Rămâi conectat

Știri

Nu mai e de joacă! Director CNADNR: Sibiu-Orăștie trebuie închisă. Putem pierde 114 milioane de euro, bani europeni

Publicat

în

Directorul de investiții la CNADNR, Alin Goga, a declarat, joi seară, că tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie ar trebui închis, în contextul în care circulația se desfășoară în condiții nesigure, iar singura soluție rămâne reconstruirea sa. Asta în condițiile în care au existat proiectant, consultant, inclusiv sesizări cu privire la situația terenului, iar traseul s-a modificat cu câteva sute de metri pe o zonă unde se produc alunecări și este cunoscut acest lucru. Vezi explicațiile specialistului pe radiounirea.ro.

În acest sens, explică Alin Goga, o dovadă în plus a situației terenului fiind DN7 și magistrala feroviară 200 care au avut probleme dintotdeauna, în zona aceea, și în permanență CNADNR și CFR au efectuat reparații și, cu toate acestea, alunecările tot se produc.

„Vă spun că suntem ca la „Meșterul Manole”: ce am construit și am plătit: 150 de milioane de euro trebuie să scoatem tot afară și – am vorbit asta cu profesori universitari, cu absolut toată lumea – în condițiile în care am știut că recepționăm un lucru defect. A fost o pasivitate. Acum o lună de zile am fost la o altă emisiune și după patru zile am fost chemat la DNA-ul. Sper ca mâine DNA-ul să fie la CNADNR. Nu poate să rămână așa. Paroxismul la care s-a ajuns în CNADNR e departe de orice închipuire. 14 miliarde de euro am primit din 2007 până în prezent. Sunt bani care s-au dus și pe întreținere, pe investiții, reabilitări și avem o rețea care e jalnică, pentru că totul pornește din interior: 6.000 de oameni și 10 la sută sunt ingineri de drumuri și poduri. Acolo doar 10 la sută sunt ingineri de drumuri, într-o companie eminamente tehnică. Sunt regionale care au patru ingineri de drumuri. În condițiile în care am angajat toate specializările exotice, găsiți papagali de toate culorile. Fiecare director și-a angajat toate rudele. Nu este de astăzi, se perpetuează”, a declarat Alin Goga.

Potrivit acestuia, CNADNR-ul ar putea funcționa și cu jumătate din personal.

„Față de 2014, bugetul de salarii de anul acesta e mai mare cu 30 la sută și putem verifica foarte ușor. Acolo sunt o grămadă de tăietori de frunze și compania ar putea funcționa și cu jumătate din personal. Stau să fumeze pe holuri pentru că nu au ce face, iar cei care au ce face nu sunt băgați în seamă”, a mai spus Goga.

În ceea ce privește tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie, Goga a subliniat că a existat, încă de la bun început, o sesizare de la DRDP Brașov că există un plan de alunecare, care afectează și magistrala de cale ferată, iar firma CONSITRANS, angajată de CNADNR drept consultant de proiect, a atras atenția că sunt folosite pământurile cele mai proaste pentru construcția autostrăzii. Goga a explicat, în acest sens, că „pentru alegerea traseului e responsabil cel care a făcut studiul de fezabilitate și CNADNR pentru aprobarea proiectului”.

„Acolo, de la început, se știa că există magistrala de cale ferată și a existat o sesizare de la DRDP Brașov, care nu a fost luată în considerare, că există un plan de alunecare care afectează inclusiv magistrala de căi ferate. Pe unde al ales să construim? Exact pe unde este cel mai prost. Cele mai proaste pământuri.

CONSITRANS-ul le-a zis că nu e bine și că folosesc pământurile cele mai proaste pentru că constructorul a vrut să facă economie și a luat aceste pământuri proaste, care sunt niște argile prăfoase cu contracții mari

Întotdeauna când se face un studiu de fezabilitate există, cel puțin, trei variante. Pentru alegerea traseului e responsabil cel care a făcut studiul de fezabilitate și CNADNR pentru aprobarea proiectului”, a explicat directorul de investiții de la CNADNR.

În contextul în care au fost emise peste 300 de note de neconformitate de către firma CONSITRANS, lucrările au continuat iar, în prezent, „nu există rezolvare tehnică” și trebuie scos tot ce e acolo, mai spune directorul de investiții, care este de părere că tronsonul Sibiu-Orăștie trebuie închis.

O rezolvare tehnică ne costă 250 de milioane de euro

„Tot ce am plătit trebuie scos afară și să construim, din nou, de la zero. Planurile de alunecare sunt atât de avansate și, ce este cel mai grav, este că noi am avut rapoarte comandate de CNADNR, de constructor care ne-au spus și am știut raportul doamnei Sanda Manea, profesor la Universitatea de Construcții București și ne-a zis că sunt greșeli de proiectare și de execuție. Am știut din decembrie, anul trecut, și noi am plătit autostrada integral, în condițiile în care noi am știut că lucrurile sunt făcute greșit. Aceste 300 de note de neconformitate au fost făcute de firma CONSITRANS – consultant pe lucrare. Nu firma asta era inginerul. Era consultant și ăla spune „vezi că nu sunt în reguă”. Noi le-am ascuns, l-am dat pe ăla afară și am pus niște salariați de-ai noștri. CONSITRANS a câștigat în tribunal și trebuie să le dăm și zece milioane de lei. Punem niște salariați și oricât de bine intenționați ar vrea să fie, nu au experiența de șantier pentru că sunt oameni care au stat mai mult la birouri și ei depind de un director. Specialiștii care au verificat calitatea tehnică a construcțiilor le-a luat o zi să spună că e în regulă. Autrostrada trebuie închisă„, a adăugat Alin Goga.

Citeşte şi Din 15 august, lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie intră în reparaţii

Mai mult, „s-ar putea ca și Uniunea Europeană, ținând cont că am făcut niște plăți nelegale, să ne spună să le dăm toți banii înapoi”.

„Am încercat să vorbesc și cu proiectanții mari din această țară și au zis, astăzi, în acest moment, că nu mai există altă soluție tehnică, pentru că ai avut niște momente în care să intervii și nu ai făcut-o”, a mai spus Alin Goga.

Mihai Alexandru Crăciun, blogger de infrastructură:  „Ar trebui acum dat ordinul de închidere. Riscăm să moară oameni”

La rândul său, bloggerul de infrastructură, Mihai Alexandru Crăciun, este de părere că circulația pe autostradă ar trebui oprită, în condițiile în care aceasta este nesigură și „riscăm să moară oameni”.

„Era varianta care era mai nordică și mai scurtă cu opt kilometri și traversa un traseu dificil pe o porțiune mult mai scurtă. Au fost mai mult faze: în primă fază, constructorul a venit și a spus: nu facem tunel, facem un șanț cu pereți foarte abrupți. S-au apucat să sape numai puțin sus și deja a început să cadă și s-au oprit, au plecat de pe șantier. Asta a accelerat alunecările. După au convenit să facă șanțul mai larg. Au săpat, iar s-a surpat. După au zis ‘totuși, facem tunel’. Au venit, au forțat dar deja soluția era foarte scumpă”, a spus Mihai Alexandru Crăciun.

Potrivit acestuia, dacă lucrarea nu este recepționată până la 31 decembrie, când expiră, pe 2015, dăm banii inapoi, respectiv 114 milioane de euro – bani europeni.

„S-a pornit cu un traseu prost ales, cu un studiu geotehnic incomplet, urmat de o proiectare defectuoasă. Totul a pornit în 2011 (…) Lucrarea nu e recepționată.”

Dacă această lucrarea nu este recepționată până la 31 decembrie, când expiră, pe 2015, dăm banii inapoi

114 milioane de euro, bani europeni, și problema e, în acest moment, că există un întreg sistem de microfalie, deci e o problemă de mare adâncime acolo, care sunt active și care acționează asupra dealurilor de la suprafață. S-ar putea ca oricum să nu mai putem să facem autostradă pe acolo. Dar pe Institutul Geologic nu l-a întrebat nimeni.

Ar trebui acum dat ordinul de închidere. Astăzi a plouat, nu știm ce efect au ploile. Un viaduct cu capătul de pod surpat, acel capăt de pod, acea placă de beton care ține terasamentul să nu fugă, dacă vine o ploaie, acea bucată de autostradă de dinainte de viaduct se surpă. Avem o autostradă nesigură pe care circulăm. Asta trebuie să rezolvăm și trebuie să ne oprim din circulat; să o analizăm și să vină experții să ne spună soluții tehnice, pentru că au apărut tot felul de idei posibile. Aici vorbim de zeci de milioane de euro”, a declarat Mihai Alexandru Crăciun.

sursa: realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

23 noiembrie: „Zborul Marii Uniri”: Misiune secretă ce avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918

Publicat

în

Cu numai o săptămână înainte de Marea Adunare de la Alba Iulia, doi voluntari, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au îndeplinit o misiune secretă care avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918

Despre acest extraordinar episod din istoria noastră manualele nu vorbesc. Desfășurată în condiții extreme, misiunea a fost un succes și avea să rămână consemnată doar în lucrări militare și în memorii, sub denumirea de „Zborul Marii Uniri”.

Pe la începutul lunii noiembrie 1918, „fierberea” din Transilvania denota, fără echivoc, dorința fermă de unire a acestei provincii cu ţara. Tratativele purtate la Arad între Consiliul Național Român Central și reprezentanții guvernului maghiar constituiau o recunoaștere a acestei stări și a faptului că românii transilvăneni sunt stăpâni pe situație și că lucrurile vor evolua în direcția iminentei uniri. Rezultatul tratativelor, precum și opinia guvernului român refugiat la Iași referitoare la Unirea cu ţara trebuiau cunoscute de ambele părți ale Carpaților. În această situație, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea peste munți, la Blaj, a unui avion care să transporte de urgență documente deosebit de importante în vederea bunului mers al acțiunii.

La -40 de grade Celsius

Pentru îndeplinirea misiunii s-a recurs la voluntari. Dintre cei care s-au oferit să o îndeplinească au fost selectați aviatorul Vasile Niculescu (un absolvent de seminar teologic, care a urmat școala de pilotaj, gata să-și piardă viața în timpul unui atac german, în iulie 1917) și căpitanul Victor Precup, trimisul Marelui Cartier General, originar din Transilvania. Primul mai trecuse cu avionul peste Carpați în campania din vara lui 1917 și lansase manifeste în Ardeal, după cum aflăm dintr-un studiu semnat de Rareș Hădărean și publicat pe site-ul „Liga Militarilor Profesioniști”. De data aceasta, situația era cu totul specială: iarna, extrem de geroasă, benzina nu ajungea și pentru întoarcere, iar pornirea motorului devenea foarte dificilă, mai ales că avionul Farman 40 avea carlinga deschisă, zbura la 2.600 m altitudine, la o temperatură de aproape -40 de grade Celsius. În acest scop, avionului i s-a mai adăugat un rezervor, iar cei doi mesageri, îmbrăcați în costume groase și cu fețele acoperite cu un strat de parafină, au renunțat la armament și la parașute. Aveau asupra lor doar o hartă de zbor și o busolă. În carlingă se aflau o geantă militară sigilată, cu documente secrete, printre care și scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Brătianu către conducerea Consiliului Național Român Central, și un sac cu manifeste, care trebuiau lansate la Blaj, după cum reiese din volumul „Războiul aerian deasupra României (1916-1918)”, semnat de Valeriu Avram și Valeriu Nicolescu.

Zborul s-a efectuat la data de 23 noiembrie 1918. Avionul a decolat de la Bacău și a aterizat pe Câmpia Libertății din Blaj, în apropierea statuii lui Avram Iancu, la ora 13:35, după 2 ore și 15 minute de survol.

„Prima solie a mântuirii”

Imediat după aterizare, aparatul a fost înconjurat de numeroși oameni, veniți să-i felicite pe cei doi soli ai Unirii. Căpitanul Virgil Pop, împreună cu o grupă de studenți care făceau parte din garda orașului, dotați cu o mitralieră, a preluat paza aparatului. „Peste puțin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem era înconjurat de o mare mulțime de blăjeni și țărani din satele apropiate, trecuți îmbră­cați prin apa Târnavelor. Am rămas mut și fără simțire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le știri ce le umpleau sufletul de bucurie (…) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean și țăran au căutat să dea mâna cu noi, să ia la fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, scria Vasile Niculescu în memoriile sale, evocate în volumul menționat mai sus.

La rându-i, ziarul local „Unirea” scria: „Din Țara Românească ne-au sosit azi la ora 1.d.d (după-amiază, n.r.) locotenentul pilot Niculescu din Armata română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat din toate părțile, aclamând aeroplanul în culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpia Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților care ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorii străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor”.

Misiune îndeplinită

Din memoriile aviatorului Vasile Niculescu mai aflăm că după ce s-a plimbat pe străzile orașului cu colegul său de zbor, aclamați de la ferestre și balcoane, au fost conduși la Palatul mitropolitan, unde au fost întâmpinați de Vasile Suciu, Mitropolitul Bisericii Unite a Blajului. Acolo s-a întrunit Comitetul Național, iar în acea noapte au fost anunțate toate centrele românești despre sosirea avionului. Tot atunci, Comitetul a hotărât Unirea cu Patria-mamă și întrunirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia la 1 Decembrie.

Împreună cu aceste hotărâri, solii din Regat, în dimineața zilei de 24 noiembrie, au mers la avion, unde zăpada fusese permanent îndepărtată, iar aerul încălzit cu lemne aprinse, au pregătit aparatul de zbor, în timp ce „blăjenii, într-un cor, cântau cântece naționale patriotice”, după cum își amintește aviatorul Niculescu. Apoi, la ora 11:25, s-au ridicat în aer, cu carlinga avionului plină cu flori și cu zeci de mesaje scrise pe aripile de pânză ale aparatului și au aterizat la Bacău, la ora 14:00. În ziua următoare, cei doi și-au continuat drumul la Iași, unde au aterizat la ora 10:00, pentru a raporta îndeplinirea misiunii.

Mai târziu, acest act a fost considerat „Zborul Marii Uniri” și, în condițiile de atunci, sosirea soliei la Blaj „a însemnat pentru popor mai mult decât cea mai abilă acțiune diplomatică”, un punct major premergător actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.

În vara anului 1919, la 23 iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acțiuni de recu­noaștere în Transnistria a aterizat pe liniile bolșevice, iar Vasile Niculescu a fost luat prizonier la Odessa pentru o lună. Cariera lui aviatică a încetat în 1926. În perioada Epocii de Aur a trăit o vreme la Bu­curești.

La 23 noiembrie 2008, zborul istoric executat de el a fost reeditat de către autoritățile locale din Bacău și cele din Blaj cu un elicopter militar.

Vasile Niculescu a trăit până aproape de 90 de ani, lucrând ceasornicar, stingându-se din viață la 24 aprilie 1981, într-un trist și nemeritat anonimat. Doar literatura de aviație îl mai ține minte. El este înmormântat în cimitirul din Rădăuți, singurul din țară „tăiat” în două de o cale ferată…

Sursa:ziarullumina.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba