Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Educație și Cultură

Noul Nunțiu apostolic în România, Miguel Maury Buendia și-a început misiunea oficială cu o vizita la Blaj

Publicat

în

Papa Francisc l-a numit în funcția de ambasador al Sfântului Scaun pe Excelența sa, Mons. Miguel Maury Buendia, în data de 5 decembrie 2015. După numire, prima misiune pe care numțiul a avut-o a fost ieri, la Blaj, unde s-a întâlnit cu Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, întâistătătorul Bisericii Romane Unite cu Roma.
Prin această călătorie, nunțiul apostolic a intrat în contact direct cu una dintre cele mai importante Biserici Orientale unite cu Roma, în spațiul ei propriu, în orașul gândit și creat de episcopul Inocențiu Micu Klein ca centru mitropolitan și totodată va avea ocazia de a aduce un omagiu celui mai mare poet român.
Vizita, a avut loc în 15 ianuarie 2016, și a coincis în mod fericit cu sărbătorirea nașterii lui Mihai Eminescu. La Blaj nunțiul a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Eminescu din Piața 1848 în cadrul evenimentului cultural „Porni Luceafărul…” care au marcat în acest an, Ziua Culturii Naţionale.
Excelența Sa Nunțiul Apostolic a participat mai apoi la un moment poetic susținut de elevii Şcolilor Gimnaziale din Blaj și s-a recules în Catedrala „Sfânta Treime” la mormântul episcopului Ioan Inocențiu Micu Klein și al cardinalului Alexandru Todea.

Postul de ambasador al Sfântului Scaun a fost vacant din iulie 2015, după plecarea fostului Nunțiu apostolic în România, Monseniorul Francisco-Javier Lozano.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Campanie împotriva violenței în școli, inclusiv în Alba

Publicat

în

Campanie împotriva violenței în școli, inclusiv în Alba

Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar inițiată, la debutul anului școlar 2024 -2025, de Inspectoratul General al Poliției Române ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului și consumului de droguri.
În săptămâna 16-20 septembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia, au desfășurat, în cadrul acestei campanii, 18 activități informativ-preventive în unități de învățământ gimnazial și liceal din Alba Iulia, Câmpeni, Bistra, Sânmiclăuș și Șona.  La întâlnirile avute cu elevii, polițiștii au transmis acestora recomandări și aspecte elementare privind siguranța personală, dar și privind modul de evitare a conflictelor în spațiul școlar pe care minorii trebuie să le cunoască şi să le pună în practică, pentru a reduce riscul de victimizare, respectiv: protejarea bunurilor personale, respectarea regulamentului intern al unității de învățământ, evitarea conflictelor verbale sau fizice cu colegii, comunicarea permanentă cu părinții și cu cadrele didactice, astfel încât orice problemă apărută în timpul programului școlar să fie adusă la cunoștința acestora în cel mai scurt timp posibil.
Elevii au fost informați în legătură cu consecințele consumului de droguri și au fost sfătuiți să aleagă grupuri de prieteni care au obiceiuri sănătoase și nu se abat de la normele sociale. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia, au luat parte la 8 ședințele cu părinții care au fost organizare în unități de învățământ din județ.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Care este exponatul lunii septembrie la Muzeul de Științele Naturii din Aiud

Publicat

în

Căluțul de mare, exponatul lunii septembrie la Muzeul de Științele Naturii din Aiud

Căluțul de mare este exponatul lunii septembrie la Muzeul de Științele Naturii din Aiud. 

Este un pește marin, cu aspect și comportanment totalatipice entru clasa peștilor, din care face parte.

Există aproximativ 54 de specii de căluți de mare în întreaga lume și, posibil, tot atâtea subspecii. Este adesea dificil pentru oamenii de știință să identifice căluți de mare, deoarece indivizii din aceeași specie pot varia foarte mult ca aspect.

Spre deosebire de majoritatea celorlalți pești, căluții de mare nu au solzi,având în schimb un exoschelet acătuit din plăci dure, externe, osoase.

Corpul este comprimat lateral, capul este fixat pe trunchi în unghi drept, având un bot tubular, astfel că seamănă cu capul unui cal, fenomen unic în clasa peștilor.

În muzeul din Aiud căluții de mare pot fi observați în sala a 2-a , alături de alte specii de pești marini.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Tarifele de cazare în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, neschimbate

Publicat

în

Tarifele de cazare în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, neschimbate

Tarifele de cazare în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia rămân neschimbate în anul academic 2024 – 2025, iar 22 septembrie este data limită până la care se completează cererile pentru obținerea unui loc în unul dintre cele cinci cămine.

Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat Hotărârea nr. 30/24.07.2024 prin care au fost aprobate tarifele de cazare în căminele studențești pentru anul academic 2024 – 2025.

Astfel, un student va trebui să achite lunar următoarea sumă, în funcție de căminul în care este cazat: căminele studențești nr. 1 și nr. 2 – 330 de lei, căminul studențesc nr. 3 – 350 de lei, căminul studențesc nr. 4 – 300 de lei și căminul studențesc nr. 5 – 450 de lei.

Practic acestea au fost tarifele practicate la toate căminele studențești și în anul universitar recent încheiat, an când doar la căminul nr. 3 crescuse tariful de cazare cu 20 de lei/student/lună față de anul academic 2022-2023.

Cererile de cazare se completează online până în 22 septembrie, în 25 septembrie, după ora 16.00, vor fi afișate listele cu studenții care vor beneficia de cazare, iar cazarea propriu-zisă în căminele studențești va fi efectuată între 26 și 28 septembrie, zilnic între orele 8.00 și 18.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba