Rămâi conectat

Știri

ISU Alba: Suprafața unor imobile impune schimbări în cazul autorizării privind securitatea la incendiu

Publicat

în

ISU Alba aduce la cunoştinţa instituţiilor, operatorilor economici şi unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Alba, faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu a fost abrogată de către Hotărârea de Guvern nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, publicată în Monitorul Oficial nr. 628 din 16.08.2016.

Potrivit legislaţiei în vigoare, construcţiile trebuie să fie proiectate şi executate astfel încât pe timpul unui incendiu să limiteze propagarea focului şi fumului în interiorul edificiului cât şi la vecinătăţi, dar mai ales să garanteze securitatea persoanelor aflate la faţa locului. Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, sunt necesare obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, documente care certifică îndeplinirea cerinţelor esenţiale cu privire la securitatea la incendiu.

Actul normativ aprobat are în vedere direcţionarea activităţii de avizare şi/sau autorizare către acele obiective care necesită măsuri suplimentare din punct de vedere al securităţii la incendiu, dar şi echiparea corespunzătoare cu instalaţii de protecţie la incendiu. În acest sens, valoarea de referinţă, reprezentantă de suprafaţă, s-a mărit pentru unele destinaţii, în corelare cu prevederile tehnice specifice.

Pe de altă parte, pentru categoriile de clădiri și spații care comportă o atenție deosebită din punct de vedere al riscului la incendiu, actul normativ prevede impunerea unei arii mai reduse, de exemplu de 100 mp pentru spaţiile publice amenajate la subsol, demisol sau la mansardă, respectiv de 150 mp pentru cele de învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire copii preşcolari, elevi, studenţi, bătrâni, persoane cu dizabilităţi/lipsite de adăpost, ori 200 mp pentru spaţii având destinaţia de comerţ ori producţie şi/sau depozitare, dispuse în clădiri de locuit colective.

Sunt exceptate de la avizare privind securitatea la incendiu anumite construcţii, sisteme de instalaţii, precum şi anumite construcţii sau amenajări temporare, care se supun direct autorizării privind securitatea la incendiu, dat fiind faptul că etapa autorizării, în aceste situaţii, poate asigura exercitarea unui control suficient pentru conformarea privind securitatea la incendiu.

Adoptarea noilor măsuri au ca scop scăderea costurilor administrative pentru anumiţi operatori economici, dar şi scăderea numărului de solicitări şi implicit a perioadei pentru eliberarea avizului/autorizaţiei, fără ca toate aceste aspecte să diminueze nivelul de securitate.

De asemenea, pentru a se evita crearea unor confuzii în aplicare, documentaţiile privind securitatea la incendiu a construcţiilor, elaborate şi/sau în curs de avizare/autorizare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se finalizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare la data elaborării acestora.

Pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a activităţii instituţiilor, operatorilor economici şi unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Alba, recomandăm factorilor de decizie să dispună măsurile necesare pentru însușirea prezentei hotărâri de guvern.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba