Social-Economic
Amnistia fiscală nu este pentru toată lumea
Se tot vorbeşte zilele acestea despre aşa numita amnistie care nu e mai mult decât o scutire de la plată, de fapt, şi pe care nimeni nu înţelege cui îi e destinată. O scutire care se referă strict la penalităţile acumulate de un contribuabil, nu şi la dobânzile aplicate acestora. Oricum, această scutire înseamnă puţin peste şapte la sută din suma datorată. Potrivit proiectului, sunt însă o serie de condiţii de respectat pentru a primi aceste facilităţi de la stat. Amănunte afli de pe radiounirea.ro.
Orice impozit neachitat la timp către stat se măreşte automat cu 0,02 la sută pe zi. Peste penatilităţi se adaugă însă şi dobânzile aferente ceea ce, la final de an, poate însemna cel puţin 15 la sută în plus faţă de datoria iniţială. Pentru multe dintre firmele care se află în această situaţie şi care oricum nu a avut banii pentru taxe, povara fiscală este atât de mare încât se ajunge inevitabil la conturi poprite şi executări silite. Acesta este motivul principal pentru care statul a gândit proiectul privind scutirea de la plata penalităţilor, însă nu şi a dobânzilor.
În total, penalităţile se pot ridica la 7,3 la sută pe an.
Există însă o serie de condiţii pentru ca statul să anuleze aceste sume. Potrivit proiectului de ordonanţă, sunt luate în calcul doar sumele restante până la 30 septembrie 2015. Apoi, ca penalităţile să fie şterse, contribuabilul, fie firmă sau persoană fizică, trebuie să plătească până la finalul lunii martie, 2016. Plata înseamnă, de fapt, datoria iniţială plus dobânzile aferente. În cazul unei datorii de cinci mii de lei, de exemplu, dobânda se va ridica la aproape trei sute de lei.
O altă condiţie pentru anularea penalităţilor se referă la declaraţiile fiscale pe care o firmă le are de depus periodic. O singură declaraţie lipsă şi datornicul nu se mai încadrează în ceea ce finanţele numesc amnistie fiscală.
„Lucrurile arata în felul următor: nu scutim pe nimeni de taxe și impozite, toată lumea trebuie să și le plătească, nu scutim de plata dobânzilor. Ceea ce avem, practic e un stimulent. Vor fi multe companii și persoane fizice care vor putea accesa acest stimulent. Dacă îți plătești până în martie taxele la zi, dacă plătești principalul și dobânda, nu te mai pun să plătești acele penalizări, dintr un motiv pe care îl știți – cu penalizări la penalizări îl ducem în faliment și în loc să am o firmă care își plătește datoriile la zi, o să avem o firmă în faliment”, a declarat Victor Ponta.
În plus, în baza acestui proiect, firmele ar putea chiar să scape de poprirea pe conturi cât timp banii vor fi folosiţi pentru achitarea dărilor către buget.
În tot acest timp, inspectorii antifraudă raportează sume impresionante ca fiind ascunse de ochii fiscului. Aproape şapte sute de milioane de euro pe suma pe care peste 26 de mii de firme o datorează statului. Cifra se referă la primele nouă luni ale acestui an, adică exact perioada inclusă în proiectul de ordonanţă privind amnistia.
Sursa:digi 24
Societate
20 noiembrie: Ziua mondială a copiilor
Zi universală dedicată copiilor
La 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua mondială a copiilor, ce susţine solidaritatea internaţională, sensibilizarea copiilor din întreaga lume şi creşterea bunăstării copiilor.
Începând din 1990, Ziua mondială a copiilor marchează adoptarea, în aceeaşi zi, de Adunarea Generală a ONU, atât a Declaraţiei, cât şi a Convenţiei pentru Drepturile Copilului.
Declaraţia pentru Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1959, defineşte drepturile copiilor la protecţie, educaţie, sănătate, joacă, adăpost şi o alimentaţie potrivită. Preocupată de vulnerabilitatea femeilor şi a copiilor în situaţii de urgenţă şi de conflict, Adunarea Generală a invitat, în 1974, statele membre să respecte Declaraţia privind protecţia femeilor şi a copiilor aflaţi în situaţii de urgenţă şi conflicte armate. Declaraţia interzicea atacurile sau închisoarea femeilor civile şi a copiilor şi susţinea în totalitate drepturile femeilor şi copiilor în timpul conflictelor armate. În 1978, Comisia pentru Drepturile Omului a prezentat un proiect de Convenţie privind Drepturile Copilului, în vederea examinării, unui grup de lucru al statelor membre, agenţiilor şi organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale. Anul 1979 a fost declarat Anul internaţional al copilului, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei pentru Drepturile Copilului.
La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU adopta Convenţia pentru Drepturile Copilului, apreciată ca fiind realizarea majoră pentru drepturile omului, recunoscând rolul copiilor ca actori sociali, economici, politici, civili şi culturali. Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile.
România a fost printre primele state care au semnat şi ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. În 2004, a fost adoptată Legea nr. 272 pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor (republicată în temeiul art. V din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare), care reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile cu protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.
sursa: agerpres.ro
Societate
19 noiembrie: Ziua cercetătorului şi proiectantului din România
Zi dedicată în România cercetătorului și proiectantului
La 19 noiembrie este celebrată, în România, Ziua cercetătorului şi proiectantului.
Stabilirea datei face trimitere la ziua în care s-a născut, în 1912, savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.
Această zi este marcată din anul 1994, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 317 din 16 noiembrie 1994.
Ziua cercetătorului şi proiectantului este celebrată în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude (Universitatea Liberă Bruxelles) şi cu profesorul Christian de Duve (Universitatea ”Rockefeller” New York), al premiului Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.
George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza ”Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului ”Membrii Academiei Române” (2003).
În anul 1946, a plecat în Statele Unite ale Americii, în calitate de profesor invitat la Institutul Rockefeller din New York, unde, în 1961, a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară. Din 1972, a condus Departamentul de Biologie Celulară al Universităţii Yale din New Haven (Connecticut).
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.
Începând din 1965, a susţinut direct cercetarea românească în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, realizare a cercetătorilor români Nicolae Simionescu şi Maya Simionescu.
Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: ”Premiul Passano” (1964), ”Premiul Albert Lasker” (1966), ”Premiul Hurwitz” (1970) şi ”National Medal of Science” (1986).
A fost ales membru al unor prestigioase instituţii, precum: Academia de Arte şi Ştiinţe din New York, Academia Americană de Ştiinţe. De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975). În 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific internaţional în onoarea sa, prilej cu care s-a hotărât ca universitatea să constituie un fond de finanţare în domeniul cercetării care să poarte numele marelui savant român – ‘„George E. Palade Fellowship Fund”.
În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a distins pentru întreaga sa activitate ştiinţifică cu Ordinul ”Steaua României” în grad de Colan.
George Emil Palade s-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008.
sursa: agerpres.ro
Societate
16 noiembrie: Ziua internațională a toleranței
Zi internațională dedicată toleranței
Ziua internaţională a toleranţei este marcată în fiecare an, la 16 noiembrie, pentru a da un îndemn la înţelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violenţă şi ură.
Această zi a fost proclamată în cadrul Conferinţei generale a UNESCO de la Paris, la 16 noiembrie 1995. Cu acest prilej statele membre UNESCO au adoptat ”Declaraţia principiilor toleranţei”, enunţată în 1986, ce defineşte termenul de toleranţă ca fiind respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii şi bogăţiei culturale, a manierelor de exprimare, a calităţii noastre de fiinţe umane.
În 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 51/95, a invitat ţările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acţiuni de promovare a toleranţei şi păcii, prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ, cât şi publicul larg. Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe şi acţiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetăţeni să aibă atitudini tolerante. Manifestările îi vizează atât pe copii, cât şi pe adulţi, iar educaţia pentru toleranţă, mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranţei, trebuie îndreptată împotriva fricii şi excluziunii şi către dezvoltarea capacităţii indivizilor de a judeca liber şi independent. Astfel, pot fi prevenite nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea care sunt forme ale intoleranţei.
Toleranţa înseamnă, în esenţă, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaşte şi de a respecta convingerile altora. Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, democraţia şi statul de drept. Este cel mai puternic fundament pentru pace şi reconciliere, un principiu de bază al democraţiei şi dezvoltării durabile, implicând respingerea dogmatismului şi absolutismului şi asigurând supravieţuirea societăţilor multietnice şi multiculturale. Înseamnă, totodată, îngăduinţă, indulgenţă, răbdare, şi se poate exprima la orice nivel, de la individ la stat.
Într-o lume şi într-o perioadă a mondializării, a diversităţii şi a mobilităţii, toleranţa în familie, în comunitate sau între state, este mai necesară ca oricând. Liderii mondiali au recunoscut acest lucru prin adoptarea Declaraţiei Mileniului în anul 2000, plasând toleranţa printre valorile fundamentale care stau la baza relaţiilor internaţionale în secolul XXI.
Aşadar, ONU se angajează să consolideze toleranţa prin încurajarea înţelegerii reciproce între culturi şi popoare. Acest imperativ se află în centrul Cartei ONU, precum şi al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, şi este mai important ca niciodată în această perioadă, în care sunt manifestări ale extremismului şi pe fondul intensificării conflictelor, caracterizată printr-o desconsiderare fundamentală a vieţii umane.
sursa: agerpres.ro
-
Știriacum o zi
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 21 de ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 18 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului