Sport
CIL Blaj, reunire cu 24 jucători și alți patru fotbaliști în probe
CIL Blaj, reunire cu 24 jucători și alți patru fotbaliști în probe
Nou-promovata în liga a treia CIL Blaj a demarat pregătirile, la primul antrenament al anului fiind prezenți 24 de jucători, dintre care patru sunt în probe, inclusiv stranieri.
Deocamdată nu sunt noutăți în efectivul condus de Daniel Tătar, care caută să rezolve transferuri pe posturile de fundaș și mijlocaș central.
Fotbaliștii vor avea parte de primul amical sâmbătă, 25 ianuarie, la ora 11.00, pe terenul sintetic din Parcul „Avram Iancu”, cu Academia Șona.
În acest context trebuie specificat faptul că vineri, 24 ianuarie, la ora 18.00, pe același stadion, în nocturnă, se disputa partda de verificare dintre Metalurgistul Cugir și Performanța Ighiu.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Miruna Măda, comportare de apreciat la Campionatul Mondial de ciclocros
Miruna Măda, ciclista din Alba, comportare de apreciat la Campionatul Mondial de ciclocros
Miruna Măda, ciclista din Alba legitimată la CSM Mediaș, a realizat o comportare lăudabilă la Campionatul Mondial de ciclocros, clasându-se pe locul 10 în proba pe echipe cu România și locul 45 la proba individuală, la Under 23.
Miruna Măda a trăit o poveste impresionantă, greu de uitat, făcând parte din lotul României care a participat în Franța la Campionatul Mondial de ciclocros, de la Liévin (31 ianuarie-2 februarie).
Pentru sportiva în vârstă de 18 ani, acest eveniment de seamă a reprezentat cel mai important concurs al carierei. Miruna Măda, sportivă născută în anul 2006 este originară din satul Geoagiu de Sus, comuna Stremț și elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Talentata sportivă care concurează la Under 23 mai are în palmares o prezență la o etapă de Cupă Mondială la XCO, la Nove Mesto, anul trecut.
Totul a început cu surprinzătoarea convocare a Mirunei în lotul național de ciclocros, surprinzătoare în sensul că nu e proba ei de specialitate, ea fiind totuși vicecampioană națională la această disciplină. Aflată în plină sesiune de examene pentru compețentele de la Bacalaureat, a acceptat să completeze echipa României pentru proba de Team Relay, dar regulile UCI prevăd ca toți membrii echipei să ia startul obligatoriu și în probele individuale. Aici a început cursa contracronometru ca să poată ajunge la examene luni dimineața. Norocul a fost un zbor cu escală și proba de individual a început să prindă contur. Dacă cursa de Team Relay a fost scurta și intensă, în cea individuală emoțiile au pus stăpânire pe reprezentanta unei națiuni mici și fără palmares în ultimii ani la Campionatele Mondiale de Ciclocros. Cu o bicicletă de schimb împrumutată, reușește să parcurgă două tururi în uralele a 53 000 de spectatori, care strigau „Hai România” în toate limbile, un moment copleșitor! Acolo de la cel mai bun până la cel mai slab, toți sportivii sunt încurajați de marea de oameni, pentru că toți știu că e o performanță simpla aliniere la start în arena cu monștrii sacri!
„Să «cânți» în deschiderea spectacolului oferit de Mattew Van der Poel și Vout Van Aert este o onoare. Aș repeta experienta oricând, dar mult mai bine pregătită”, a comentat ciclista din Alba.
Echipa României a fost compusa din Wendy și Flavia Bunea, Luca Bodareu, Dragoș Stavar și Attila Malnasi, avându-l pe Cristian Stan antrenor, Pavel Bodareu și Jessica Bunea delegați, iar ca mecanici pe Flavius Bunea și tânărul Radu Măda (fratele Mirunei, și el practicant al acestui sport dificil).
Interesante în cursele de ciclocros sunt eficiența și viteza de reacție a mecanicilor care duc și ei propria cursa în transformarea bicicletelor de la o tură la alta, în maximum 5-7 minute dintr-o bicicletă aproape nefuncțională, plină de noroi peste tot, într-una aptă de cursă (să alergi cu ea în mână până la locul unde se spală, să te lupți pentru un loc la jetul de apă, o adevărată competitie și aceasta). Traseul de la Campionatul Mondial a fost unul dificil, iar în România pur și simplu nu ai unde să te pregătești pentru acest nivel! De notat că a fost extrem de apreciată prezența României printre marile națiuni precum Olanda și Belgia care fac din ciclocros o religie, alături de Cehia, Suedia, Norvegia, Danemarca, SUA, Marea Britanie, Japonia, Canada, Austria, Franța, Spania, Belgia, Italia, Elveția și Slovacia.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Meci în deplasare pentru echipa albaiulianului Gicu Grozav: Când va avea loc
Meci în deplasare pentru echipa albaiulianului Gicu Grozav: Când va avea loc
În etapa a 26-a din Superliga de fotbal echipa albaiulianului Gicu Grozav va juca în deplasare.
Petrolul Ploiești va întâlni, la Sibiu, formația AFC Hermannstadt, partida fiind programată duminică, 9 februarie 2025, de la ora 14.30.
În precedentul joc extern „lupii galbeni” au fost învinși la limită.
A fost 2-1 pentru gazde în partida de la Ovidiu dintre Farul Constanța și Petrolul Ploiești.
Sport
Meciul etapei, cu Volei Alba Blaj în prim-plan, în Divizia A1 de volei feminin
Meciul etapei, cu Volei Alba Blaj în prim-plan, în Divizia A1 de volei feminin
Meciul etapei a 21-a din Divizia A1 la volei feminin se va juca la Lugoj între CSM Lugoj și Volei Alba Blaj.
Cele două echipe au dezvoltat, de-a lungul timpului, o rivalitate istorică. În meciul tur, la Blaj, bănățencele au condus cu 2-0 la seturi, dar gazdele au revenit și au câștigat cu 3-2.
Partida este foarte importantă pentru Volei Alba Blaj, care are nevoie de un succes pentru a-și păstra primul loc în clasament. CSM Lugoj mai are doar șanse matematice la locul 4, dar este sigură că va termina pe poziția a cincea sezonul regular.
Partida, programată duminică, 9 februarie, de la ora 12.30, va fi transmisă în direct pe TVR Sport.
sursa: facebook Federatia Romana de Volei
foto: CEV
-
Știriacum 2 săptămâni
Cum a evoluat uniforma școlară de-a lungul anilor: În 1897, primele uniforme
-
Știriacum 2 zile
6 februarie-Ziua Roşiei Montane, cea mai veche localitate din țară, locul unde se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi Europa
-
Știriacum 2 săptămâni
27 ianuarie 2025: Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește 89 de ani
-
Știriacum 3 zile
5 februarie 1601: Baba Novac, vestit haiduc sârb, căpitan al lui Mihai Viteazul, este ars pe rug, în piața Clujului
-
Știriacum 6 zile
Lista gustului în luna februarie: Fructele și legumele de sezon
-
Știriacum 6 zile
2 Februarie: Întâmpinarea Domnului sau Ziua Ursului. Ce obiceiuri sunt legate de această zi, în tradiția populară
-
Știriacum o săptămână
30 ianuarie, Sfinții Trei Ierarhi, ziua în care creștinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur: Ce semnifică fiecare sfânt
-
Știriacum o săptămână
1 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune