Campanii de prevenire
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Osteoporozei – o afecțiune care afectează mai ales femeile dar și bărbații
Organizația Mondială a Sănătății a dedicat ziua de 20 octombrie conștientizării unei boli care afectează o mare parte a populației, osteoporoza.
La nivel național nu se cunoaște un număr cert al persoanelor care sunt afectate de această boală a oaselor. Medicul ortoped Mihai Grin de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia declară că nu există o statistică în județul Alba dar majoritatea fracturilor la persoanele vârstnice vin pe fondul osteoporozei. Boala care presupune lipsa calciului din oase este mai des întâlnită la femei dar poate apărea și la bărbați. Din datele prezentate de Organizația Mondială a Sănătății reiese că la nivel mondial unul din cinci bărbați suferă o fractură cauzată de această boală. Pentru depistarea bolii pot fi realizate mai multe teste iar mai apoi medicul reumatolog sau endocrinolog poate prescrie tratament.
Silvia Surugiu
Campanii de prevenire
Cu un zâmbet mai aproape de sănătate, campanie desfășurată de DSP Alba în școli
„Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, campanie desfășurată de Direcţia de Sănătate Publică Alba, în luna martie 2023
În luna martie, Direcția de Sănătate Publică derulează campania de promovare cu tema ”Sănătate Orală”, sub sloganul „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”. Grupul țintă al campaniei îl reprezintă preșcolarii. Activitățile se vor derula în toate unitățile școlare care beneficiază de asistență medicală școlară și asistență medicală comunitară, cu suportul partenerilor.
Tipurile activităților vizate:
*sesiuni informative;
*demonstrații practice;
*vizite la cabinete medicale stomatologice;
*diseminarea informațiilor referitoare la importanţa menținerii sănătăţii orale, factorii de risc implicaţi în afecţiunile orale, modalităţi de prevenire a afecţiunilor oro-dentare, igiena orală corectă;
*distribuire de materiale informative adaptate vârstei.
În 14 și 15 martie la Colegiul Tehnic ”Apulum” din Alba Iulia s-a derulat acțiunea de informare referitoare la importanța menținerii sănătății orale din cadrul campaniei naționale de evaluare și promovarea sănătății. Evenimentul a fost posibil cu implicarea: dr. stomatolog școlar Cristea Nicoleta, dr. școlar David Luminița, as. med. Boboescu Debora, împreună cu cadrele profesorale ale instituției de la clasele 0-4. Colaboratori ai campaniei locale: Colgate (materiale promoționale) și Clinimed (vouchere).
Prin aceste acțiuni, DSP Alba se alătură Federației Internaționale a Dentiștilor, respectiv Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată pe data de 20 martie.
Acțiuni viitoare se vor desfășura la: Seminarul Teologic Alba Iulia în data de 16.03.2023 (Dr. stomatolog școlar Ciulea Andrei; Dr. școlar Angela Popa, clasele 0-4) și la Colegiul Național ”Bethlen Gabor” Aiud în data de 21.03.2023 (Dr. stomatolog școlar Denisa Diman, Dr stomatolog școlar Lucian Pană, Dr. școlar Duda Mirel, As.med Ana Maria Tokacs, clasele 0-4)
Campanii de prevenire
Campania ”Noi donăm, noi salvăm”, a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a ajuns la a treia ediție
Pe parcursul lunii octombrie se desfășoară cea de-a treia ediție a campaniei ”Noi donăm, noi salvăm” – inițiată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia – în cadrul căreia personalul medical donează sânge pentru a ajuta Centrul de Transfuzie Sanguină, dar și pentru a mobiliza, prin puterea exemplului personal, pe ceilalți oameni, indiferent de profesie, să doneze.
Prima și a doua ediție a campaniei ”Noi donăm, noi salvăm” au avut loc în toamna anului 2017, respectiv 2018. La acestea au participat mai mulți medici, asistenți, infirmieri și personal tehnic, economic și social-administrativ din cadrul spitalului.
În 2019 campania se desfășoară pe perioada unei luni întregi. Angajații SJU Alba Iulia donează, etapizat, în funcție de programul disponibil și astfel încât să nu fie afectată buna funcționare a activității medicale.
Cei care participă la înfăptuirea actului medical cunosc cel mai bine nevoia de sânge a unităților sanitare din județul Alba, iar prin acest demers încearcă să mobilizeze și alți oameni apți pentru donare. Centrul de Transfuzie Sanguină Alba Iulia se află pe Bulevardul Revoluției la nr 23-25 (Număr de telefon 0258 834 050)
Informații pentru donatorii de sânge
Sângele este cel mai prețios dar pe care cineva poate să-l ofere altei persoane. Este darul vieții. Donarea voluntară reprezintă un gest umanitar ce nu poate fi evaluat în bani, valoarea vieții oricăruia dintre noi fiind incomensurabilă.
La ora actuală, sângele nu poate fi înlocuit cu altceva din cauza structurii sale complexe și a numeroaselor funcții îndeplinite în organism. Iată de ce e bine, e necesar sa donăm sânge! Acesta nu poate fi cumpărat de la farmacie, trebuie să fie oferit de cineva.
Dintr-o pungă de sânge se pot obține trei produse sanguine, astfel că o persoana care donează poate ajuta trei bolnavi. Două din aceste produse sanguine si cele mai solicitate au perioada de valabilitate de 42 zile (globulele roșii) și de 5 zile (trombocitele). Astfel, Centrul de Transfuzie Sanguină nu poate stoca sânge pe o perioadă lungă de timp. De aici rezultă nevoia constantă de donatori de sânge.
Cu ocazia prezentării la donare se pot depista anumite boli, în urma consultației medicale și în urma testelor de sânge care se efectuează în predonare și în postdonare. Se fac următoarele analize: test pentru anemie (hemoglobina), glicemie, teste pentru: hepatita B, hepatita C, HIV/SIDA, sifilis, HTLV, ALT(pentru ficat), grupa de sânge, Rh.
Recomandări pentru donatori: dimineața, înainte de donare, se servește un mic dejun ușor, fără grăsimi și se consumă lichide cum ar fi ceai îndulcit, cafea, suc, lapte. Donatorul trebuie să vină odihnit. Nu se consumă alcool înainte de donare cu 48 ore. Nu se fumează înainte de donare și două ore după. Femeile nu au voie să doneze în perioada menstruală, când sunt însărcinate sau în perioada de lăuzie. Donatorul trebuie să vină la donare cu un act de identitate.
Drepturile celor care donează: se acorda o zi liberă, în ziua donării, conform legii, donatorul de sânge are dreptul să primească șapte tichete de masă (1 tichet = 9,57 lei), beneficiază de reducere de 50% la abonamentul pentru transportul comun pentru o perioada de o luna. De asemenea, va primi la cerere un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate.
Există și condiții: Donatorul de sânge trebuie sa fie o persoană sănătoasă și să nu facă tratament medicamentos. Să nu fi suferit de anumite boli, să nu fi avut intervenții chirurgicale sau stomatologice, tatuaje în ultimele 6 luni. Vârsta necesară 18-60 ani. Greutate: femei – minim 57 kg bărbați – minim 60 kg.
Biroul de presă al SJU Alba Iulia
Campanii de prevenire
Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân la Ighiu și Bistra, în 13 și 14 octombrie
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a 5-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.
Anul acesta, campania de testări gratuite se va desfășura în cinci județe din Ardeal, astfel că în lunile octombrie și noiembrie vor fi testate mai mult de 1000 de femei din Alba, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sibiu.
Campania începe în județul Alba și ajunge în localitățile Ighiu (13 octombrie) și Bistra (14 octombrie). Data și locul unde au loc controalele sunt afișate la Primărie și în alte puncte importante din sat.
Calendarul campaniei (lista mai poate suferi modificări):
13 octombrie la Ighiu, județul Alba
14 octombrie la Bistra, județul Alba
20 și 21 octombrie la Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud
27 octombrie la Apahida, județul Cluj
28 octombrie la Iacobeni, județul Sibiu
3 noiembrie la Săndulești, județul Cluj
4 noiembrie la Chiuiești, județul Cluj
10 și 11 noiembrie la Florești, județul Cluj
17 noiembrie la Nușfalău, județul Sălaj
18 noiembrie la Crișeni, județul Sălaj
24 noiembrie la Băișoara, județul Cluj
25 noiembrie la Căpușu Mare, județul Cluj
Voluntarii de la Asociația Studenților Mediciniști din Cluj vor face controale gratuite: la sâni (palpare, ecografie dacă e cazul și trimitere pentru mamografie gratuită), la inimă (tensiune, puls, EKG, se măsoară vârsta arterelor), la plamâni (spirometrie, se măsoară vârsta plămânilor), la alunițe (dermatoscopie, verificare pentru cancerul de piele) și pentru depistarea diabetului (măsurarea glicemiei, care trebuie luată pe stomacul gol).
1 femeie din 7 are o problemă la sâni, dar nu se duce la medic de frică sau rușine
Anul trecut, în cadrul campaniei care s-a desfășurat în cinci județe din Moldova, medicii au descoperit că 1 femeie din 7 se confruntă cu o problemă la nivelul sânilor, însă refuză să meargă la medic de frică sau rușine. De asemenea, 4 din 5 femei nu făcuseră niciodată un control medical la sâni.
“Cancerul descoperit în fază incipientă, este tratabil. Costurile tratamentelor scad, iar șansele de supraviețuire cresc. Peste 15% dintre femeile care au fost testate anul trecut au prezentat anormalități la sâni și au necesitat un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă și au fost trimise la medicul specialist”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
De aceea, în lunile octombrie și noiembrie, FABC în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, cu sprijinul Roche, Pfizer, Bristol-Meyers Squibb, Novartis, AstraZeneca, Genekor, farmacia Alphega și cu ajutorul voluntarilor de la Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM Cluj) își propune să convingă cât mai multe femei din zonele rurale și nu numai, să meargă constant la un control de specialitate, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, atunci unde este cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.
Cancerul la sân poate fi tratat dacă îl depistezi la timp
Cancerul de sân este o boală gravă, reprezentând una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România și din întreaga lume. Cu toate că este o afecțiune care se poate vindeca dacă este depistată în fază incipientă, cancerul mamar ucide anual peste 9000 de românce. Tocmai din acest motiv, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare a sânilor și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.
3 pași esențiali în depistarea precoce a cancerului la sân
- În fiecare lună trebuie să-ți palpezi singură sânii, de preferat la o săptămână după apariția menstruației. Trebuie să fii atentă la orice fel de modificare apărută în forma sau în dimensiunea sânilor: un nodul, schimbări ale aspectului pielii (încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de “coajă de portocală”), secreții sau modificări la nivelul mamelonului. Specialiștii susțin că 70% dintre cazurile de cancer de sân sunt descoperite de femei în timpul alăptării.
- Dacă observi vreuna dintre modificările de mai sus, trebuie să mergi imediat la medicul de familie.
- Ecografia sau mamografia (după vârsta de 40 de ani) sunt extrem de importante. Chiar dacă nu ai descoperit nicio problemă este foarte important să mergi la medicul ginecolog sau la medicul de familie o data la trei ani dacă ai până în 40 de ani și în fiecare an dacă ai peste 40 de ani.
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o zi
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum o zi
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului