Sănătate
Noi investiții, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale
Noi investiții în 2025 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale
În ultimii ani Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a beneficiat de investiții în infrastructură și dotări de aproximativ 15 milioane de lei proveniți atât din fonduri alocate de către Consiliul județean Alba, cât și din fonduri europene, redându-i-se astfel rolul de unitate medicală performantă, care asigură servicii medicale moderne, la cele mai înalte standarde și adaptate nevoilor pacienților.
Investițiile au vizat atât dotări în aparatură și echipamente medicale, cât și amenajarea și modernizarea clădirii, astfel încât să se asigure confortul pacienților, însoțitorilor acestora, precum și al personalului care asigură cu înalt profesionalism actul medical.
Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, cu o tradiție de peste 100 de ani, a fost inaugurat în vara anului 1923 în prezența Reginei Maria, mereu preocupată de soarta celor bolnavi și suferinzi, care nota în jurnalul său referitor la spitalul din Aiud că este „un foarte frumos și curat spital cu o priveliște încântătoare și pavilioane corespunzătoare pentru bolnavi, dar, din păcate, prea mici pentru cerințele prea mari. Am avut obișnuitul serviciu religios pentru sfințirea clădirii […]. I-am vizitat pe bolnavii care arătau bine în paturile lor curate sau în șezlongurile din galerie”. (Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, București, 2006, p. 208-209).
Investițiile și dezvoltarea Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud vor continua și în anul 2025, propunându-ne amenajarea unui parc terapeutic atât de necesar pacienților cu afecțiuni respiratorii, extinderea gamei de servicii medicale pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor respiratorii, precum și promovarea paletei de servicii oferite, astfel încât să asigurăm sprijin și tratament de specialitate pentru cât mai mulți pacienți.
Sănătate
Centrul de Permanență din Zlatna, închis temporar: Deficit de medici
Centrul de Permanență din Zlatna, închis temporar: Deficit de medici
Centrul de Permanențâ Zlatna a fost închis temporar, din cauza deficitului de medici, au anunțat autoritățile locale.
Potrivit acestora, se fac eforturi pentru ca activitatea centrului amintit să poată fi reluată cât mai curând posibil.
„Vă informăm că, din cauza unui deficit temporar de medici, Centrul de Permanență din orașul Zlatna, din strada Horea nr.1, va fi suspendat începând cu data de 01.02.2025. În această perioadă vă recomandăm să apelați la serviciile de urgență sau să consultați medicii de familie.
Ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat și vă asigurăm că facem toate demersurile pentru a remedia această situație cât mai curând posibil. Vom reveni cu informații suplimentare în momentul în care centrul de permanență va fi redeschis”, au transmis reprezentanții Primăriei Zlatna.
Sănătate
UPU Pediatrie Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare: Intrarea în Urgențe rămâne aceeași
UPU Pediatrie Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare: Intrarea în Urgențe rămâne aceeași
Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie, pentru a permite efectuarea unor lucrări de modernizare și renovare a unității.
Accesul în UPU va rămâne același. Pacienții vor fi conduși de către cadrele medicale într-un cabinet situat tot la parterul spitalului, pe vechiul amplasament al UPU, amenajat pentru consultații și tratamente pediatrice pe perioada efectuării lucrărilor de renovare.
De asemenea, și spațiile administrative ale UPU Alba Iulia vor fi mutate temporar, începând de luni, 20 ianuarie, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de renovare.
Proiectul de renovare a spațiilor în care funcționează UPU Alba Iulia se realizează cu fonduri de la Consiliul Județean Alba, în mai multe etape, și a început, luni, 20 ianuarie, cu UPU Pediatrie și spațiile administrative, urmând a fi modernizate, apoi, urgențele minore și majore, respectiv celelalte saloane, cabinete și arii de tratament ale UPU.
Acest proiect se realizează în strânsă legătură cu un alt proiect, început anii trecuți – de modernizare, dotare și extindere a UPU, astfel încât, la finalul acestora, întreaga Unitate de Primiri Urgențe, atât actualul amplasament, cât și cel nou construit, să corespundă cerințelor medicale actuale și să prezinte un aspect unitar.
Celălalt proiect, început anii trecuți, realizat în mare parte din fonduri europene, vizează modernizarea, dotarea și extinderea UPU și presupune conectarea vechiului corp de clădire, cu o nouă clădire, prin crearea unui culoar de legătură. Această nouă clădire a fost recent finalizată.
Întreaga activitate a UPU este afectată de desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea calității îngrijirilor medicale și creșterea confortului pacienților. Astfel, în prima parte a acestui an, mai mult ca oricând, solicităm înțelegere și cooperare din partea pacienților și aparținătorilor, dar mai ales să apeleze la medicii de familie, centrele de permanență, policlinici și ambulatorii de specialitate pentru cazurile care NU reprezintă urgențe medicale, pentru a nu supraaglomera unitatea medicală și pentru a permite preluarea, investigarea și tratarea, în mod corespunzător, a cazurilor care reprezintă urgențe medicale.
La Unitatea de Primiri Urgențe, cazurile medicale nu sunt preluate în ordinea sosirii, ci în funcție de gravitate, iar salvarea de vieți omenești este prioritară. Trierea pacienților se face în funcție de severitatea stării lor clinice. Protocolul de triere ajută la maximizarea eficienței și la salvarea celor care se află în pericol imediat, acesta fiind un principiu esențial în îngrijirea de urgență, unde fiecare minut contează, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Sănătate
Consiliul Județean alături de DSP Alba, împreună pentru sănătate, sub îndemnul „Mai multă viață, mai puține ecrane”
Consiliul Județean alături de DSP Alba, împreună pentru sănătate, sub îndemnul „Mai multă viață, mai puține ecrane”
Consiliul Judeţean Alba alături de Direcţia de Sănătate Publică Alba defășoară în perioada ianuarie-februarie 2025 campania „Împreună pentru sănătate” sub îndemnul „Mai multă viață, mai puține ecrane”.
Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale și a „stării de bine”, descriind nu numai absența bolii, ci și capacitatea unui individ de a se integra cu succes în viața familială, socială și profesională,subliniază inițiatorii campaniei.
Profilul de țară din anul 2023 în ceea ce privește situația stării de sănătate arată că România înregistrează cea mai scăzută prevalență a afecțiunilor de sănătate mintală în rândul țărilor UE, aspect care se poate datora neînregistrării și neraportării diagnosticelor de tulburare mintală sau de comportament. Cu toate acestea, în România, aproximativ 22 de mii de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală.
Potrivit Tabloului Sănătății Mintale în România din anul 2023, raport al Consiliului Economic și Social al României, cele mai prevalente tulburări mintale în rândul adulților din România sunt tulburările de anxietate (3.8% fobii specifice), urmate de tulburarea depresivă majoră (2,9% prevalența).
-
Știriacum o săptămână
Cum a evoluat uniforma școlară de-a lungul anilor: În 1897, primele uniforme
-
Știriacum o săptămână
27 ianuarie 2025: Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește 89 de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Curiozități legate de MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române, aspecte mai puțin cunoscute
-
Știriacum 13 ore
5 februarie 1601: Baba Novac, vestit haiduc sârb, căpitan al lui Mihai Viteazul, este ars pe rug, în piața Clujului
-
Știriacum 3 zile
Lista gustului în luna februarie: Fructele și legumele de sezon
-
Știriacum 2 săptămâni
24 ianuarie 1990: „Deşteaptă-te, române!”, imnul actual al României, stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale
-
Știriacum 3 zile
2 Februarie: Întâmpinarea Domnului sau Ziua Ursului. Ce obiceiuri sunt legate de această zi, în tradiția populară
-
Știriacum 2 săptămâni
Cum a avut loc Mica Unire: Care este semnificația zilei de 24 ianuarie