Rămâi conectat

Știri

Investiții de peste 3,5 milioane de lei pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a satului Mirăslău

Publicat

în

Investiții de peste 3,5 milioane de lei pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a satului Mirăslău

Agenția pentru Protecția Mediului Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a satului Mirăslău, comuna Mirăslău, jud. Alba”, inițiat de primăria locală.

Valoarea investiției este de 3.500.000 lei (fără TVA), iar durata de implementare este estimată la 40 de luni.

Satul Mirăslău, din comuna cu același nume, este alimentat cu apă potabilă din magistrala de apă FIR II. Din magistrală, de la cota 250,55, printr-o conductă de aducțiune, se transportă apa la două rezervoare. Din aceste rezervoare este alimentat gravitațional satul Mirăslău. Din cauză că debitul de apă care intră în rezervoare este mai mic decât debitul de consum, care pleacă din rezervoare spre satul Mirăslău, în perioadele călduroase și secetoase, rezervoarele rămân fără apă.

În ultimii ani, în perioada verii, s-a constatat o dublare a consumului de apă potabilă. Din cauza consumurilor foarte mari, tot mai mulți consumatori reclamă întreruperi ale furnizării apei. Primăria Mirăslău a fost, de altfel, efectiv asaltată cu sesizări referitoare la întreruperile produse în alimentarea cu apă potabilă. S-a observat și că o parte din abonați și-au dublat consumul, lăsându-i pe consumatorii de la capetele rețelei făra apă.

Pentru realizarea îmbunătățirii alimentării cu apă a satului Miraslău propunerile sunt:

– adăugarea pe conducta de aducțiune spre rezervoare a unei gospodării de apă GA1, compusă din rezervor POLSTIF 15 mc și statie de pompare, care să transporte un debit mult mai mare de apă în rezervor, chiar și la presiuni mult mai mici în magistrala de apă;

– înlocuirea celor două rezervoare de apă de 50 mc cu un rezervor de acumulare de 300 mc, capacitatea utilă, amplasat in gospodăria de apă GA2;

– ridicarea presiunii în zona înaltă a rețelei de distribuție din satul Miraslău cu o stație de pompare subterană, care aspiră direct din conducta de distribuție, amplasată în GA3.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reabilitarea energetică a blocurilor din Cugir: Demersuri preliminare pentru lucrări la cinci imobile

Publicat

în

Reabilitarea energetică a blocurilor din Cugir: Demersuri preliminare pentru lucrări la cinci imobile

Consiliul Local Cugir a aprobat recent documentația tehnico-economică, faza DALI, cu indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiţii ”Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”.

Obiectul Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) îl reprezintă îmbunătățirea performanței energetice a cinci clădiri rezidențiale multifamiliale. Este vorba despre blocul de locuințe strada Alexandru Sahia nr. 30, blocul de locuințe de pe strada Alexandru Sahia nr. 32, blocul de locuințe de pe strada Ion Creangă nr. 147, blocul de locuințe de pe strada Ion Creangă nr. 149 și blocul de locuințe de pe strada Doinei nr. 12, scara F.

Lucrările propuse constau în executare termoizolație, înlocuirea tâmplăriei existente, efectuarea unor reparații la elementele structurale și nestructurale ale clădirii, respectiv refacere instalații și finisaje. Scopul principal al investiţiei este îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale și creșterea gradului de confort al cetățenilor. Valoarea totală a investiției este de peste 8 milioane de lei. Durata de executare a lucrărilor este de 12 luni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Finanțare pentru un proiect prin care Alba Iulia devine un exemplu de dezvoltare incluzivă

Publicat

în

Finanțare pentru un proiect prin care Alba Iulia devine un exemplu de dezvoltare incluzivă

Grupul de Acțiune Locală ”Alba Iulia Incluzivă ” a obținut finanțarea pentru Strategia de Dezvoltare Locală – GAL Alba Iulia Incluzivă 2, în valoare de peste 3 milioane de lei, proiect finanțat prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Această finanțare oferă oportunitatea de a continua eforturile dedicate dezvoltării unei comunități incluzive și prospere, în perioada 2024 – 2027. Prin implementarea noii strategii, GAL Alba Iulia se va concentra asupra unor direcții esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dezvoltarea infrastructurii locative, creșterea accesului persoanelor marginalizate la servicii sociale, sprijin pentru integrarea pe piața muncii și îmbunătățirea stării de sănătate prin programe dedicate, reducerea ratei sărăciei în rândul copiilor din comunitatea țintă prin sprijin educațional și măsuri pentru combaterea abandonului școlar precum și consolidarea coeziunii sociale și creșterea vizibilității comunității prin inițiative de incluziune și dezvoltare locală.

Dezvoltarea incluzivă nu ar trebui să fie doar un concept urbanistic, ci o declarație de grijă față de comunitate. Un oraș nu înseamnă doar clădiri, străzi și luminile care se aprind la căderea serii. Un oraș înseamnă oamenii care îl locuiesc, pașii care răsună pe trotuare, glasurile care se amestecă în piețe, visurile care se țes în fiecare colț. Un oraș adevărat este acela care își îmbrățișează toți locuitorii, indiferent de vârstă, statut sau abilitate. Când construim cu gândul la toți, ridicăm nu doar ziduri, ci punți între oameni. Un oraș nu aparține doar unora. El aparține tuturor, a transmis edilul albaiulian, Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Aproape 20 de hectare de terenuri împădurite la Ciugud: Undă verde din partea APM Alba

Publicat

în

Aproape 20 de hectare de terenuri împădurite la Ciugud: Undă verde din partea APM Alba

Agenția pentru Protecția Mediului Alba a luat decizia etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului – în cazul proiectului „Creșterea suprafețelor împădurite pe terenurile UAT Ciugud, județul Alba”.

Proiectul va fi finanțat prin PNRR și vizează împădurirea a cinci terenuri, în suprafață totală de aproape 20 de hectare, aflate pe raza comunei. Terenurile vizate de proiect vor fi împădurite cu puieți forestieri de talie mică, semimijlocie, mijlocie și mare.

Necesitatea acestei acțiuni are ca scop principal asigurarea echilibrului ecologic durabil pe termen lung al spațiului rural, prin împădurirea terenurilor degradate și defrișate, precum și sporirea gradului de acoperire verde a teritoriului, afirmă reprezentanții Primăriei Ciugud. Potrivit acestora, realizarea acestei investiții va influența doar în sens pozitiv calitatea factorilor de mediu și se apreciază că pe perioada de existență a pădurii niciunul dintre acești factori nu vor fi influențați în sens negativ.

Efectele asupra mediului înconjurător generate de existența vegetației forestiere propusă prin proiect sunt directe, cumulative, pe termen lung permanente, zonale și întotdeauna pozitive. subliniază reprezentanții Primăriei Ciugud.

Valoarea totală a investiției este de peste 600 de mii de euro. Perioada de implementare a proiectului este de 6 ani. Lucrările necesare realizării obiectivului de investiții (plantare + întreținere plantație) necesită o perioadă de lucrări de 4 ani. Perioada de sustenabilitate a proiectului este de 20 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba