Știri
Mâine, a treia ediție a ”Zilei Vânătorilor și Pescarilor” sărbătorită de AJVPS Alba
Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Alba (AJVPS) va organiza sâmbătă, 26 septembrie 2015, de la ora 10.00, la Complexul Vânătoresc ”Lupoaia”, din satul Hăpria, comuna Ciugud, situat pe drumul spre localitatea Dumitra, cea de-a III-a ediție a ”Zilei Vânătorilor și Pescarilor”, celebrându-l pe Sf. Mucenic Eustațiu, ocrotitorul vânătorilor, a declarat directorul AJVPS Alba, Nicolae Onețiu.
La eveniment sunt așteptați să participe președinții, vicepreședinții și secretarii celor 5 cluburi ale AJVPS Alba (Alba Iulia, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș), șefii de grupă, paznicii, alți vânători și pescari, oameni de afaceri, colaboratori și alți invitați cum sunt primarul Mircea Hava sau prefectul Gheorghe Feneșer, în total 200 – 250 de persoane. În deschidere, va avea loc un seminar de instruire a participanților pentru noul sezon de vânătoare care a debutat în această lună, urmată de sărbătorirea ”Zilei Vânătorilor și Pescarilor”, care va cuprinde un concurs gastronomic de ceaune cu preparate vânătorești și o serbare câmpenească. Totodată, va fi amenajată o expoziție de trofee de vânătoare și vor exista o expoziție de câini din rasa Copoi ardelenesc, dar și standuri cu vânzare de haine și ustensile vânătorești.
Citește și Lege cu dedicație: străinii care vor să vină la vânătoare în țara noastră vor plăti taxe mai mici
*Sf. Mucenic Eustațiu, primul protector creștin al vânătorii
Eustațiu, care inițial se numea Placidus, a fost un ofițer roman în serviciul împăratului Traian și era vânător. Într-o zi, în timp ce era la vânătoare, s-a apropiat de cel mai mare dintre cerbii aflați într-un grup, ca să-l vâneze, dar a avut o viziune: cerbul purta u crucifix între coarnele iluminate de o lumină strălucitoare. Placidus a auzit o voce care i-a spus: „Placidus, de ce mă prigonești? Vei suferi mult de dragul lui Hristos”, realizând atunci că este martorul unui miracol dumnezeiesc, motiv pentru care s-a convertit la creștinism împreună cu soția sa și cei doi fii ai lor. De atunci, a renunțat la vânătoare și a devenit ocrotitorul sălbăticiunilor din pădure. În prezent, asociațiile de vânători din Europa, inclusiv cele ale Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, îl sărbătoresc pe Sf. Mucenic Eustație ca protector al vânătorii, în apropierea echinocțiului de toamnă, când este perioada de boncănit (reproducere) la cerbi, în 20 septembrie, declarată ”Ziua Vânătorilor și Pescarilor”. ”Am organizat prima ediție la Alba Iulia, în anul 2013, cu prilejul Congresului AGVPS, la care au participat delegați din toată țara și care a fost o reușită deplină, anul trecut s-a desfășurat cea de-a doua ediție, iar acum am ajuns la cea de-a treia ediție, pentru că dorim să transformăm această manifestare într-una de tradiție pentru vânătorii și pescarii din asociația noastră”, a spus directorul Nicolae Onețiu. AJVPS Alba are în prezent circa 700 de vânători și peste 3.000 de pescari cotizanți.
Știri
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice: Licitația, lansată în SEAP
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice
Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de execuție cu verificarea tehnică a proiectului, asistență tehnică din partea proiectantului, montarea echipamentelor și bransarea la rețeaua de energie electrică.
Valoarea estimată a proiectului este de 2.521.008,40 lei, fără TVA.
Proiectul „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare”, este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul local, Subinvestiția I.1.3 Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, puncte de reîncărcare vehicule electrice” .
Locațiile propuse sunt următoarele:
1. Parcarea de pe – B-dul. 1 Decembrie – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare tip 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
2. Parcarea de pe B-dul Revoluției 1918 – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare tip 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
3. Parcarea de pe Str. Septimiu Severus – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
4. Parcarea de pe B-dul Republicii (Bazin Olimpic) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
5. Parcarea de pe Str. Crisan (Arhiva) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
6. Parcarea de pe Str. Iașilor – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
7. Parcarea de pe Str. București – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
8. Parcarea de pe Str. Trandafirilor – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
9. Parcarea de pe Str. Vasile Alexandri (parcare hotel militar) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
10. Parcarea din Piața Consiliul Europei – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
11. Parcare Stadion Micesti – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2).
12. Parcarea de pe Str. Mitropolit Alex Sterca Șuluțiu – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
13. Parcarea de pe Str. Francisca – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
14. Parcarea de pe Calea Moților (Zona Kaufland) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC ( încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
15. Parcarea de pe Strada Brândușei (între Strada Lalelelor si Bulevardul 1 Decembrie 1918) – stația propusă va asigura încărcarea a două automobile simultan la o putere maximă de 22 kW AC (încărcare type 2) și 50 kW DC (încărcare CHAdeMO sau COMBO), în funcție de tipul încărcării dorit.
Știri
29 noiembrie: Reuniune științifică de biblioteconomie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Reuniune științifică de biblioteconomie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 29 noiembrie 2024, cea de-a două zi destinată sărbătoririi Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va debuta la ora 10:00 cu reuniunea științifică a bibliotecarilor din județul Alba.
Conferința din cadrul acestei reuniuni va fi susținută de doamna Silvia Nestorescu, coordonator al programelor de formare profesională în domeniul biblioteconomiei.
Tema abordată poartă titlul „Un bibliotecar pentru comunitate” iar reuniunea științifică va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Conferința cu tema „Un bibliotecar pentru comunitate” va fi urmată de prezentarea unor volume de specialitate și de o sesiune de un dialog între invitata specială și participanți.
Manifestarea științifică face parte din seria de activități culturale destinate sărbătoririi bibliotecii județene, activități organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Ajunul Sfântului Andrei: Care sunt tradițiile, obiceiurile și superstițiile zilei
Despre Sfântul Andrei se știe că ar fi fost stăpânul fiarelor sălbatice și, în ajun de sărbătoare, le dă voie acestora să umble pe la toate răspântiile și pe toate drumurile
Totodată,sărbătoarea Sfântului Andrei este o sărbătoare a lupilor. Conform spuselor populare, în noaptea de Sfântul Andrei lupoaica va lua pui pentru a-i naște în noaptea de Sfântul Gheorghe.
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular
Se zice că în noaptea de Sfântul Andrei toate animalele vorbesc, iar oamenii care le ascultă vor muri.
O tradiție veche ne spune, de altfel, că în ajunul Sfântului Andrei copii din flori se vor face strigoi.
Se știe despre strigoi sau strigoaice că sunt duhuri de bărbați sau de femei moarte care, în această noapte, se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi sau strigoaice se mai cheamă și unii bărbați sau femei în viață, care au coadă și care în această noapte își părăsesc cuiburile.
Un vechi obicei ne învață că pentru a ne apăra de aceste duhuri rele trebuie să ascundem coasele, să facem cruce la toate ușile și ferestrele casei cu usturoi și să întoarcem cu gura în jos toate vasele.
Totuși, dacă strigoii nu vor găsi un loc pe unde să intre în casă, vor căuta să-i cheme pe cei dinăuntru afară. Strigoii vor veni și vor striga la fereastră: “ai mâncat usturoi?”, iar dacă oamenii îi vor răspunde, acesta îi va muți, iar dacă nu, atunci strigoii se vor îndepărta.
În noaptea de Sfântul Andrei se practică și obiceiuri. “Bocetul Andreiului” este un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creștine a Sfântului Andrei peste Anul Nou. Astfel, fetele, după confecționarea unei păpuși din cârpe, numite Andrei, o așează pe o laviță și încep să o jelească ca pe un mort.
Un alt obicei des întâlnit în noaptea de Sfântul Andrei este acela de a mânca turtă înmuiată în usturoi și de a serba această noapte cu mâncăruri gătite în usturoi.
De sfântul Andrei femeile fac câte două lumânări și un colac pe care le vor duce la biserică, iar la întoarcere vor lua o lumânare și, cu ea aprinsă, în noaptea de Sfântul Andrei, vor ocoli curtea și oborul vitelor pentru a fi ferite de boli.
Există, în ajunul Sfântului Andrei, o serie de superstiții, dintre care:
– În noaptea de Sfântul Andrei nu se mătură casa, că-ți vor mânca lupii vitele;
– Cine va lucra în noaptea de Sfântul Andrei sau în ziua de Sfântul Andrei se va îmbolnăvi de ciumă;
– În ajunul Sfântului Andrei se descântă sare, se îngroapă sub pragul staulelor de vite, apoi a doua zi se va scoate și se va da vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăjitoare;
– După cum va fi vremea în noaptea de Sfântul Andrei așa va fi și iarna care a început;
– Dacă în noaptea de Sfântul Andrei luna va fi plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă;
– Dacă în noaptea de Andrei luna va fi plină și cerul întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari și grele.
-
Știriacum o săptămână
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o săptămână
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum o săptămână
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 2 săptămâni
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum o săptămână
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 5 zile
De la Weissenburg „oraș alb”, Karlsburg „oraș al lui Carol”, la Alba Iulia: Nume legate de istoria vie a orașului