Știri
Din 11 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2016-2017
CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2016-2017, care va fi valabil până la data de 9 decembrie 2017. Zilnic se vor afla în circulaţie între 1200 și 1300 de trenuri, în funcție de perioada din an, potrivit cfrcalatori.ro.
Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea graficelor de circulație şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, în limita resurselor disponibile.
- Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). În zilele de weekend biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%. În plus, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi.
- Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2017 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Precizăm că trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa își vor menține duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore, potrivit cfrcalatori.ro.
*Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.
Se introduc în circulație noi trenuri cu durate de parcurs reduse de la București către: Suceava și Cluj Napoca. Timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ o oră: Suceava, respectiv două ore: Cluj-Napoca. De exemplu un tren InterRegio București Nord – Cluj Napoca va face aproximativ 9 ore și 40 de minute, față de 10 ore și 40 de minute. Un tren InterRegio București Nord – Suceava va face 5 ore și 40 de minute, față de 6 ore și 52 de minute. La fel și trenurile de întoarcere.
Pe lângă facilitățile acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (de ex. elevi, studenți, pensionari etc), CFR Călători oferă o serie de reduceri tarifare. Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale : online, staţii, agenţii, automate de vânzare și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.
Şi în anul 2017, pasagerii vor putea să călătorească în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) și Budapesta (de la 29 Euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia și Salonic. Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din: Timişoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj-Napoca. Începând din data de 11 decembrie 2016, CFR Călători va introduce o nouă ofertă comercială City Star Germania pentru călătoriile către Germania. Din 1 ianuarie 2017, pentru oferta Interrail Pass (abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa), limita maximă de vârstă la tânar se va modifica de la 26 la 28 de ani.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2016-2017” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 14 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro .
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului