Știri
Limita de proprietate între județele Alba și Bihor, în curs de reglementare
Limita de proprietate între județele Alba și Bihor, în curs de reglementare
Autoritățile administrative din județele Alba și Bihor s-au așezat la aceeași masă, la Arieșeni, pentru a soluționa o problemă a cărei rezolvare a fost mult timp amânată: limita de proprietate între cele două județe.
„Sunt foarte mulți ani de când această zonă este „loc de joacă” pentru neclarități, pentru încurcături și pentru ocolirea legii. E cea mai serioasă întâlnire de până acum pe această problemă și, împreună cu colegii bihoreni, am rezolvat-o în cel mai bun fel cu putință”, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Potrivit acestuia, primul pas de urmat este demararea unui Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal. În paralel, primăriile comunelor implicate, sunt obligate să treacă la desființarea tuturor constucțiilor ilegale de pe raza comunelor Arieșeni și Câmpani, aceasta din urmă din județul Bihor.
„Sunt primele măsuri de intervenție, dacă vreți în “forță”, pentru a face lucrurile ca la carte. De asemenea, avem în vedere problema deșeurilor care sufocă, la propriu, aceste UAT-uri. Interesul meu, ca om de administrație, la fel ca al colegilor mei din Alba și Bihor, este să dezvoltăm serios această zonă. În spriritul legii, nu al tocmelii de până acum”, a precizat Marius Hațegan.
Știri
Reabilitarea energetică a blocurilor din Cugir: Demersuri preliminare pentru lucrări la cinci imobile
Reabilitarea energetică a blocurilor din Cugir: Demersuri preliminare pentru lucrări la cinci imobile
Consiliul Local Cugir a aprobat recent documentația tehnico-economică, faza DALI, cu indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiţii ”Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”.
Obiectul Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) îl reprezintă îmbunătățirea performanței energetice a cinci clădiri rezidențiale multifamiliale. Este vorba despre blocul de locuințe strada Alexandru Sahia nr. 30, blocul de locuințe de pe strada Alexandru Sahia nr. 32, blocul de locuințe de pe strada Ion Creangă nr. 147, blocul de locuințe de pe strada Ion Creangă nr. 149 și blocul de locuințe de pe strada Doinei nr. 12, scara F.
Lucrările propuse constau în executare termoizolație, înlocuirea tâmplăriei existente, efectuarea unor reparații la elementele structurale și nestructurale ale clădirii, respectiv refacere instalații și finisaje. Scopul principal al investiţiei este îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale și creșterea gradului de confort al cetățenilor. Valoarea totală a investiției este de peste 8 milioane de lei. Durata de executare a lucrărilor este de 12 luni.
Știri
Finanțare pentru un proiect prin care Alba Iulia devine un exemplu de dezvoltare incluzivă
Finanțare pentru un proiect prin care Alba Iulia devine un exemplu de dezvoltare incluzivă
Grupul de Acțiune Locală ”Alba Iulia Incluzivă ” a obținut finanțarea pentru Strategia de Dezvoltare Locală – GAL Alba Iulia Incluzivă 2, în valoare de peste 3 milioane de lei, proiect finanțat prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Această finanțare oferă oportunitatea de a continua eforturile dedicate dezvoltării unei comunități incluzive și prospere, în perioada 2024 – 2027. Prin implementarea noii strategii, GAL Alba Iulia se va concentra asupra unor direcții esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dezvoltarea infrastructurii locative, creșterea accesului persoanelor marginalizate la servicii sociale, sprijin pentru integrarea pe piața muncii și îmbunătățirea stării de sănătate prin programe dedicate, reducerea ratei sărăciei în rândul copiilor din comunitatea țintă prin sprijin educațional și măsuri pentru combaterea abandonului școlar precum și consolidarea coeziunii sociale și creșterea vizibilității comunității prin inițiative de incluziune și dezvoltare locală.
Dezvoltarea incluzivă nu ar trebui să fie doar un concept urbanistic, ci o declarație de grijă față de comunitate. Un oraș nu înseamnă doar clădiri, străzi și luminile care se aprind la căderea serii. Un oraș înseamnă oamenii care îl locuiesc, pașii care răsună pe trotuare, glasurile care se amestecă în piețe, visurile care se țes în fiecare colț. Un oraș adevărat este acela care își îmbrățișează toți locuitorii, indiferent de vârstă, statut sau abilitate. Când construim cu gândul la toți, ridicăm nu doar ziduri, ci punți între oameni. Un oraș nu aparține doar unora. El aparține tuturor, a transmis edilul albaiulian, Gabriel Pleșa.
Știri
Investiții de peste 3,5 milioane de lei pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a satului Mirăslău
Investiții de peste 3,5 milioane de lei pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a satului Mirăslău
Agenția pentru Protecția Mediului Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a satului Mirăslău, comuna Mirăslău, jud. Alba”, inițiat de primăria locală.
Valoarea investiției este de 3.500.000 lei (fără TVA), iar durata de implementare este estimată la 40 de luni.
Satul Mirăslău, din comuna cu același nume, este alimentat cu apă potabilă din magistrala de apă FIR II. Din magistrală, de la cota 250,55, printr-o conductă de aducțiune, se transportă apa la două rezervoare. Din aceste rezervoare este alimentat gravitațional satul Mirăslău. Din cauză că debitul de apă care intră în rezervoare este mai mic decât debitul de consum, care pleacă din rezervoare spre satul Mirăslău, în perioadele călduroase și secetoase, rezervoarele rămân fără apă.
În ultimii ani, în perioada verii, s-a constatat o dublare a consumului de apă potabilă. Din cauza consumurilor foarte mari, tot mai mulți consumatori reclamă întreruperi ale furnizării apei. Primăria Mirăslău a fost, de altfel, efectiv asaltată cu sesizări referitoare la întreruperile produse în alimentarea cu apă potabilă. S-a observat și că o parte din abonați și-au dublat consumul, lăsându-i pe consumatorii de la capetele rețelei făra apă.
Pentru realizarea îmbunătățirii alimentării cu apă a satului Miraslău propunerile sunt:
– adăugarea pe conducta de aducțiune spre rezervoare a unei gospodării de apă GA1, compusă din rezervor POLSTIF 15 mc și statie de pompare, care să transporte un debit mult mai mare de apă în rezervor, chiar și la presiuni mult mai mici în magistrala de apă;
– înlocuirea celor două rezervoare de apă de 50 mc cu un rezervor de acumulare de 300 mc, capacitatea utilă, amplasat in gospodăria de apă GA2;
– ridicarea presiunii în zona înaltă a rețelei de distribuție din satul Miraslău cu o stație de pompare subterană, care aspiră direct din conducta de distribuție, amplasată în GA3.
-
Știriacum 2 săptămâni
Cum a evoluat uniforma școlară de-a lungul anilor: În 1897, primele uniforme
-
Știriacum 2 zile
6 februarie-Ziua Roşiei Montane, cea mai veche localitate din țară, locul unde se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi Europa
-
Știriacum 2 săptămâni
27 ianuarie 2025: Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește 89 de ani
-
Știriacum 3 zile
5 februarie 1601: Baba Novac, vestit haiduc sârb, căpitan al lui Mihai Viteazul, este ars pe rug, în piața Clujului
-
Știriacum 6 zile
Lista gustului în luna februarie: Fructele și legumele de sezon
-
Știriacum 6 zile
2 Februarie: Întâmpinarea Domnului sau Ziua Ursului. Ce obiceiuri sunt legate de această zi, în tradiția populară
-
Știriacum o săptămână
30 ianuarie, Sfinții Trei Ierarhi, ziua în care creștinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur: Ce semnifică fiecare sfânt
-
Știriacum o săptămână
1 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune