Știri
A treia ediţie pe plan mondial a „Patericului mare” se lansează la Alba Iulia
Pe 24 iunie Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia îşi celebrează hramul. Slujbele vor debuta joi, la ora 18.00, când se va oficia Vecernia Mare cu Litie, urmând a continua, de la ora 21.00, cu privegherea de toată noaptea.
Vineri se vor sluji, de la ora 0.00, Molitfele Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, Utrenia, Ceasul I cu Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Ceasul al III-lea cu Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, apoi de la ora 4.00, Canonul cel Mare de Pocăinţă şi Canonul pentru Împărtăşanie. Dimineaţa, la ora 7.00, va fi oficiat Sfântul Maslu, iar la ora 9.00 Sfânta Liturghie, şirul slujbelor finalizându-se cu o agapă.
Sărbătoarea creştină va fi întregită joi seara, de la ora 19.30, cu un eveniment publicistic de excepţie – lansarea cărţii „Patericul mare”, tradusă din greaca veche şi editată de pr. prof. univ. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Alba Iulia are onoarea de a fi al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, unde Patericul Mare e prezentat cititorilor, chiar de traducător. Include, în 1.056 de pagini, toate apoftegmele Părinţilor Pustiei, sistematizate în 22 de teme – trepte ale nevoinţelor şi urcuşului duhovnicesc. Apare în condiţii editoriale remarcabile, fiind tipărit pe hârtie specială, având copertă pânzată şi toc de carton ilustrat cu părinţii pustiei. Vorbim de a treia ediţie pe plan mondial, după cea bilingvă (greacă şi franceză) publicată la Paris (în 1993) şi încă una bilingvă (greaca veche şi nouă) publicată la Tesalonic (în 1994). Spre a-i înţelege valoarea, spunem doar că Patericul e cea mai populară carte din literatura creştină după Dumnezeieştile Scripturi.
(I.A.P.)
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știri12 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri7 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri4 ore ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului