Mai mult, atunci cand intervin situatii neprevazute pe parcursul calatoriei, de exemplu intarzierea mijlocului de transport, anularea cursei, pierderea bagajelor, pasagerii pot solicita operatorilor de transport plata unor despagubiri care pornesc de la 200 de euro si pot ajunge chiar si la 21.000 euro.
Despagubirile in cazul zborului cu avionul pot depasi 1.200 de euro
Potrivit europa.eu, pasagerii care calatoresc cu avionul au anumite drepturi, care se aplica in situatiile in care programul de zbor este perturbat din cauza intarzierilor, anularilor si suprarezervarilor.
De asemenea, aceste drepturi se aplica si in situatiile in care se decoleaza de pe orice aeroport situat in UE sau se aterizeaza pe teritoriul UE la bordul unei aeronave apartinand unui transportator aerian din UE sau Islanda, Norvegia ori Elvetia.
Daca pasagerilor nu li se permite imbarcarea, zborul este anulat ori s-au facut rezervari peste limita locurilor disponibile, atunci acestia dreptul:
- fie sa isi continue calatoria folosind mijloace de transport comparabile,
- fie sa obtina rambursarea pretului biletului si, daca este cazul, sa beneficieze de transport gratuit inapoi la punctul de plecare.
In situatia in care avionul are intarzieri mai mari de cinci ore, calatorii au dreptul la rambursarea costului biletului, mentioneaza europa.eu.
Atentie! Din momentul in care pasagerii accepta solutia rambursarii, compania aeriana este scutita de obligatia de a le asigura continuarea calatoriei sau de a le oferi alt tip de asistenta.
In cazul in care pasagerilor nu li se permite imbarcarea, zborul este anulat sau ajung la destinatia finala, inscrisa pe bilet, cu o intarziere de peste 3 ore conform europa.eu, acestia pot sa primeasca si despagubiri intre 250 si 600 de euro, in functie de distanta, dupa cum urmeaza:
Zboruri in interiorul UE:
- sub 1.500 de km: 250 de euro
- peste 1.500 de km: 400 de euro
Zboruri intre un aeroport din UE si unul din afara UE:
- sub 1.500 de km: 250 de euro
- intre 1.501 si 3.500 de km: 400 de euro
- peste 3.500 de km: 600 de euro
Daca operatorul aerian va oferi un zbor alternativ, cu un orar asemanator, atunci valoarea despagubirii poate sa scada cu 50%.
Atentie! Potrivit sursei citate, calatorii NU au dreptul la despagubiri pentru anulari daca:
- zborul a fost anulat din motive exceptionale, de exemplu din cauza conditiilor meteo nefavorabile;
- au fost informati ca zborul este anulat cu 2 saptamani inainte de ziua plecarii;
- li s-a oferit un zbor alternativ pe aceeasi ruta, cu un orar de zbor asemanator
Totusi, chiar daca acestia nu au dreptul la despagubiri pentru circumstante exceptionale, operatorul trebuie sa le propuna una din urmatoarele variante:
- rambursarea costului biletului (intreg sau corespunzator segmentului de zbor pe care nu l-au parcurs);
- o alta modalitate de transport pana la destinatia finala, cu prima ocazie;
- reprogramarea zborului la o data aleasa de acestia (in functie de locurile disponibile).
In ceea ce priveste bagajele, daca acestea sunt pierdute, deteriorate sau au sosit cu intarziere, atunci calatorii pot avea dreptul la o despagubire din partea companiei aeriene, de pana la aproximativ 1.220 de euro.
Mai mult, daca in bagaje sunt transportate obiecte de valoare, atunci calatorii pot inainta companiei aeriene o declaratie speciala contra cost, cel tarziu in timpul formalitatilor de check-in, situatie in care ar putea obtine despagubiri mai mari de 1.223 de euro, informeaza sursa citata.
Cei care calatoresc cu autobuzul si autocarul au dreptul la cazare atunci cand plecarea este anulata
Calatorii care parcug cu autobuzul sau autocarul distante de peste 250 de km si care au ca punct de plecare sau destinatie o tara din UE beneficiaza de anumite drepturi, in situatia in care rezervarea pe care au facut-o se anuleaza sau exista o intarziere de peste doua ore, este mentionat pe europa.eu.
Astfel, acestia pot solicita sa li se ramburseze costul biletului si, daca este necesar, sa li se asigure transportul gratuit catre punctul initial de plecare – de exemplu, daca intarzierea sau anularea ii impiedica sa isi indeplineasca scopul calatoriei. De asemenea, acestora li se poate asigura transportul, in conditii similare, catre destinatia finala, in cel mai scurt timp si fara costuri suplimentare.
In caz contrar, calatorii au dreptul sa depuna o plangere si sa solicite rambursarea costurilor si o despagubire echivalenta cu 50% din pretul biletului.
Conform europa.eu, daca durata deplasarii pe distante lungi de peste 250 de km depaseste trei ore, iar plecarea este anulata sau se efectueaza cu o intaziere de peste 90 de minute, calatorii au dreptul la:
- gustari si bauturi racoritoare – in functie de intarziere sau de durata asteptarii;
- cazare, daca este necesar, pentru cel mult doua nopti, la pretul maxim de 80 de euro pe noapte. Transportatorul nu este obligat sa asigure cazarea daca intarzierea este cauzata de conditii meteorologice extreme sau de dezastre naturale.
Calatorii au dreptul la despagubiri si in cazul in care sunt raniti intr-un accident de autobuz, precum si daca bagajele sau alte bunuri sunt pierdute sau deteriorate. In caz de deces, despagubirea poate fi solicitata de membrii de familie pe care calatorul ii are in intretinere.
Pentru calatoriile cu trenurile internationale anumite despagubiri pot fi de 21.000 de euro
Calatorii care merg cu trenurile internationale care circula in UE au dreptul sa isi anuleze calatoria si sa solicite rambursarea imediata a pretului biletului (integral sau doar pentru segmentul de calatorie neefectuat) daca trenul are o intarziere de cel putin o ora, informeaza europa.eu.
Mai mult, daca intarzierea ii impiedica pe pasageri sa isi indeplineasca scopul calatoriei, acestia ar putea beneficia inclusiv de transport gratuit inapoi la punctul de plecare sau sa isi continue calatoria cu prima ocazie, ori la o data ulterioara sau sa beneficieze de cazare, daca trebuie sa astepte peste noapte.
Conform sursei citate, in situatia in care pasagerii aleg sa isi continue calatoria in conditiile date sau accepta propunerea de a folosi alt mijloc de transport pentru a ajunge la destinatie, ar putea avea dreptul la urmatoarele despagubiri:
- 25% din pretul biletului pentru intarzieri intre una si doua ore;
- 50% din pretul biletului pentru intazieri de peste doua ore.
Totusi, calatorii nu vor avea dreptul la despagubiri daca au fost informati despre intarziere inainte de a cumpara biletul.
De asemenea, daca pe parcursul calatoriei bagajele au fost pierdute sau deteriorate, pasagerii au dreptul la despagubiri in valoare de pana la 1.300 de euro/bagaj inregistrat, insa vor trebui sa dovedeasca valoarea continutului acestora. In caz contrar, valoarea despagubirii este de 330 de euro/bagaj inregistrat.
In cazul producerii unui accident feroviar in urma caruia un calator a murit sau a fost ranit, acesta/persoanele aflate in intretinerea sa are/au dreptul la despagubiri de pana la 1.500 de euro pentru bagajul de mana pierdut sau deteriorat, indiferent daca acesta a fost inregistrat sau nu.
Mai mult, daca un calator este ranit sau moare in urma unui accident feroviar, acesta/persoanele aflate in intretinerea sa are/au dreptul la despagubiri care sa acopere nevoile imediate, precizeaza europa.eu. Compania feroviara trebuie sa achite o parte din suma in termen de 15 zile de la producerea accidentului. In caz de deces, valoarea acestei prime plati este de minim 21.000 de euro/persoana.
Sursa:avocatnet.ro