Numele celei mai mari sărbători a creştinilor, Paştele, îşi are originea în evreiescul „pesach”. Preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii bucureştene „Sfântul Gheorghe Nou”, explică îndrudirea etimologică şi cronologică a termenului „Paşte” la evrei şi la creştini.

Ziua Învierii este ce mai mare sărbătoare a creştinilor, fiind sărbătorită încă din vremea apostolică. Vechii creştini înţelegeau prin Paşte nu doar Învierea, ci şi Cina şi Patimile Domnului. În acest sens de comemorare a Cinei este întrebuinţat cuvântul Paşte într-o epistolă apocrifă a apostolilor de la mijlocul secolului al II-lea, scrisă în Asia Mică.

IEŞIREA EVREILOR DIN ROBIA EGIPTEANĂ

Lămuriri mai multe oferă părintele Emil Cărămizaru: „Între sărbătorile anului bise­ricesc, Învierea Domnului ocupă fără îndoială locul central, poziţie determinată nu numai de amploarea ritualului specific acestei perioade, ci şi de profunda semnificaţie spirituală a praznicului. În esenţă, Paştele cuprinde în sine marea nădejde a învierii fiecăruia dintre noi şi a lumii întregi restaurate prin jertfa şi Învierea Mântuitorului. Numele sărbătorii ne trimite către tradiţia iudaică în care fiecare familie sacrifica la începutul primăverii un miel sau ied, de parte bărbătească, fără cusur (Ieşire 12, 3-6), închinându-l lui Dumnezeu, pentru ca Acesta să-şi reverse binecuvântarea peste comunitatea credincioşilor. Cu sângele animalului jertfit erau însemnate intrările locuinţelor, ca semn ocrotitor şi totodată ca mărturie a darurilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra poporului.

Acest ceremonial era însoţit de o masă rituală, caracterizată prin frugalitate şi prin ţinuta de drum pe care o purtau toţi mesenii. O dată cu ieşirea poporului evreu din robia egipteană, Paştele depăşeşte sfera strict familială, devenind sărbătoare a tuturor evreilor şi primeşte noi semnificaţii legate strâns de momentul istoric al exodului. Astfel, Paştele, aşa cum sugerează şi etimologia, aminteşte de eliberarea poporului evreu din robie şi accentuează, în acelaşi timp, faptul că Dumnezeu a lovit Egiptul şi i-a cruţat pe credincioşii Săi (Ieşire 12, 26; 13, 8).

Etimologia semită a numelui este evidentă, ebraicul pesach şi aramaicul pasha indicând ideea de trecere, cu aluzie la faptul că Dumnezeu «a trecut» peste casele evreilor aflaţi în robie, cruţându-şi astfel poporul de pedepsele date egiptenilor, amintind totodată şi de trecerea minunată a evreilor prin Marea Roşie (Ieşire 12,27).

Ulterior, tradiţia iudaică a dat noi şi noi semnificaţii acestei sărbători, ea devenind «timp al lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu», o perioadă de pelerinaj, de reculegere şi de aducere aminte. Cu timpul, ea a fost unită cu o altă mare sărbătoare legată de istoria exodului, anume de sărbătoarea Azimelor, care, calendaristic vorbind, continuă sărbătoarea Paştelui. Deşi distincte la început, cele două sărbători s-au contopit pentru a da naştere marii sărbătorii pascale iudaice, cu ri­tualuri şi obiceiuri bine stabilite, care persistă până în ziua de astăzi”.

PASQUES, OSTER, EASTER, BOCKPECENUE

Pe ce filieră a pătruns cuvântul Paşte în limba română şi cum sună în alte limbi? Părintele Cărămizaru răspunde: „Vechiul  termen iudeu  «Pascha» pătrunde şi în limba română, preluat din limba greacă cu pluralul de «Paşti».

Din  acelaşi termen provine şi termenul francez «Paques».  Amintim aici şi termenul german «Oster», iar pentru limba engleză «Easter», care, potrivit unor studii recente, au provenienţă latină, făcând referire la faptul că latinii numeau săptămâna Paştilor «hebdomata alba», iar pluralul termenului «alba» a fost folosit în anumite expresii ca «Dominica in albis» sau «Poist albas», făcând referire la sărbătoarea Paştilor. Mai tarziu, acest termen a fost tradus în germana veche «eostarum», fiind pluralul cuvântului «alba», ca mai târziu să fie preluat în germana modernă ca «Osteni», iar  în engleză «Easter». Ruşii folosesc cuvântul «Bockpecenue»,  însemnând Înviere, pentru a numi sărbătoarea Paştilor. Aşadar, termenul în sine nu presupune o identitate a Paştelui creştin cu cel iudaic, ci numai o evidentă înrudire etimologică şi cronologică”.

VALOAREA UNIVERSALĂ A ÎNVIERII

Părintele de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” se referă şi la semnificaţia creştină a sărbătorii Paştilor: „Prin întruparea Sa, Mântuitorul nostru Iisus Hristos transformă această sărbătoare, dându-i nu doar o nouă dimensiune, ci mai ales o semnificaţie cu totul spiritualizată. Păstrând semnificaţia iniţială de trecere, Paştele creştin depăşeşte sfera istorică a paşelui iudaic, sărbătorind trecerea întregii omeniri din robia păcatului şi a morţii la bucuria învierii şi a vieţii veşnice.

Astfel, caracterul strict naţional al sărbătorii iudaice este depăşit de universalitatea mântuirii către care fiecare dintre noi suntem chemaţi, indiferent de neam şi de obiceiuri. Grecescul pascho este un verb ce desemnează suferinţa, prin aceasta indicând faptul că mântuirea a fost posibilă numai prin jertfă şi prin dragostea supremă a Mântuitorului Hristos.

Astfel, «trecerea» pascală se desăvârşeşte, depăşind cadrul sărbătorii în sine, devenind o realitate transfiguratoare, aducătoare de speranţă, credinţă şi iubire creştină. Paştele creştin este prin excelenţă sărbătoarea vieţii celei adevărate. De aproape două mii de ani, creştinătatea se îndestulează din acest izvor de încredere, de nădejde şi de bucurie, ceea ce ne încredinţează că propovăduirea Sfinţilor Apostoli şi credinţa noastră au ca temelie Adevărul cel mare al  Învierii Domnului.

De aceea, Învierea este «sărbătoarea luminii şi a bucuriei», pentru că, prin moartea de bunăvoie pe Cruce şi prin Înviere, zidul despărţitor dintre Dumnezeu şi omenire a fost sfărâmat, iar împărăţia morţii, adică iadul, învins. Hristos Se aduce pe Sine Însuşi Jertfă neprihănită, trecându-ne, astfel, «de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer». Înfrăţiţi în credinţa şi nădejdea cea întru Hristos şi uniţi întru dragostea Lui, astăzi ne simţim mai mult decât în orice altă zi un singur suflet, o singură familie de fii ai lui Dumnezeu. Bucuria noastră de acum nu este şi nici nu trebuie să fie o bucurie numai pentru me­diul nostru personal, individual, familial, ci este o bucurie neţărmurită, după cum şi realitatea Învierii are o valoare universală”.

În final, părintele a spus că Paştele creştin este sărbătoarea renaşterii întregii creaţii, sărbătoarea primăverii spirituale în care fiecare dintre noi înviem la viaţa cea nouă în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.

sursa: jurnalul.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE