Rămâi conectat

Știri

Un nou tip de concediu pentru salariaţi. Condiţiile în care se acordă

Publicat

în

Salariaţii părinţi vor putea să beneficieze de un nou tip de concediu, potrivit unui proiect de act normativ adoptat miercuri, în şedinţă de Guvern. Este vorba despre un concediu special de 90 de zile pe care un potențial părinte care dorește să adopte un copil și-l poate lua. El va primi o indemnizație lunară, iar perioada de concediu va fi considerată vechime în muncă.Detaliile le afli de pe radiounirea.ro.

Art.46 1 – (1) Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale și asimilate acestora sau, după caz, 6 activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoana îndreptățită, poate beneficia, pe toată durata încredințării copilului în vederea adopției, de un concediu de acomodare cu o durată de maxim 90 de zile precum şi de o indemnizaţie lunară, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 6,8 ISR.
2. Concediul şi indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activității. Cererea se completează potrivit modelului ce va fi aprobat prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.
3. Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc și se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei
4. Persoanele îndreptățite cărora li s-au stabilit drepturile prevăzute la alin.(1) nu pot beneficia, pentru copilul încredinţat în vederea adopţiei, de drepturile acordate în baza art. 2 și 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Pe perioada concediului prevăzut la alin.(1), persoana îndreptățită beneficiază de plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul contribuției se calculează prin aplicarea cotei procentuale, prevăzută de lege, la valoarea indemnizației acordate.
6. Fondurile necesare plății indemnizației prevăzute la alin. (1), a contribuției prevăzute la alin.(5), cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
7. Cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează la direcția județeană și a Municipiului București de muncă și securitate socială în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința persoana îndreptățită.
8. Calculul şi plata indemnizaţiei, inclusiv a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, se fac de către direcția județeană și a Municipiului București de muncă și securitate socială şi se achită, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, în cont bancar sau la domiciliul acestuia, respectiv la casa de asigurări de sănătate în cărei rază teritorială domiciliază sau își are reședința persoana îndreptățită sau în a cărei evidență se află aceasta.
9. Procedura de plată a indemnizației care se acordă pe perioada concediului de acomodare se aprobă prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei. Art.462 Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei încetează cu ziua următoare celei în care se produce una din următoarele situaţii: a) s-a împlinit termenul de 90 de zile pentru acordarea concediului de acomodare; b) la cererea persoanei îndreptăţite; c) copilul a împlinit 18 ani; d) a avut loc decesul copilului; e) persoana îndreptăţită care urma să adopte în calitate de persoană singură a decedat; f) a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei.

Citește și Ce trebuie să știm despre compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate

Art. 463 (1) Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei se suspendă cu ziua următoare celei în care se produce una din următoarele situaţii: a) s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgenţă; b) a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei.
2. Suspendarea prevăzută la alin.(1) încetează în ziua următoare celei în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus revenirea copilului la persoana/familia la care fusese încredinţat în vederea adopţiei sau, după caz, în ziua următoare celei în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus respingerea revocării încredinţării în vederea adopţiei.
3. Reluarea drepturilor suspendate se face la cererea persoanei îndreptăţite, începând cu data depunerii acesteia, dacă nu au intervenit situaţii care să determine încetarea drepturilor.
Art.464 – (1) Asupra drepturilor prevăzute la articolul 461 alin.(1) nu se datorează impozit şi nici contribuţiile sociale obligatorii stabilite de lege, cu excepția contribuției de asigurări sociale de sănătate, care se plătește în condițiile art. 461 alin.(5).
2. Perioada concediului prevăzut la art. 461 alin.(1), constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
3. Perioada concediului prevăzut la art. 461 alin.(1) constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare și se valorifică pentru obţinerea prestaţiilor de asigurări sociale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare și a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum și în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare.
4. Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului, pentru stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale, din sistemul public de pensii, se utilizează 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.
5. Perioada concediului prevăzut la art. 461 alin.(1) constituie vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.
6. În situația în care indemnizația a fost acordată și pe perioada în care s-a dispus încetarea sau suspendarea concediului și indemnizației prevăzute la art. 461 alin.(1), sumele acordate cu titlu necuvenit se recuperează de la persoana îndreptățită în condiții similare celor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor 8 pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pentru alte beneficii de asistență socială.
Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani

Publicat

în

Trasul clopotelor este un obicei care datează de sute de ani însă puțini s-au gândit ce înseamnă cu adevărat acest ritual repetat în anumite zile

Motivul real pentru care bat clopotele la biserică! În funcție de modul în care se trag clopotele, omul poate intui dacă este vorba despre începutul unei slujbe, anunțarea unui deces sau o sărbătoare. Obiceiul a început din necesitatea de a da de veste oamenilor având în vedere că într-o anumită perioadă, calendarele şi orologiile nu erau pe toate străzile.

Clopotele, împreună cu toaca, se trag atunci când încep slujbele sau marchează momente importante din cadrul lor. Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile liturgice, fie în combinaţie cu toaca şi, de regulă, după baterea acesteia, fie singure. Bătutul clopotelor se face, ca şi toaca, la începutul slujbelor importante şi la unele momente de seama din cadrul acestora, la slujba de seară, la miezul nopţii, de dimineaţă, la începutul Sfintei Liturghii

„Trebuie să aducem la cunostinţa oamenilor învăţătura creştină. N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, ceva care ne atrage atenţia: Cheamă viii, plâng morţii, împrăştie viforele! Împrăştie dracii şi trăsnetele.”, spune părintele Arsenie Papacioc

Inscripţiile întâlnite pe vechile clopote creştine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mântuire şi vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: „În tot pământul a iesit vestirea lor.“ Misiunea acestora se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor:

«Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng». Pe ele se mai întâlnesc însă şi alte cuvinte, precum: «Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile». Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene şi inscripţii, explică Teodor Danalache.

Muzica produsă de clopote este înălţătoare şi, totodată, prezintă un criteriu al armoniei universale. Clinchetul clopotelor sau al clopoţeilor are însă pretutindeni putere de purificare; alungă duhurile rele sau măcar avertizează de apropierea acestora.

Clopotele au fost folosite în trecut pentru a anunţa război, incendii, ciumă sau pentru a anunţa victorii sau pace. Încă de la începutul Epocii Bronzului, toate oraşele şi satele din China aveau câte un turn ce adăpostea un clopot destinat anunţării orei. De asemenea, acest clopot suna şi la apariţia unui incendiu sau a unor calamităţi naturale, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

De la Weissenburg „oraș alb”, Karlsburg „oraș al lui Carol”, la Alba Iulia: Nume legate de istoria vie a orașului

Publicat

în

De-a lungul secolelor, până să aibă această denumire, orașul Alba Iulia a avut mai multe nume, precum Apulum, Bălgrad, Gyulafehérvár, Weissenburg sau Karlsburg

Toate aceste nume spun multe despre istoria vie a orașului.

Apulum, a fost denumirea care deriva de la Apoulon, numele cetății dacilor apuli de pe Piatra Craivii, de lângă actualul oras Alba Iulia și desemna castrul roman, cu rădăcini dacice, construit pentru soldații Legiunii a XIII-a Gemina, în urma cuceririi Dacicei de către Traian.

Apulum, de altfel, era cel mai mare oraș al Daciei romane, deși capitala acesteia era Ulpia Traiana Sarmizetetusa, iar fortificaţie sale se întindea pe o suprafaţă de 20,73 hectare. În jurul castrului au apărut ulterior o aşezare civilă pe care administraţia romană a denumit-o Apulum în amintirea triburilor dace autohtone.

Mai apoi, în timpul împăratului Marcus Aurelius, aşezarea Apulum a fost ridicată la rang de municipiu, primind titlul de Municipium Aurelium Apulense. Castrul a devenit în anul 118 reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, şi un de centru meşteşugăresc şi comercial, important port la râul Mureş,iar sub Septimius Severus (193-211) Colonia Nova Apulense.

Apulum mai era numit în acele vremuri şi Cryosopolis – Oraşul de Aur, fiind un puternic şi bogat centru de raspandire a romanizării în zonă, precum şi cel mai mare oraş nord-dunărean din Dacia, motive pentru care era considerat centrul Daciei Felix.

După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei , a urmat perioada invaziei popoarelor migratoare si de constituirea primelor formatiuni statale romanesti .

Bălgrad („castel alb”) este, apoi, numele pe care slavii l-au atribuit orașului în secolele VIII-IX, cu referire directă la piatra albă de calcar care alcătuia zidurile Castrului Roman.

În cadrul statului maghiar întemeiat în anul 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe), după numele celui care a făcut din Alba Iulia centrul voievodatului său.

Românii i-au zis întotdeauna simplu, pe limba lor, – Alba.

Alba Iulia a fost menţionată în documente pentru prima oară în anul 1177, Alba când localitatea era deja cetate regală

Orasul a avut si numele germanic Weissenburg („oras alb”) și, mai apoi, Karlsburg („oraș al lui Carol”), în onoarea împaratului Carol al VI-lea.

Cea mai importantă denumire a sa a rămas, însă, Alba Iulia, denumire pomenită pentru prima oară în 1199, desemnând atât piatra albă a cetății, cât și apartenența sa la vechiul voievodat al lui Iula.

Orașul a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala politică a Principatului Transilvaniei.

Între 1595-1596, sub Sigismund Báthory, respectiv între 1600-1601, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală sub sceptrul marelui voievod muntean.

La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.

În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și a reginei Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului si rolul său de capitală istorică, numele sau ramanand asociat pentru totdeauna cu dezideratul de unitate a românilor .

Sursa:cersipamantromanesc.wordpress.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

23 noiembrie: „Zborul Marii Uniri”: Misiune secretă ce avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918

Publicat

în

Cu numai o săptămână înainte de Marea Adunare de la Alba Iulia, doi voluntari, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au îndeplinit o misiune secretă care avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918

Despre acest extraordinar episod din istoria noastră manualele nu vorbesc. Desfășurată în condiții extreme, misiunea a fost un succes și avea să rămână consemnată doar în lucrări militare și în memorii, sub denumirea de „Zborul Marii Uniri”.

Pe la începutul lunii noiembrie 1918, „fierberea” din Transilvania denota, fără echivoc, dorința fermă de unire a acestei provincii cu ţara. Tratativele purtate la Arad între Consiliul Național Român Central și reprezentanții guvernului maghiar constituiau o recunoaștere a acestei stări și a faptului că românii transilvăneni sunt stăpâni pe situație și că lucrurile vor evolua în direcția iminentei uniri. Rezultatul tratativelor, precum și opinia guvernului român refugiat la Iași referitoare la Unirea cu ţara trebuiau cunoscute de ambele părți ale Carpaților. În această situație, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea peste munți, la Blaj, a unui avion care să transporte de urgență documente deosebit de importante în vederea bunului mers al acțiunii.

La -40 de grade Celsius

Pentru îndeplinirea misiunii s-a recurs la voluntari. Dintre cei care s-au oferit să o îndeplinească au fost selectați aviatorul Vasile Niculescu (un absolvent de seminar teologic, care a urmat școala de pilotaj, gata să-și piardă viața în timpul unui atac german, în iulie 1917) și căpitanul Victor Precup, trimisul Marelui Cartier General, originar din Transilvania. Primul mai trecuse cu avionul peste Carpați în campania din vara lui 1917 și lansase manifeste în Ardeal, după cum aflăm dintr-un studiu semnat de Rareș Hădărean și publicat pe site-ul „Liga Militarilor Profesioniști”. De data aceasta, situația era cu totul specială: iarna, extrem de geroasă, benzina nu ajungea și pentru întoarcere, iar pornirea motorului devenea foarte dificilă, mai ales că avionul Farman 40 avea carlinga deschisă, zbura la 2.600 m altitudine, la o temperatură de aproape -40 de grade Celsius. În acest scop, avionului i s-a mai adăugat un rezervor, iar cei doi mesageri, îmbrăcați în costume groase și cu fețele acoperite cu un strat de parafină, au renunțat la armament și la parașute. Aveau asupra lor doar o hartă de zbor și o busolă. În carlingă se aflau o geantă militară sigilată, cu documente secrete, printre care și scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Brătianu către conducerea Consiliului Național Român Central, și un sac cu manifeste, care trebuiau lansate la Blaj, după cum reiese din volumul „Războiul aerian deasupra României (1916-1918)”, semnat de Valeriu Avram și Valeriu Nicolescu.

Zborul s-a efectuat la data de 23 noiembrie 1918. Avionul a decolat de la Bacău și a aterizat pe Câmpia Libertății din Blaj, în apropierea statuii lui Avram Iancu, la ora 13:35, după 2 ore și 15 minute de survol.

„Prima solie a mântuirii”

Imediat după aterizare, aparatul a fost înconjurat de numeroși oameni, veniți să-i felicite pe cei doi soli ai Unirii. Căpitanul Virgil Pop, împreună cu o grupă de studenți care făceau parte din garda orașului, dotați cu o mitralieră, a preluat paza aparatului. „Peste puțin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem era înconjurat de o mare mulțime de blăjeni și țărani din satele apropiate, trecuți îmbră­cați prin apa Târnavelor. Am rămas mut și fără simțire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le știri ce le umpleau sufletul de bucurie (…) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean și țăran au căutat să dea mâna cu noi, să ia la fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, scria Vasile Niculescu în memoriile sale, evocate în volumul menționat mai sus.

La rându-i, ziarul local „Unirea” scria: „Din Țara Românească ne-au sosit azi la ora 1.d.d (după-amiază, n.r.) locotenentul pilot Niculescu din Armata română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat din toate părțile, aclamând aeroplanul în culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpia Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților care ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorii străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor”.

Misiune îndeplinită

Din memoriile aviatorului Vasile Niculescu mai aflăm că după ce s-a plimbat pe străzile orașului cu colegul său de zbor, aclamați de la ferestre și balcoane, au fost conduși la Palatul mitropolitan, unde au fost întâmpinați de Vasile Suciu, Mitropolitul Bisericii Unite a Blajului. Acolo s-a întrunit Comitetul Național, iar în acea noapte au fost anunțate toate centrele românești despre sosirea avionului. Tot atunci, Comitetul a hotărât Unirea cu Patria-mamă și întrunirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia la 1 Decembrie.

Împreună cu aceste hotărâri, solii din Regat, în dimineața zilei de 24 noiembrie, au mers la avion, unde zăpada fusese permanent îndepărtată, iar aerul încălzit cu lemne aprinse, au pregătit aparatul de zbor, în timp ce „blăjenii, într-un cor, cântau cântece naționale patriotice”, după cum își amintește aviatorul Niculescu. Apoi, la ora 11:25, s-au ridicat în aer, cu carlinga avionului plină cu flori și cu zeci de mesaje scrise pe aripile de pânză ale aparatului și au aterizat la Bacău, la ora 14:00. În ziua următoare, cei doi și-au continuat drumul la Iași, unde au aterizat la ora 10:00, pentru a raporta îndeplinirea misiunii.

Mai târziu, acest act a fost considerat „Zborul Marii Uniri” și, în condițiile de atunci, sosirea soliei la Blaj „a însemnat pentru popor mai mult decât cea mai abilă acțiune diplomatică”, un punct major premergător actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.

În vara anului 1919, la 23 iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acțiuni de recu­noaștere în Transnistria a aterizat pe liniile bolșevice, iar Vasile Niculescu a fost luat prizonier la Odessa pentru o lună. Cariera lui aviatică a încetat în 1926. În perioada Epocii de Aur a trăit o vreme la Bu­curești.

La 23 noiembrie 2008, zborul istoric executat de el a fost reeditat de către autoritățile locale din Bacău și cele din Blaj cu un elicopter militar.

Vasile Niculescu a trăit până aproape de 90 de ani, lucrând ceasornicar, stingându-se din viață la 24 aprilie 1981, într-un trist și nemeritat anonimat. Doar literatura de aviație îl mai ține minte. El este înmormântat în cimitirul din Rădăuți, singurul din țară „tăiat” în două de o cale ferată…

Sursa:ziarullumina.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba