pentru a face un cadou potrivit de Ziua Îndrăgostiților
Iată câteva idei interesante pentru a-ţi surprinde iubitul/iubita:
1. Scrie-i o scrisoare de dragoste. Una adevărată, cu cerneală pe hârtie. Știu, nu e un cadou propriu-zis, dar este opțiunea perfectă ca să-i mărturiseşti toate sentimentele pe care le ai – ori să i le reaminteşti. Poţi să scrii despre emoţiile trăite vreodată împreună, să-i reaminteşti (cu detalii!) prima voastră întâlnire sau să-i mărturiseşti un secret micuţ de dragoste (la o adică, poţi să-l inventezi).
De asemenea, poţi să-i faci o listă care să se intituleze: „10 motive pentru care te iubesc”, ori „X-sprezece (poate fi orice număr important pentru voi) motive de ce vreau să fiu cu tine”, sau „Lista dorinţelor pe care vreau să le îndeplinim împreună”, etc.
Aspectul scrisorii ţine doar de fantezia ta. Indiferent dacă ai redactat o scrisoare de 2 pagini sau una de numai câteva fraze, personalizeaz-o. Colorează, decupează şi fă un colaj, lipeşte o inimă, niște flori, amprenta buzelor tale… Imprimă scrisoarea pe o foaie roz, mov sau chiar roşie, și desigur parfumeaz-o. Nu uita să te lași dus(ă) de val și să te distrezi: la sigur, destinatarul va simţi că ai pus tot sufletul pentru a face scrisoarea neobişnuită.
Pentru că nu se așteaptă să fii atât de atentă cu sportul, numaidecât îl vei surprinde. Cumpără-i o mănuşă de box, niște piese de şah sau table cu un design neobişnuit, o pereche de patine, un fular sau un maiou cu echipa lui preferată, un rucsac pentru călătorii…
În cel mai rău caz, pentru cei care în mod excepțional nu au legătură cu sportul, există întotdeauna varianta unei enciclopedii cu ilustraţii cu bere!
3. Cadouri clasice sunt cele romantice. Alege o fotografie (cu tine sau cu voi amândoi), dar ai grijă să fie cea mai reuşită. Imprimă poza pe un maiou, cană sau CD, pe o copertă a unei agende sau caiet, crează un abţibild pentru laptop sau telefonul mobil, un tapet pentru o cameră, un puzzle de orice dimensiune îți place.
O variațiune interesantă – și utilă – ar fi calendarul, pentru care ai nevoie de 13 poze: una pentru coperta acestuia, celelate pentru fiecare lună al anului. În aceelaşi timp, poţi evidenția cu un stilou roşu (eventual, în formă de inimioare) toate datele importante pentru voi doi pe parcursul întregului an.
4. Adu-i aminte de copilărie. Toţi bărbaţii rămân copii în adâncul sufletului, de aceea indiferent de vârsta lui, se va lăuda găştii că i-ai făcut un cadou pe care și l-a dorit, dar nu l-a avut în copilărie. La modul ideal, acesta ar trebui să fie un elicopter cu telecomandă (dimensiunea acestuia depinde de mărimea portofelului tău), o maşină de o marcă luxoasă în miniatură, o corabie puzzle 3D (de dorit să fie cel puţin din lemn sau chiar din metal, nu-l lua în râs cu unul din plastic sau hârtie).
Cadouri ceva mai ieftine ar fi: un joystick pentru jocuri video sau chiar toată versiune unui joc video.
5. Fii şmecher/ă. Optează pentru un cadou pe care să-l foloseşti şi tu. Poţi alege nişte suporturi pentru lumânări pe placul tău sau o sticlă de vin mai scump, pe care să-l savuraţi numai voi doi într-o atmosferă intimă. Alternativ, poţi cumpăra un joc pentru întrega gaşcă: un set de Poker, Monopoly, Loto, Scrabble, etc.
6. Gravează. Orice i-ai oferi – brăţară, pandativ, lănţişor, inel, brichetă, insignă, stilou, ramă – gravează numele tău sau orice frază de genul: „Te ador”, „Te iubesc”, „Mereu a ta, …”.
7. Surprize plăcute întreaga zi de Sfântul Valentin. Lasă-i mesaje şi bileţele oriunde crezi că i-ar fi plăcut să le găsească. Scrie-i un mesaj incitant dis-de-dimineaţă pe oglinda din baie cu rujul tău roşu, pune-i bileţele cu mesaje provocatoare sub farfuria lui de la masă, în buzunarul de la sacou, în servietă sau chiar portmoneu. Îl vei intriga pentru toată ziua și se va grăbi să ajungă cât mai repede la tine.
8. Cină romantică cu after-party. Dacă nu prea ai chef să găteşti, atunci ocupă-te de „desertul” cinei. Propune-i să gătiţi împreună o cină romantică, să o petreceţi, să strângeţi masa tot împreună, iar desertul oferă-i-l într-un mod cât mai spectaculos: frişcă, ciocolată sau miere… direct de pe tine.
9. Lasă-l fără cuvinte. Poți găsi în magazine o varietate mare de lenjerie intimă sau costume erotice. Optează pentru o variantă în care nu te-a mai văzut, fie un corset, o bustieră, un costum Teddy, baby-doll sau niște accesorii din vinil ori piele. Apropie-te de el acoperită doar de un trenci (eventual, blană, pentru cine are gustul decadenței) şi lasă-l să descopere surpriza. Sau oferă-i un dans „ca- n filme”.
10. Cel mai scump cadou eşti Tu. Iubeşte-l şi vei fi iubită!
În cazul în care el nu ştie ce cadou să-ţi ofere, mai bine spune-i ce vrei, decât să te trezești dezamăgită, cu ceva ce nu-ți place. Dacă nu poţi sau nu vrei să-i spui direct, scrie o listă a lucrurilor care pot să te facă fericită şi intituleaz-o exact aşa cum am menţionat. Enumeră vreo 20 de lucruri pe care ţi le-ai dorit (desigur, în limita posibilităţilor) şi înmânează-i-o personal sau las-o la vedere (lângă calculator, pe perete sau în agenda lui). Din 20 de lucruri, cel puţin unul ţi-l va dărui, iar tu îţi vei atinge scopul.
Happy Valentine’s Day!
Sursa: ea.md
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului